Ce este păcatul care duce la moarte? (1 Ioan 5:16-17)

Întrebare: Ce este păcatul care duce la moarte și despre care scrie apostolul Ioan în prima sa epistolă, la capitolul 5:16-17?

Aceasta este o întrebare primită mai înainte de la un cititor al portalului, dar mi-a scăpat din vedere şi vin să răspund la ea acum. Mai întâi să vedem textul biblic unde Apostolul Ioan face această afirmaţie:

Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roade; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela. Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat care nu duce la moarte. (1 Ioan 5:16-17)

La începutul capitolului 2 a aceleiaşi Epistole I a lui Ioan, Apostolul scrie:

Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii omeniri. (1 Ioan 2:1-2)

Trăirea în păcat nu este acceptabilă pentru creştin şi textul acesta spune că dacă se întâmplă să păcătuiască accidental, fără să se fi intenţionat, sau fără rea voinţă, orice creştin poate veni la Domnul Isus Hristos ca să capete iertare. Dar când vorbeşte despre păcatele de moarte, Apostolul se referă la proorocii mincinoşi care nu recunosc autoritatea Domnului Isus ca şi Mântuitor. Despre aceşti prooroci mincinoşi, care erau gnosticii din primele secole, Apostolul scrie în acelaşi capitol astfel:

Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. (1 Ioan 2:18)

Şi apoi în continuare scrie:

Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. (1 Ioan 2:22)

Gnosticii, aceşti eretici şi prooroci mincinoşi, au dezvoltat o învăţătură a lor care era în mare contradicţie cu cea a Bibliei. Astfel, ei învăţau pe oameni că Dumnezeu are de a face doar cu lucrurile spirituale, iar diavolul cu lumea materială. Ei spuneau că de la Dumnezeu pleacă emanaţii, ultima din ele fiind Iahve, Dumnezeul Vechiului Testament care a creat lumea materială. În felul acesta ei îşi manifestau ură faţă de Iahve, pentru că, potrivit lor, Iahve ar fi fost izvorul şi autorul răului. Despre Domnul Isus spuneau că a ieşit de la Dumnezeu şi a străbătut toate aceste emanaţii venind pe pământ, dar spuneau că Domnul Isus nu a luat nici odată corp de om şi că El nu a suferit în trup. În felul acesta, ei reduceau la nimic jertfa Domnului Isus de vreme ce nu a murit în trup. Iată de ce spune Ioan despre ei că tăgăduiau că Isus este Hristosul şi că tăgăduiau şi pe Tatăl şi pe Fiul. Acesta era păcatul de moarte şi nu poate avea iertare, nu poate primi iertare, nici un om care nu crede şi tăgăduieşte persoana şi lucrarea Domnului Isus Hristos şi a lui Dumnezeu.

În Evanghelia după Matei, ne este relatat următorul caz, când Domnul Isus a spus că nu se va ierta un anumit păcat:

Atunci I-au adus un îndrăcit orb şi mut; şi Isus l-a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea. Toate noroadele, mirate, ziceau: „Nu cumva acesta este Fiul lui David?” Când au auzit Fariseii lucrul acesta, au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!” Isus, care le cunoştea gândurile, le-a zis: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi, este pustiită; şi orice cetate sau casă, dezbinată împotriva ei însăşi, nu poate dăinui. Dacă Satana scoate afară pe Satana, este dezbinat; deci, cum poate dăinui împărăţia lui? Şi dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fii voştri cu cine-i scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri. Dar dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi. Sau, cum poate cineva să între în casa celui tare, şi să-i jefuiască gospodăria, dacă n-a legat mai întâi pe cel tare? Numai atunci îi va jefui casa. Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte. De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. (Ev. Matei 12:22-32)

Aici este un caz foarte asemănător cu cel descris în Epistola I a lui Ioan. După ce Domnul Isus a vindecat pe cel îndrăcit, oamenii simpli au recunoscut în El pe Mesia, adică Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, pentru că ei au spus: „Nu cumva acesta este Fiul lui David?”. Fariseii, care se pretindeau mari cunoscători ai Legii lui Dumnezeu, au văzut şi ei aceleaşi lucruri, dar din invidie, din aroganţă sau din alte motive josnice, au tăgăduit acest adevăr foarte evident şi în loc să recunoască în El pe Hristosul, ei au spus că este îndrăcit, acesta era sensul celor spuse de ei. Ei au tăgăduit că Isus este Hristosul şi acest păcat a fost calificat ca şi hulă împotriva Duhului Sfânt care nu le va fi iertată nici în veacul acesta, nici în cel viitor.

Dumnezeu să ne păzească de acest mare şi straşnic păcat. Să studiem Sfintele Scripturi ca să-L cunoaştem pe Domnul Isus Hristos şi să nu-I nesocotim numele, caracterul şi lucrarea.