Alegerea şi predestinarea

Ajutaţi-mă să înţeleg doctrina alegerii.

O încercare de a răspunde la această întrebare într-un format atât de scurt aproape că ar face mai mult rău decât bine. Aş putea face aici o mică reclamă unei cărţi pe care am scris-o, publicată de Editura Tyndale House şi intitulată Chosen by God [Ales de Dumnezeu], care e dedicată în întregime studierii acestei foarte dificile doctrine biblice a alegerii.

Atunci când discutăm despre alegere, cunoscută mai bine sub numele de predestinare, adesea acest cuvânt este asociat cu teologia presbiteriană sau cu calvinismul. Apostolul Pavel ne spune în Efeseni că noi am fost zidiţi în Hristos să fim lucrarea Lui, urmărind îndeaproape această temă şi în epistola către Romani. Deci, ca şi creştini, noi trebuie să ne luptăm cu acest concept al alegerii divine suverane.

Încă o dată, cred că trebuie să înţelegem această idee de bază a alegerii - Dumnezeu priveşte la rasa umană decăzută şi ne vede pe toţi într-o stare de răzvrătire împotriva Lui. Dacă ar trebui să-Şi exercite dreptatea în totalitate şi complet împotriva întregii lumi, atunci cu siguranţă am pieri cu toţii. Scriptura ne spune că în starea noastră naturală decăzută noi suntem într-o stare de sclavie morală. Avem încă abilitatea să facem alegeri, dar acele alegeri urmăresc dorinţele inimilor noastre, iar ce ne lipseşte ca fiinţe decăzute este dorinţa interioară după Dumnezeu. Isus a spus, de exemplu, "Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu." Cred că alegerea se rezumă la faptul că Dumnezeu, în suveranitatea şi în mila Sa, pune dorinţa după Hristos în cei pe care-i cheamă din această lume. Dificultatea şi marele mister stau în faptul că după câte se pare El nu face acest lucru pentru toată lumea. El Îşi păstrează dreptul, aşa cum i-a spus lui Moise şi cum repetă Pavel în Noul Testament, să aibă milă de cine vrea - la fel cum l-a ales pe Avraam şi nu pe Hammurabi, la fel cum Hristos i s-a arătat lui Pavel pe drumul Damascului într-un mod în care nu i s-a arătat lui Pilat din Pont. Putem spune că Dumnezeu nu îi tratează pe toţi la fel. El nu nedreptăţeşte pe nimeni. Unii primesc dreptatea iar alţii primesc îndurarea, Dumnezeu rezervându-Şi în eternitate dreptul să Îşi acorde clemenţa executivă, dacă vreţi, celor pe care El îi alege. Aşa cum ştiţi, există o mare dezbatere în această privinţă, dar eu cred că alegerea pe care o face Dumnezeu nu se bazează pe neprihănirea mea sau pe neprihănirea ta, ci se bazează pe harul Său.

Felul în care eu înţeleg doctrina predestinării este că omul firesc Îl va accepta pe Hristos doar dacă Dumnezeu plantează această dorinţă în inima lui. Dacă Dumnezeu nu plantează această dorinţă, e drept ca acea persoană să fie pierdută pentru veşnicie?
Aş putea spune că omul firesc are nevoie de ceva mai mult decât de dorinţa plantată de Dumnezeu în inima lui, înainte să vină la Hristos. Cred că Dumnezeu trebuie să aducă acea dorinţă până la stadiul de rodire înainte ca o persoană să Îl aleagă pe Hristos. Dumnezeu nu se rezumă să planteze sămânţa. El o îngrijeşte şi o face să aducă roade. Isus a spus că "Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu." Ce a vrut să spună prin aceste cuvinte?
Cu siguranţă, fiinţele umane au o voinţă, avem capacitatea să alegem ceea ce dorim. Cred că Isus a vrut să spună pur şi simplu că, lăsaţi în voia lor, oamenii nu au dorinţa să vină la Hristos. Ei nu au dorinţa să se pocăiască, nu au dorinţa să primească lucrurile lui Dumnezeu. La aceasta se referă Biblia atunci când spune că suntem sclavii păcatului nostru şi, prin natura noastră, suntem morţi în greşelile şi în păcatele noastre. Dacă Dumnezeu nu ne învie pentru El, nu vom avea niciodată dorinţa după Hristos.

Să presupunem că Dumnezeu priveşte la întreaga rasă umană care nu are nici un fel de dorinţă pentru El, şi El ştie că dacă nu face ceva să intervină în vieţile lor, ca să-i aducă la viaţă din moartea lor spirituală, ei nu vor asculta niciodată chemarea Sa, nu vor răspunde niciodată invitaţiei Sale, pentru că pur şi simplu nu vor să o facă. Însăşi libertatea lor e cea care îi ţine departe de Hristos. Ei au libertatea să aleagă ce doresc şi să refuze ce nu doresc, şi sunt neclintiţi în refuzul lor de a veni la Hristos. De aceea Dumnezeu hotărăşte că pentru unii din aceşti oameni El va face o lucrare specială a harului. Le va schimba dispoziţia inimilor. Cred că exact aşa se întâmplă. Cred că Dumnezeu înfrânge împotrivirea mea şi lipsa mea de dorinţă pentru El, apoi face mai mult decât să planteze o dorinţă pentru El. Îmi dă dorinţa după Hristos, astfel încât ce mai înainte mi se părea vrednic de dispreţ şi respingător acum e fermecător şi luminos, şi de-abia aştept să Îl primesc pe Hristos. Cred că aşa se întâmplă. Aceasta e mărturia fiecărei inimi creştine.