Ce este păcatul originar?

Ce se înţelege prin expresia păcat originar?

Păcatul originar se referă la condiţia decăzută a naturii umane. Jonathan Edwards a scris un extraordinar tratat despre păcatul originar. El nu numai că s-a dedicat expunerii pe larg a ce ne învaţă Biblia despre caracterul decăzut al omului şi tendinţa sa către răutate, dar a făcut un studiu dintr-o perspectivă seculară, raţională, care s-a ocupat de filozofia atât de răspândită pe vremea lui: Fiecare se naşte în această lume inocent, într-o stare de neutralitate morală în care nu are vreo înclinaţie spre bine sau spre rău. Societatea e cea care îi corupe pe aceşti nevinovaţi nativi, ca să spunem aşa. Pe măsură ce suntem expuşi comportamentului păcătos din jurul nostru, inocenţa noastră normală, naturală, este erodată de influenţa societăţii. Dar atunci se ridică întrebarea: Cum a ajuns societatea să fie coruptă în primul rând? Societatea e formată din oameni. Cum se face că atât de mulţi oameni au păcătuit? Este aproape un adevăr de la sine înţeles în cultura noastră că nimeni nu e perfect. Iar Edwards a pus întrebări precum: De ce nu? Dacă fiecare s-a născut într-o stare de neutralitate morală, te-ai aştepta, din punct de vedere statistic, ca aproximativ 50 de procente din acei oameni să crească şi să nu păcătuiască vreodată. Dar nu asta e situaţia pe care o vedem noi. Peste tot putem vedea fiinţe umane acţionând împotriva principiilor morale şi standardelor Noului Testament. De fapt, oricare ar fi standardele morale ale culturii în care trăim, nimeni nu le respectă la modul perfect. Chiar şi onoarea recunoscută între hoţi este încălcată de hoţi. Indiferent cât de jos ar fi nivelul moralităţii în societatea noastră, oamenii totuşi îl încalcă.

Există deci ceva incontestabil în legătură cu natura decăzută a caracterului nostru uman. Toţi oamenii păcătuiesc.

Doctrina păcatului originar ne învaţă că noi oamenii păcătuim pentru că suntem păcătoşi. Nu suntem păcătoşi pentru că păcătuim, ci, dimpotrivă, păcătuim pentru că suntem păcătoşi; altfel spus, de la căderea omului, am moştenit o condiţie coruptă de păcătoşenie. Avem acum o natură păcătoasă. Noul Testament spune că suntem sub păcat, avem o tendinţă către răutate, astfel încât prin tot ce facem, de fapt, păcătuim, pentru că stă în natura noastră să păcătuim. Dar nu aceasta e natura care ne-a fost dată la început de Dumnezeu. La început am fost nevinovaţi, dar acum întreaga rasă umană s-a prăbuşit într-o stare de depravare.

Cum se face că întreaga omenire se naşte în păcat din cauza căderii lui Adam?

Cred că Noul Testament ne învaţă că întreaga omenire se naşte cu consecinţele unei naturi decăzute din cauza păcatului lui Adam şi Eva. Noul Testament repetă frecvent această idee - "prin neascultarea unui singur om, moartea a intrat în lume." Acest lucru a provocat multe proteste teologice. Ce fel de Dumnezeu îi pedepseşte pe toţi oamenii cu consecinţele păcatului unui singur om? De fapt, pare să fie contrazisă învăţătura profetului Ezechiel. Acesta a mustrat poporul lui Israel atunci când ei spuneau că părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii. Profetul a spus că Dumnezeu tratează fiecare persoană în funcţie de propriul ei păcat. El nu mă pedepseşte pe mine pentru ce a făcut tatăl meu, nici nu-mi pedepseşte fiul pentru ce am făcut eu, deşi consecinţele se pot răsfrânge asupra a trei sau patru generaţii. Mesajul din Ezechiel pare să indice că vinovăţia nu este transferată de la o persoană la alta.

Astfel întrebarea devine şi mai dificilă. Noi vrem să protestăm spunând: "Nu vrem pedepsire fără reprezentare." Nu ne place să fim făcuţi responsabili pentru un lucru făcut de altcineva, deşi există ocazii în propriul nostru sistem de justiţie în care recunoaştem un anume nivel de vinovăţie pentru o faptă făcută de altă persoană cu ajutorul unei conspiraţii criminale.

De exemplu, te-aş putea angaja să ucizi pe cineva. Deşi eu sunt departe de scena crimei şi nu apăs pe trăgaci, eu totuşi pot fi acuzat de crimă de gradul întâi. Tot ce ai făcut tu a fost să-mi îndeplineşti dorinţa. Deşi eu n-am apăsat pe trăgaci, sunt vinovat de intenţia răuvoitoare cu premeditare pe care tu ai îndeplinit-o de fapt.

Aţi putea spune că nu e o analogie prea strălucită cu Căderea, pentru că nimeni nu l-a angajat pe Adam să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu în numele meu. Evident că n-am făcut-o. El a fost numit reprezentant al întregii rase umane. Din nou, avem tendinţa să nu acceptăm acest lucru, pentru că nu-mi place să fiu considerat responsabil pentru ce face reprezentantul meu dacă nu am ocazia să îmi aleg reprezentantul. Cu siguranţă eu nu l-am ales pe Adam să mă reprezinte. Acesta e unul din motivele pentru care ne place să avem dreptul să ne alegem reprezentanţii în guvern: acţiunile pe care ei le întreprind în domeniul politic au consecinţe extraordinare în vieţile noastre. Nu putem fi toţi în Washington ca să adoptăm legislaţia. Vrem să ne alegem reprezentanţi cu speranţa că ei vor reprezenta cu acurateţe dorinţele şi aspiraţiile noastre.

Nu a existat vreun moment în istorie în care să fi fost reprezentat mai perfect decât în Grădina Edenului, pentru că reprezentantul tău a fost ales în mod infailibil de către un Dumnezeu cu desăvârşire sfânt, cu desăvârşire drept şi omniscient. De aceea nu pot spune că eu aş fi făcut altceva decât a făcut Adam.

O ultimă idee: Dacă obiectăm în principiu la permisiunea acordată de Dumnezeu unei persoane pentru a acţiona în numele altei persoane, atunci acesta ar fi sfârşitul credinţei creştine. Întreaga noastră răscumpărare se bazează pe acest principiu, care spune că prin ce a făcut Hristos noi suntem răscumpăraţi.