Arhivele regale – 4. Abiam, nepotul lui Absalom – 1 Regi 15:1-8

În sfârșit, iată că unul din urmașii lui Absalom a ajuns rege! Absalom a murit din cauza acestei ambiții. Acum, Abiam, fiul lui Maaca, fata lui Absalom îi împlinește visul:

„În al optsprezecelea an al domniei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a început să împărăţească peste Iuda Abiam. A împărăţit trei ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Maaca,  fata lui Abisalom„ (1 Regi 15:1)

În 2 Cronici 13:2 ni se spune că Abiam a fost fiul lui „Micaia, fara lui Uriel“.  Probabil că Maaca a fost nepoata lui Absalom, fica venită din căsătoria lui Tamar (fata lui Absalom – 2 Sam. 14:27) cu acest Uriel. Numele Maaca a fost frecvent în familiile evreilor. El se poate traduce prin „îngust, subțire sau săgeată, fiind deci un apelativ pentru cineva foarte harnic, săritor sau iute. Tot așa s-a numit și mama lui Absalom (2 Sam. 3:3).

Ca și în cazul lui Roboam, cartea Regi este zgârcită cu amănunte despre Abia (sau Abiam). Rezumatul vieții lui nu-i este favorabil:

„El s’a dedat la toate păcatele pe cari le făcuse tatăl său înaintea lui; şi inima lui n’a fost întreagă a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David. Dar din pricina lui David, Domnul Dumnezeul lui i -a dat o lumină la Ierusalim, punînd pe fiul lui după el şi lăsînd Ierusalimul în picioare. Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului, şi nu se abătuse dela niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întîmplarea cu Urie, Hetitul. Între Roboam şi Ieroboam a fost război tot timpul cît a trăit Roboam. Celelalte fapte ale lui Abiam, şi tot ce a făcut el, nu sînt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? Între Abiam şi Ieroboam a fost război. Abiam a adormit cu părinţii lui, şi l-au îngropat în cetatea lui David. Şi în locul lui a domnit fiul său Asa“ (1 Regi 15:2-8).

Se pare că singurul argument în favoarea domniei lui Abia a fost … că este un descendent al lui David. Mare lucru să fi al unuia mare înaintea Domnului!

Cartea Cronici scoate la lumină un episod intersant, în care Abiam, cel puțin pentru momentul acela, s-a comportat lăudabil. Iată-l:

„Între Abia şi Ieroboam a fost război. Abia a început lupta cu o oaste de războinici viteji, patrusute de mii de oameni aleşi; şi Ieroboam s’a înşiruit de bătaie împotriva lui cu opt sute de mii de oameni aleşi, războinici viteji. Depe vîrful muntelui Ţemaraim, care face parte din muntele lui Efraim, Abia s’a sculat şi a zis: ,,Ascultă-mă, Ieroboame, şi tot Israelul! Nu trebuie oare să ştiţi că Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat pe vecie domnia peste Israel lui David şi fiilor lui printr’un legămînt care nu se poate călca? Dar Iaroboam, fiul lui Nebat, slujitorul lui Solomon, fiul lui David, s’a sculat şi s’a răzvrătit împotriva stăpînului său. Nişte oameni de nimic, oameni răi, s’au strîns la el şi s’au împotrivit lui Roboam, fiul lui Solomon“ (2 Cron. 13:2a-7b).

Este clar că Abiam păstrează resentimentul pentru ruperea împărăției și-I numește pe cei care s-au dus după Ieroboam „oameni de nimic“.  Noi știm însă că fuseseră mai mult decât aceasta. Abia recapitulează „subiectiv“ istoria și-l scuză pe Roboam pentru pasivitatea față de „hoția“ lui Ieroboam. Iarăși, noi știm că Dumnezeu l-a oprit pe tânărul și pripitul fiu al lui Solomon:

„Roboam era tânăr şi fricos, şi nu putea să li se împotrivească“ (2 Cron. 13:7b).

Cu toate exagerările și denaturările de rigoare, Abiam are dreptate când îi ironizează mușcător pe cei din regatul lui Ieroboam și căile nepotrivite prin care și-a întărit el domnia. El vorbește despre „vițeii de aur“ și despre „un vițel și șapte berbeci“ folosiți ca mituire pentru intrarea în slujba acestor viței de aur. Una din „invențiile“ religiei omenești instaurate prin „faptele lui Ieroboam“ a  fost și această cumpărare a pozițiilor și slujbelor religioase, prezentă și în vremea Noului Testament, unde este numită „simonie“, după numele excrocului care a propus-o în Faptele Apostolilor 8:18-24). Iată mușcătoarea acuzație pe care le-a aduce Adiam:

„Şi acum, voi credeţi că puteţi ieşi biruitori asupra împărăţiei Domnului, care este în mînile fiilor lui David; şi voi sînteţi o mare mulţime şi aveţi cu voi viţeii de aur pe cari vi i -a făcut Ieroboam ca dumnezei. N’aţi îndepărtat voi pe preoţii Domnului, pe fiii lui Aaron şi pe Leviţi, şi nu v’aţi făcut voi preoţi, ca şi popoarele celorlalte ţări? Oricine venea cu un viţel şi şapte berbeci, ca să fie sfinţit, se făcea preot al celui ce nu este Dumnezeu“ (2 Cron. 13:8-9).

Abiam este un exemplu bun pentru că se bazează în luptă nu pe mărimea armatei, ci pe ascultarea de Domnul și pe împlinirea poruncilor Lui:

„Dar cît despre noi, Domnul este Dumnezeul nostru, şi noi nu L-am părăsit, preoţii din slujba Domnului sînt fii ai lui Aaron, şi Leviţii stau şi îşi împlinesc slujbele. Noi aducem în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară arderi de tot Domnului, ardem tămîie mirositoare, punem pînile pentru punerea înaintea Domnului pe masa cea curată, şi aprindem în fiecare seară sfeşnicul de aur cu candelele lui; căci păzim poruncile Domnului, Dumnezeului nostru. Dar voi L-aţi părăsit. Iată că Dumnezeu şi preoţii Lui sînt cu noi, în fruntea noastră, şi avem şi trîmbiţele răsunătoare ca să sunăm din ele împotriva voastră. Copii ai lui Israel! nu faceţi război împotriva Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri, căci nu veţi avea nicio izbîndă!“ (2 Cron. 13:10-12).

Deși avea o armată mai numeroasă și a aplicat o tactică superioară, Ieroboam a fost înfrânt de Abiam. Biruința a fost un dar de la Domnul și o dovadă că El vine în ajutorul celor ce-L ascultă și-I pedepsește pe cei neascultători:

„Ieroboam i-a luat pe din apoi, cu ajutorul unor oameni puşi la pîndă, aşa că oştile lui erau în faţa lui Iuda, iar cei ce stăteau la pîndă erau înapoia lor. Cei din Iuda, întorcîndu-se, au avut de luptat înainte şi înapoi. Au strigat către Domnul, şi preoţii au sunat din trîmbiţe. Oamenii lui Iuda au scos un strigăt de război şi, la strigătul de război al oamenilor lui Iuda, Domnul a lovit pe Ieroboam şi pe tot Israelul dinaintea lui Abia şi a lui Iuda. Copiii lui Israel au fugit dinaintea lui Iuda, şi Dumnezeu i -a dat în mînile lui. Abia şi poporul lui le-au pricinuit o mare înfrîngere, şi cinci sute de mii de oameni aleşi au căzut morţi printre cei din Israel. Copiii lui Israel au fost smeriţi în vremea aceea, şi copiii lui Iuda au cîştigat biruinţa, pentrucă se sprijiniseră pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. Abia a urmărit pe Ieroboam şi i -a luat cetăţi: Betelul cu satele lui, Ieşana cu satele ei, şi Efronul cu satele lui.“ (2 Cron. 13: 13-19)

Autorul cărții Cronici face din această întâmplarte o lecție pentru „copiii robiei“, subliniind că neascultarea duce la moarte, în timp ce ascultarea duce la propășire:

„Ieroboam n’a mai avut putere pe vremea lui Abia, şi Domnul l -a lovit, şi a murit. Dar Abia a ajuns puternic; a avut patrusprezece neveste, şi a născut douăzeci şi doi de fii şi şasesprezece fete“ (2 Cron. 13:20-21).

Va urma.

Sursa: http://barzilaiendan.wordpress.com/2012/04/11/arhivele-regale-4-abiam-nepotul-lui-absalom-1-regi-151-8/comment-page-1/#comment-8185