Arhivele Regale – 3. Roboam – prea mic pentru o împărăția așa de mare – 1 Regi 14:21-31

Nu-i ușor să urmezi la tron după … Solomon. Din toate punctele de vedere, Roboam a fost ca un nevârstnic îmbrăcat în haine împărătești prea mari pentru el. Textul ne spune de două ori ca mama lui Roboam a fost o „amonită“, una din foarte multele neveste păgâne ale marelui împărat.

„Roboam, fiul lui Solomon, a împărăţit peste Iuda. Avea patruzeci şi unu de ani cînd s’a făcut împărat, şi a împărăţit şaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care o alesese Domnul din toate seminţiile lui Israel, ca să-Şi pună Numele în ea. Mamă-sa se chema Naama, Amonita“ (1 Regi 14:21, 31).

Ce naște din pisică, șoareci mănâncă! Biblia ne spune că Solomon le-a clădit nevestelor lui temple ale dumnezeilor lor și le-a lăsat să trăiască și să-și crească copiii fiecare în religia ei:

„Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite, … Cînd a îmbătrînit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i -a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David. …  Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urîciunea Moabului, pentru Moloc, urîciunea fiilor lui Amon. Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, cari aduceau tămîie şi jertfe dumnezeilor lor. (1 Regi 11:1, 4, 7-8).

Textul din cartea Regi este un concis și sentențios, urmărind să ne spună doar ca Roboam s-a descalificat să fie un urmaș veritabil al lui David:

„Iuda a făcut ce este rău înaintea Domnului; şi, prin păcatele pe cari le-au săvîrşit, I-au stîrnit gelozia mai mult decît părinţii lor. Şi-au zidit şi ei înălţimi cu stîlpi închinaţi idolilor şi Astartee pe orice deal înalt şi supt orice copac verde. Au fost chiar şi sodomiţi în ţară. Au făcut de toate urîciunele neamurilor pe cari le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel“ (1 Regi 14:22-24).

Textul paralel din Cronici este mai detaliat și mai nuanțat. El ne spune câteva lucruri interesante despre acest om:

(I) Roboam a întărit cetățile de război, nădăjduind că într-o zi va fi suficient de tare ca să aducă înapoi cele zece seminții ale lui Israel care-l părăsiseră:

„Roboam a locuit la Ierusalim, şi a zidit cetăţi întărite în Iuda. A zidit Betleemul, Etamul, Tecoa, Bet-Ţur, Soco, Adulam, Gat, Mareşa, Zif, Adoraim, Lachis, Azeca, Ţorea, Aialon şi Hebronul, cari erau în Iuda şi în Beniamin, şi a făcut din ele nişte cetăţi întărite. Le -a întărit, a pus în ele căpitani şi magazii de bucate, de untdelemn şi vin. A pus în fiecare din aceste cetăţi scuturi şi suliţe, şi le -a făcut foarte tari. Iuda şi Beniamin erau ai lui“ (2 Cron. 11:5-12).

(II) Roboam a beneficiat de un influx de leviți și de oameni adevărați ai credinței, care au emigrat spre Ierusalim și Iuda din semințiile care o luaseră razna sub idolatria lui Ieroboam:

„Preoţii şi Leviţii, cari se aflau în tot Israelul, şi-au părăsit locuinţele şi s’au dus la el; căci Leviţii şi-au părăsit ţinuturile şi moşiile şi au venit în Iuda şi la Ierusalim, pentrucă Ieroboam şi fiii săi i-au împedecat să-şi împlinească slujbele ca preoţi ai Domnului. Ieroboam a pus preoţi pentru înălţimile, pentru ţapii şi pentru viţeii pe cari îi făcuse. Aceia din toate seminţiile lui Israel, cari aveau pe inimă să caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, au urmat pe Leviţi la Ierusalim, ca să jertfească Domnului, Dumnezeului părinţilor lor. Ei au dat astfel tărie împărăţiei lui Iuda, şi au întărit pe Roboam, fiul lui Solomon, timp de trei ani; căci trei ani au umblat în calea lui David şi a lui Solomon“ (2 Cron. 11:13-17).

Bun strateg, Roboam și-a dat seama că-și poate întări regatul prin acești oameni devotați lui Iehova și, timp de trei ani, nu „și-a dat arama pe față“, ci a jucat cartea continuității închinării la Iehova.

(III) Roboam a fost un bun strateg . Ca să-și întărească influența și puterea asupra celorlalți, Roboam și-a pus în gând și a reușit să facă din familia lui una din cele mai numeroase, cu reprezentanți așezați peste tot în punctele cheie ale țării:

„Roboam a luat de nevastă pe Mahalat, fata lui Ierimot, fiul lui David şi al Abihailei, fata lui Eliab, fiul lui Isai. Ea i -a născut fii pe: Ieuş, Şemaria şi Zaham. După ea, a luat pe Maaca, fata lui Absalom. Ea i -a născut pe Abia, pe Atai, pe Ziza şi pe Şelomit. Roboam iubea pe Maaca, fata lui Absalom, mai mult de cît pe toate nevestele şi ţiitoarele lui; căci a avut optsprezece neveste şi şasezeci de ţiitoare, şi a născut douăzeci şi opt de fii şi şasezeci de fete. Roboam a dat cel dintîi loc lui Abia, fiul Maachei, şi l -a pus căpetenie peste fraţii lui, căci voia să -l facă împărat. El a lucrat cu minte, împrăştiind pe toţi fiii săi în toate ţinuturile lui Iuda şi lui Beniamin, în toate cetăţile întărite; le -a dat de mîncare din belşug, şi le -a căutat o mulţime de neveste“ (2 Cron. 11:18-23).

(IV) Roboam n-a fost de fapt un închinător adevărat al lui Iehova, ci un idolatru. El a înlocuit „relativismul tolerant al lui Solomon“ cu apostazia fățișă. Când s-a întărit suficient, Roboma a dat masca jos. Până atunci se temuse de popor, dar se înșelase. Poporul, ca nu de mult și ca întotdeauna, era la fel de gata ca și el să se îndepărteze de Cel ce le dăruise țara:

„Cînd s’a întărit Roboam în domnie şi a căpătat putere, a părăsit legea Domnului, şi tot Israelul a părăsit -o împreună cu el“ (2 Cron. 12:1).

(V) Dumnezeu a văzut că Roboam și-a dat arama pe față și l-a pedepsit poetic, lipsindu-l de slava pe care o avuse împărăția sub David și Solomon. Cel care-I îngrijise lui Solomon o vreme de nemaintâlnită pace și prosperitate s-a îngrijt acum ca Roboam să fie smerit printr-o putere străină:

„În al cincilea an al domniei lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s’a suit împotriva Ierusalimului, pentrucă păcătuiseră împotriva Domnului. Avea o mie două sute de cară şi şasezeci de mii de călăreţi; şi împreună cu el a venit din Egipt un popor fără număr, dintre Libieni, Suchieni şi Etiopieni. A luat cetăţile întărite ale lui Iuda, şi a ajuns pînă la Ierusalim“ (2 Cron. 12:2-4).

Ca să fie clar că nu întâmplar sau „circumstanțele geopolitice“ sunt vinovate de această invazie, ci Roboam și rătăcirile poporului, Dumnezeu și-a trimis un crainic profetic cu un mesaj foarte clar:

„Atunci proorocul Şemaia s’a dus la Roboam şi la căpeteniile lui Iuda, cari se adunaseră în Ierusalim, la apropierea lui Şişac, şi le -a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Voi M’aţi părăsit; vă părăsesc şi Eu, şi vă dau în mînile lui Şişac“ (2 Cron. 12:5).

Punct ochit, punct lovit! Roboam și poporul au înțeles și s-au smerit, dar Dumnezeu a hotărât că lecția va trebui să rămână în viața lor ca o umilire perpetuă și ca un semn de aducere aminte:

„Căpeteniile lui Israel şi împăratul s’au smerit, şi au zis: ,,Domnul este drept!“ Şi dacă a văzut Domnul că s’au smerit, cuvîntul Domnului a vorbit astfel lui Şemaia: ,,S-au smerit, nu -i voi nimici, nu voi zăbovi să le vin în ajutor, şi mînia Mea nu va veni asupra Ierusalimului prin Şişac; dar îi vor fi supuşi, şi vor şti ce înseamnă să-Mi slujească Mie sau să slujească împărăţiilor altor ţări.“ Şişac, împăratul Egiptului, s’a suit împotriva Ierusalimului. A luat vistieriile Casei Domnului şi vistieriile casei împăratului, a luat tot. A luat scuturile de aur pe cari le făcuse Solomon. Împăratul Roboam a făcut în locul lor nişte scuturi de aramă, şi le -a dat în grija căpeteniilor alergătorilor, cari păzeau intrarea casei împăratului.  Oridecîteori se ducea împăratul la Casa Domnului, alergătorii veneau şi le purtau înaintea lui; apoi le aduceau iarăş în odaia alergătorilor. Pentrucă Roboam se smerise, Domnul Şi -a abătut mînia dela el, şi nu l -a nimicit de tot. Şi tot mai era ceva bun în Iuda“ (2 Cron. 12:6-12).

Pe vremea regatului de aur, David sau Solomon ieșeau și treceau printre cele două rânduri de purtători de scuturi de aur, veritabile oglinzi care reflectau și amplificau lumina soarelui. Totul părea îmbrăcat în slavă. Pe vremea lui Roboam. Scuturile de aramă au luat locul celor de aur. Procesiunea  a rămas aceeași, dar nu mai era lumina și slava de altădată. Arama a luat locul aurului! Și asta pentru Roboam s-a dovedit prea mic pentru o poziția așa de mare. Inima lui  l-a tras în jos. Deși a avut parte de o domnie îndelungată, Ierusalimul și împărăția lui Roboam n-au mai fost ceea ce fuseseră altădată:

„Împăratul Roboam s’a întărit în Ierusalim şi a domnit. Avea patruzeci şi unu de ani cînd a ajuns împărat, şi a domnit şaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe care o alesese Domnul din toate seminţiile lui Israel, ca să-Şi pună Numele în ea. Mamă-sa se numea Naama, Amonita. El a făcut lucruri rele, pentrucă nu şi -a pus inima să caute pe Domnul. Faptele lui Roboam, cele dintîi şi cele depe urmă, nu sînt scrise oare în cartea proorocului Şemaia, şi a proorocului Ido, în cărţile spiţelor de neam? Totdeauna a fost război între Roboam şi Ieroboam. Roboam a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat în cetatea lui David. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Abia“ (2 Cron. 12:13-16).

Textul vorbește despre „faptele dintâi“ și „faptele cele de pe urmă“, întrecare a fost prăbușirea lui Roboam departe de fața Domnului. Și lui și multora dintre noi ni se potrivesc cuvintele clare ale Apocalipsei:

„Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintîi. Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintîi. Altfel, voi veni la tine, şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti“ (Apoc. 2:4-5).

Sursa: http://barzilaiendan.wordpress.com/2012/04/02/arhivele-regale-3-roboam-prea-mic-pentru-o-imparatia-asa-de-mare-1-regi-1421-31/

Va urma.