Cercetează-mi inima... și cunoaște-mi gândurile.

Sub călăuzirea Duhului Sfânt împăratul David scrie parte din Psalmul 139 în care descrie omniprezența și atotștiința lui Dumnezeu. Însă el pierde legătura cu Duhul Sfânt și continuă să scrie cuvinte „dictate” de inima lui - o inimă care nu era chiar atât de bună - ca oricare inimă.

Dar conștientizează această „deraiere” și chiar pune la îndoială faptul că inima lui îl direcționează pe calea cea bună și se roagă:

„Doamne, cercetează-mi inima și cunoaște-mi gândurile. Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei.” (Ps. 139/23,24)

O rugăciune foarte necesară - inima să fie cercetată de Dumnezeu.

Suntem noi dispuși să-L rugăm pe Dumnezeu să se ocupe și de inima noastră și să ne spună dacă suntem pe calea cea bună?

Deoarece multe căi i se par omului bune, dar la urmă duc la moarte. (Prov. 16/25)

Inima noastră stabilește „calea” pe care trebuie să mergem și tot inima hotărăște destinul nostru veșnic.

Ea este foarte importantă deoarece: „Dumnezeu se uită la inimă.” (1Sam. 16/7)

Omul se uită la ce izbește ochii, dar în atenția lui Dumnezeu este inima. Nu întâmplător Iacov scrie în cap. 2/2: „Dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur și cu o haină strălucitoare și intră și un sărac îmbrăcat prost voi puneți ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare și-i ziceți: Tu șezi în locul acesta bun.”

Inima este deosebit de importantă deoarece: „Din ea ies izvoarele vieții”. (Prov. 4/23b)

Înseamnă că sursa vieții atât pentru noi cât și pentru alții este inima. O mireasmă de la „moarte la viață” și nu invers. Versul cântării spune privitor la inimă:

/ Din tine poate izvorî / Izvoare limpezi cu ape vii / Și tot din tine izvorăsc / Și ape care otrăvesc.

Așa că Domnul Isus a fost motivat să avertizeze: „Din inima oamenilor ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtișagurile, lăcomiile”... s. a. m. d.

Dar pentru ca din inimă să iasă cu adevărat „izvoarele vieții” este necesar ca ea să fie dăruită lui Dumnezeu.

Este primul lucru pe care îL cere omului: „Fiule, dă-mi inima ta și ochii tăi să-și găsească plăcerea în căile Mele” (Prov. 23/26)

Numai în felul acesta „Marele Cardiolog” se va putea ocupa de ea. Numai după ce i-am predat-o în totalitate Lui, inima poate fi în slujba Sa. Ori de câte ori slujim, sau mergem la Biserică să nu uităm să luăm cu noi și „inima”. Fără inimă prezența noastră la Biserică este timp irosit. Acolo noi cântăm cu inima, ne rugăm cu inima, ascultăm, predicăm și strângem Cuvântul în inimă. (Ps. 119/11)

„Și orice faceți cu cuvântul sau cu fapta să faceți din toată inima ca pentru Domnul.” (Efes. 3/17,23)

Dumnezeu nu se mulțumește doar cu trupul: „Poporul acesta Mă cinstește cu buzele dar cu inima este departe de Mine”

Inima rămâne „motorul vieții” unui creștin. Ea este foarte importantă și este de mai multe feluri. Este bine dacă ne-am ruga Domnului ca El să ne spună ce „markă” este inima noastră, deoarece Biblia ne vorbește de mai multe „tipuri”:

Inima de piatră. (Ezec. 11/19)

„Voi lua din trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne.”

Este cea mai dificilă inimă deoarece nu poate fi modificată și nici prelucrată în vreun fel. Este inima care îți permite să mergi la Biserică, să te botezi în apă, să cânți și să te rogi, dar nu vrea să se pocăiască (Rom. 2/5) Este „stânca” pe care cade sămânța bună - Cuvântul lui Dumnezeu - ține până la o vreme și se leapădă de el fără să-l înfăptuiască.

În Evrei 3/13 suntem avertizați: „Nici unul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.

(Un creștin a fost întrebat într-o împrejurare: De ce la voi sunt oameni care nu dau nici o dovadă că sunt creștini? Fiindcă se găseau pe malul unei ape, creștinul a luat din apă o piatră, a spart-o în două, apoi a întrebat: Este în această piatră vreo picătură de apă? Nu, a răspuns celălalt. Creștinul a continuat: Ei vezi, piatra aceasta stă aici în apă de 20 - 40 - 70 de ani și n-a intrat în ea nici o picătură de apă. Tot așa și la noi, sunt oameni care au stat pe băncile adunării 30 - 40 - 50 de ani, sau poate chiar toată viața, dar „apa” care este Cuvântul, n-a pătruns niciodată în inima lor pentru a le schimba viața.)

În aceste condiții este absolut necesar un „transplant de inimă”. Dumnezeu a promis prin proorocul Ezechiel că va da tuturor celor interesați în locul „inimii de piatră una de carne”. Primul care a avut parte de o asemenea „donație” a fost împăratul Saul.

Inima împărțită. (Iacov 4/8)

Este inima care se împarte între două iubiri: iubirea de lume și iubirea de Dumnezeu. O inimă care slujește la doi stăpâni: lui Dumnezeu și lui mamona. Cel mai bun exemplu este tânărul bogat care din tinerețe păzea poruncile lui Dumnezeu dar inima era lipită de bogății. Dar nu este el un caz singular deoarece bisericile sunt pline cu astfel de oameni.

Inima împărțită este inima care nici lui Dumnezeu nu i se supune în totalitate și nici diavolului nu i se împotrivește cu desăvârșire. Ea este la „răscruce” și nu știe pe ce drum să apuce.

Domnul Isus a spus: „Să iubești pe Domnul Dumnezeu tău cu toată inima ta, cu tot cugetul tău, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”... (Marcu 12/30)

Inima rea și necredincioasă. (Evrei 3/12)

Dacă inima împărțită este poziționată la mijloc, inima rea este înclinată mai mult spre rău decât spre bine. Ea nu dovedește loialitate și credincioșie. Este inima care slujește la „vreme bună”. Este „rândunica” din psalmul 184 care își depune „cuibul” în Locașurile lui Dumnezeu, având un caracter temporar până vin „vânturile reci” ale iernii și apoi pleacă...

Este inima care în mod sigur te desparte de Dumnezeul cel viu.

Inima înșelătoare. (Ieremia 17/9)

Este cea mai periculoasă inimă, deoarece ea nu-ți va spune niciodată adevărul. De regulă cei mai mulți folosesc principiul: Să vedem ce-mi va spune inima... Dar îmi cunosc eu atât de bine inima încât să am încredere deplină în ea? Sunt eu sigur că mă va îndrepta în direcția cea bună?

Ioan scrie: „Nu vă înșelați singuri. Dacă zice cineva că nu avem păcat, adevărul nu este în noi.”

În ziua judecății oamenii vor rămâne dezamăgiți când vor vedea unde au ajuns călăuziți de propria inimă...

Inima l-a călăuzit pe Samuel în casa lui Isai. Tot inima l-a călăuzit pe Samson în valea Sorec. Inima l-a despărțit pe Solomon de Dumnezeu, și tot inima l-a determinat pe Balaam să dea curs invitației lui Balac.

Inima bună și curată. (Luca 8/15b)

Este inima care a trecut prin procesul de curățire. Domnul Isus a spus ucenicilor: „Voi sunteți curați din pricina Cuvântului pe care vi L-am spus.”

Este singura inimă care garantează mântuirea, deoarece citim în Matei cap. 5/8:

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.”

Inima bună este „pământul bun” unde sămânța căzută aduce roadă în răbdare. (Luca 8/15)

Dar de ce este ea bună?

Deoarece este înzestrată cu virtuții dumnezeiești: Colos. 3/12

„Astfel dar, ca niște aleși a lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, de bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. ”

Dar ce este inima?

Ori de câte ori întâlnim expresia „inimă”, se face referire la mintea omului. Este una și aceeași cu „duhul” omului.

În Efes. 4/22,23 citim: „Să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înșelătoare și să vă înnoiți în duhul minții voastre.

Iar în Rom. 12/2 Pavel scrie: „Să nu vă potriviți chipul veacurilor acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre.

Mintea (inima) este „centrul de comandă” pentru viața spirituală. Tocmai de aceea Dumnezeu a cerut: „Fiule, dă-mi inima ta.” Dacă inima este predată lui Dumnezeu, restul decurge de la sine.

Concluzie: „Inima curată, însoțită de o credință deplină și curățită de un cuget rău te apropie de Dumnezeu.” (Evrei 10/22) Și tot inima, dacă este rea și necredincioasă te desparte de Dumnezeu Cel viu.

Totul depinde de inimă...

Tocmai de aceea David s-a rugat: „Doamne, cercetează-mi inima și cunoaște-mi gândurile.”

Deci ce este inima?

Domnul Isus a spus: „Din inimă (minte) ies gândurile rele, dar și cele bune.

Așadar, ea este o „fabrică” de gânduri.

În Gen. 6/5 citim: „Dumnezeu a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai înspre rău.”

Așa că, atenție la gândurile tale, deoarece ele vor deveni fapte. Faptele vor deveni obiceiuri. Obiceiurile vor forma caracterul tău. Iar caracterul tău va hotărî destinul tău veșnic...