„Cei șapte stâlpi au fost tăiați.”

Înțelepciunea a zidit casa și „a tăiat cei șapte stâlpi”. O casă zidită din pietre vii. Casa este nouă, deoarece este făcută din făpturi noi. (2Cor. 5/17) Cei șapte stâlpi fiind vechi, nu și-au mai găsit loc în noua clădire (1Cor. 3/9b) deoarece Stăpânul casei a promis că va face înnoirea tuturor lucrurilor (Apoc. 21/5) Cele vechi s-au dus. Cu material vechi nu poți construi o casă nouă. Casa are o temelie nouă (1Cor. 3/11) iar pentru aceasta s-a renunțat la cei șapte stâlpi, pe care era așezată vechea zidire”. Vă recomand să-i urmărim:

1) Mielul Pascal.

„În ziua a zecea a acestei luni, fiecare să ia un miel de parte bărbătească fără cusur și toată adunarea să-l junghie seara. (Exod. 12/3b, 6). Când copii voștri vă vor întreba: Ce înseamnă acest obicei sfânt? Să răspundeți: Este jertfa de Paște în cinstea Domnului.” (Exod. 12/26,27a)

Acest obicei trebuia transmis din generație în generație. Aparent era un miel obișnuit, dar ava un simbol deosebit pe care evreii nu puteau sa-l înțeleagă. Era „mielul” de care a întrebat Isaac: „Tată, unde este mielul?”

Peste veacuri această întrebare a rămas fără răspuns.

Venirea Domnului Isus în lumea noastră, l-a determinat pe Ioan să spună: „Iata mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29)

Mielul acesta a pus capăt sacrificării tuturor mieilor de jertfă.

Răscumpărarea noastră s-a făcut nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană.

2) Preoția.

„Apropie de tine pe fratele tău Aaron și pe fii săi, și pune-i deoparte in slujba mea ca preoți” (Exod. 28:1)

Preoții erau intermediarii dintre om și Dumnezeu și doar prin mâinile lor se făcea ispășirea păcatelor. Ex: „... și preotul va face pentru ei ispăsirea, și li se va ierta oricare ar fi greșeala de care se fac vinovați (Numeri 18:1)

Conform Lev. 21:10- Marele Preot purta veșminte deosebite față de ceilalți preoți, fiindu-i interzis să le sfâșie.

Venirea Domnului Isus a determinat un conflict deschis între El și preoții cei mai de seamă, tocmai din pricina faptului că „preoția” le era amenințată de „Marele Preot venit de sus”. Marele Preot Caiafa, în discuția purtată cu „Noul Preot”, și-a sfâșiat hainele preoțești cu toate că-i era interzis. (Matei 26/65)

A fost momentul în care s-a „încheiat cu preoția Vechi Testamentală” și înlocuită cu „Noua Preoție” transfer care s-a făcut în mod public.

Marele Preot în noua rânduială a instituit o „preoție împărătească și sfăntă”(1 Petru 2/5,9)

(Unui creștin i s-a reproșat: Slujbele pe care le faceți voi nu au nicio valoare pentru că nu sunt ținute de un preot. El a răspuns: În noua rânduială, fiecare credincios este un preot, așa că la noi toți sunt preoți... )

3) Tăierea împrejur

Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam. Semnul acestui legământ era tăierea împrejur.

Acesta este legământul Meu pe care să-l păziți, voi și sămânța ta după tine. Tot ce este de parte bărbătească să fie tăiat împrejur. ( Gen. 17:10)

Această practică trebuia respectată și dusă mai departe din generație în generație.

Încălcarea ei putea duce la pedeapsa cu moartea.

În „noua zidire” legământul a fost schimbat într-un legământ prin jertfă (Ps. 50:5) și în consecință această practică a devenit inutilă și nu și-a mai găsit menirea.

Pentru eradicarea ei, Pavel scrie: „În Hristos tăierea împrejur, nici netăierea, n-au niciun preț, ci credința care lucrează prin dragoste.” (Gal. 5:6)

Efeseni 6:15 „Căci în Hristos tăierea împrejur și nici netăierea, nu sunt nimic, ci o făptură nouă.”

4) Legea jertfelor

Legea jertfelor de ispășire (Lev. 6:25). Legea jertfelor de mulțumire (Lev. 7:11). Legea darului de mâncare (Lev. 6:14). Legea arderii de tot (Lev. 6:9). Jertfele de sabat. s. a. m. d.

În „noua zidire” Domnul Isus a pus capăt la toate aceste jertfe, și s-a trecut la o nouă formă de jertfire.

1 Ioan 2:2 „El (Hristos) este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi”

Rom. 12.1 „Vă îndemn pentru îndurarea lui Dumnezeu să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă și plăcută înaintea lui Dumnezeu, aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.”

Fiind în „noua casă” care este una duhovnicească, făpturile sunt duhovnicești - au posibilitatea să aducă jertfe duhovnicești. (1 Petru 2:5)

5) Templu - singurul loc de închinare.

Era singurul loc „autorizat”unde evreii puteau să aducă o slujbă înaintea lui Dumnezeu. Solomon a zidit templul, iar la „inaugurare” s-a rugat Domnului: „Ochii Tăi să fie deschiși zi și noapte asupra casei acesteia și asupra locului de care ai zis: „Acolo va fi Numele Meu.”

Noua rânduială are un nou templu.

Efes. 2:21,22 „În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Și prin El și voi, sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu.”

În acest context a fost schimbată și forma de închinare. În discuția avută cu samariteanca, Domnul Isus a explicat: „Adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și-n adevăr.” (Ioan 4:23)

Aceasta înseamnă că rugăciunea „izvorăște” din adâncul inimii, dar numai după ce am primit „Adevărul”. Iar în ce privește locul, Pavel scrie: „Vreau ca bărbații să se roage în orice loc... ” (1 Tim. 2:8a) În contrast cu fățărnicia afișată de farisei în rugăciunile publice, Domnul Isus a zis:

„Tu încuie-te în odăița ta și roagă-te Tatălui tău în ascuns... ”

Este cel mai recomandat loc de închinare...

6) Zeciuiala

A fost inaugurată de „părintele” Avraam. Ea s-a transmis din generație în generație, iar mai târziu a devenit o practică obligatorie, necesară pentru întreținerea leviților care slujeau la templu.

Poporul însă nu a mai respectat în totalitate acestă cerință, iar slujirea leviților la Templu a încetat.

Dar au fost avertizați și mustraț aspru prin prorocul Maleahi (3/8)

În „familia lui Dumnezeu din noua casă”, principiile sunt diferite: deoarece ele au la bază - slujirea din dragoste și propria bunăvoință.

De ex: Domnul Isus a spus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine... ”

În ceea ce privește dărnicia Pavel scrie: „Fiecare să dea cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău, sau de silă.”

„Și chiar dacă mi-aș împarți toată averea pentru hrana săracilor, și n-aș avea dragoste nu-mi folosește la nimic.”

„Prisosul unora să acopere nevoile altora” (2 Cor. 8:14) - aceasta o face dragostea, și nu legea.

Pe linie confesională sunt și astăzi biserici care practică zeciuiala și nu-i rău, numai dacă se face de bună voie - credința care lucrează prin dragoste. (Gal. 5:6b)

Altfel Pavel spune: „Dacă mai zidesc iarăși lucrurile pe care le-am stricat, mă arăt ca un călcător de lege.”

În concluzie: Fiecare are dreptul să hotărască în inima lui...

(Cineva avea în buzunar o bancnotă de 1€ și una de 100. Intenția lui a fost ca la „strângere” să o pună pe cea de 1€, dar a pus-o pe cealaltă. La sfârșit i-a explicat păstorului greșeala, acesta i-a dat înapoi bancnota de 100, a luat-o pe cea de 1 € și i-a spus: Chiar dacă rămânea cea de 100, Dumnezeu te nota tot cu un 1€... )

Modalitățile de a dărui de obicei sunt multiple...

(Doi „creștini” discutau despre modul cum practică fiecare „dărnicia”. Unul spunea: Eu am în sufragerie pe podea desenat un cerc cu diametrul de 1metru. În mijlocul acestui cerc mai este un cerc de 10cm. Când iau salariu, arunc toți banii în sus împrăștiați. Ce cade în cercul mic este partea Domnului și restul este al meu... Celălalt a spus: Eu fac altfel: Iau toți banii și-i arunc în sus. Apoi spun: „Doamne oprește-Ți partea Ta, iar ce cade este al meu... ”)

7) Sabatul

A fost o practică bine tipărită în mintea evreilor. Primul care a „ținut” și sfințit această zi a fost chiar Dumnezeu. El a dat porunci aspre până la pedepsirea cu moartea pe cei ce o încălcau. (Exod. 35:1) Fanaticii evrei au introdus noi reguli severe care trebuiau respectate făcând-o dificilă de ținut.

Domnul Isus a „dezlegat” această zi, aducând-o la forma inițială, apoi a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om, și nu omul pentru sabat.” Pe înțelesul tuturor: nu o zi trebuie să stăpânească pe om, ci omul trebuie să o stăpânească și să o chibzuiască în așa fel ca să o facă plăcută înaintea lui Dumnezeu.

În aceste condiții Pavel scrie Colosenilor: „Nimeni să nu vă judece cu privire (la lucrurile pe care trebuie să le faceți sau nu) într-o zi de sabat.” Tot ce faceți să fie făcut ca pentru Domnul... (cap. 2/16)

Pavel mustră pe evreii din Galatia: „Voi țineți zile, luni, vremi și ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba.” (Gal. 4:10,11)

Dar una dintre cele mai frumoase învățături pe acestă temă o găsim chiar în cartea Evrei cap. 4:7. Dumnezeu hotărăște din nou o zi: „Astăzi”

Întrebarea este următoarea: Această nouă zi, pe care zi o înlocuiește? Pe cea de sabat Vechi Testamentală. În acestă zi „Astăzi” este o odihnă ca cea de sabat, și nu de „sabat”. (Evrei 4:9)

Foarte important: Sabatul Vechi Testamental avea în vedere o odihnă trupească. Sabatul Nou Testamental are în vedere o odihnă sufletească.

Matei 11:28 „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovorați, și Eu vă voi da odihnă pentru sufletele voastre.”

Sabatul Nou Testamental este inclus într- o nouă zi, dar nu în ziua de sâmbătă, și nici în cea de duminică. Nu... ci într-o zi numită „Astăzi”- câtă vreme rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui. , niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu (Evrei 3/13,4/1). Pentru un creștin, fiecare zi, este „un Astăzi”.

Apreciez pe cei care „țin” sâmbăta, dar nu sunt de acord cu obligativitatea ei. Folosim cantități mari de hârtie pentru a face publicații și pentru a promova o zi. Mai corect ar fi să le folosim intr-un scop nobil.

Nu sunt de acord nici cu cei care promovează duminica ca o zi obligatorie. Nu...

Pavel scrie: „Pentru unii, toate zilele sunt la fel și așa ar trebui să rămână.” (Rom. 14:5)

Psalmistul scrie în Ps. 118:24 „Aceasta este ziua Domnului, să ne bucurăm și să ne veselim în ea... ”