„Astăzi.”

         Fiecare lucru își are vremea lui. Un proverb spune: „Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi.” Unii sunt de altă părere: „Niciodată nu-i prea târziu.” Această afirmație o folosesc pentru a justifica întârzierile. Dar Dumnezeu nu spune la fel când este vorba de „a da năvală și a pune mâna pe Împărăția Lui”.

În Evrei 3/15 citim: „Câtă vreme se zice: „Astăzi” pentru ca nimeni să nu se pomenească venit prea târziu.

În acest sens scrie și Eclesiastul „Fiecare lucru își are vremea lui.” (Ecl. 3/1)

Lucruri pe care trebuie să le facem la timpul potrivit.

Dacă știu că trenul pleacă la ora 11, pot eu să vin la gară la ora 11:30?

În zonă a fost o căsătorie publică cu felicitări și flori cu un mire și o mireasă de 60 de ani. Vremea lor de a se expune public trecuse...

Există o vreme pentru orice lucru pământesc. De ce să nu credem că există „o vreme” și pentru cele spirituale? Atunci când găsim în Biblie expresia „vreme” cu siguranță că se referă la un timp anume. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că există o „zi” deosebită de celelalte zile - Ziua Mântuirii. (2Cor 6/2)

Ea are denumirea de „Astăzi”. Această zi face parte din „vremuri prielnice” de a intra în posesia mântuirii.
Prima, este „Vremea cercetării”. (Luca 19/44)

„Tu cercetezi pământul și-i dai belșug, îL umpli cu bogății și de rîuri dumnezeiești pline cu apă”...( Psalm.65/9)

Niciodată n-a fost o vreme mai potrivită ca acum când oamenii ar putea să o folosească în cunoașterea lui Dumnezeu. Această vreme atrage după sine o alta, numită: 

„Vremea căutării” Osea( 10/12) Când Dumnezeu este aproape și se lasă găsit de cel ce-L caută (Isaia 55/6) cu condiția să fie căutat din toată inima (Ier. 29/13) Urmează:

„Vremea pocăinței” (Apoc. 2/21) Care aduce cu ea o altă vreme binecuvântată:

„Vremea înviorării” (Fapte 3/19) Este „primăvara sufletului” când el revine la viață.

Aceste „vremuri” sunt  „anotimpuri” prin care trece sufletul omului. Ne găsim într-un „anotimp” foarte prielnic în care oamenii să-L caute pe Dumnezeu pentru a se bucura de mântuire dar refuză să o facă. Unii se consideră prea ocupați. (Luca 14/18)  Am alte lucruri de făcut...

Alții se consideră prea tineri și se justifică: când voi fi mai bătrân...
Însă Cuvântul ne atenționează: „Astăzi” este ziua mântuirii și nu mâine... Fiecăruia îi este pus la dispoziție un: „Astăzi”. De ce să amân pe mâine ce pot face astăzi? 

Tocmai în acest sens a fost rostită „Pilda celor 10 fecioare”. Cinci din ele au fost înțelepte și au răscumpărat vremea folosind-o într-un mod responsabil. Celelalte cinci nu și-au „chibzuit timpul” deși Stăpânul a spus: „Le-am dat vreme să se pocăiască.” (Apoc. 2/21)

Mai pe urmă, adică cu întârziere au venit și ele dar n-au mai fost acceptate.

Sfârșitul: „Nu vă cunosc” (Matei 25/12)

Așa că suntem avertizați din timp: „Nimeni să nu se pomenească venit prea târziu.”(Evrei 4,1)

Dar este posibil să fie și un „prea târziu”? Sigur că da, dar care este el?

Profetul Isaia strigă: „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi, chemați-L câtă vreme este aproape” (Isaia 55/6) Există o vreme a căutării. Dacă ai pierdut această vreme, ai pierdut șansa ta.

Îl vei căuta și nu-L vei găsi pentru că va fi departe și de negăsit...

(Cu ani în urmă a fost adus la Biserică un bătrân peste 80 de ani. Cu greu a fost scos din mașină și dus mai mult pe sus decât pe jos. Avea vederea și auzul slăbite și nu știu dacă realiza unde se găsește... Nu era o vreme prielnică pentru el - era venit prea târziu.

Era același om care frecventase Biserica și în tinerețe când era plin de energie să-L slujească pe Dumnezeu, dar a considerat că nu se merită să-și „irosească” toată viața slujindu-L...)

Când a considerat că nu mai este „bun pentru lume” s-a considerat „bun pentru Dumnezeu”.

O maximă plină de învățătură  pe care o știam încă de mic copil spunea așa:

„Pocăința pe patul morții, înseamnă să arzi lumânarea vieții în slujba diavolului, iar fumul să-l sufli în ochii lui Dumnezeu.”

Tocmai de aceea psalmistul scrie: „Dar eu sunt sădit în casa Ta ca un măslin verde”

N-am văzut pe cineva să planteze pomi bătrâni jumătate uscați, jumătate verzi. Ar fi o muncă inutilă. Însă oamenii folosesc strategia aceasta: Energia o pun în slujba răului, iar „caroseria veche” o pun la dispoziția Domnului.

Nu cred că Dumnezeu se bucură să se folosească doar de înmormântarea unuia pentru a vesti Evanghelia.

Așa că Eclesiastul  este nevoit să scrie: „Adu-ți aminte de Făcătorul tău în zilele tinereții tale...”

(L-am întrebat cu ani în urmă pe un bătrân care a început să frecventeze Biserica bănuindu-i scopul urmărit:

Cum de v-ați hotărât să frecventați Biserica? El mi-a răspuns: Când eram tânăr Dumnezeu mi-a salvat viața și am venit să-I mulțumesc - trebuia să fi fost mort de mult...Surprins de răspuns am întrebat:

Dar ce va împiedicat să faceți asta la timpul potrivit? (?) Acum o venit vremea... - simplu răspuns...

Prea mult timp n-a putut să-I mulțumească deoarece a plecat la cele veșnice. A avut parte de o înmormântare frumoasă... și bineînțeles mai ieftină.

Eclesiastul merge mai departe și insistă asupra timpului când să-ți aduci aminte de Făcătorul tău:

„Până nu vin zilele cele rele și până nu se apropie anii când vei zice: Nu găsesc nici o plăcere în ei, „pană când și iar până când” - folosit în acest capitol de 13 ori.

Înseamnă că este un avertisment de care trebuie să ținem cont.

Există un hotar numit „până când”, dacă ai trecut peste, - nimeni nu mai garantează mântuirea.

Există o vreme, un timp când pot să mă hotărăsc să-L slujesc pe Dumnezeu. Nu știu dacă un întreprinzător ar mai angaja o persoană de 90 de ani într-o anumită slujbă...

De ce trebuie să cred că Dumnezeu este mai prejos?

El nu se lasă păcălit (batjocorit). Principiul este acesta: Ce seamănă omul, aceea va secera.

Versul unei cântări spune: „De-ai semănat în câmpul tău numai neghină. Nu aștepta la capăt să culegi grâu.”

E ceva absurd ca toată vara „câmpul să fi fost în paragină iar toamna să merg să culeg roadele”.

Una dintre cele mai frumoase promisiuni le face Dumnezeu în Apoc. 14/13: „Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul, ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează.”

Ca să ai „osteneli” trebuie să fi „muncit,să fi alergat, să fi transpirat” și apoi să ai parte de „odihnă„. În caz că te-ai hotărât în „ultimile 3 zile” din viață care mai sunt „ostenelile”?

„Plugarul trebuie să muncească înainte de a strânge rodurile. Înțelege ce-ți spun, Domnul îți va da pricepere”
Așadar, „Astăzi” este ziua mântuirii. Nu amâna... „Mâine” nu mai este „astăzi” -  e posibil să fii venit prea târziu...