text Studiu biblic

Biserica lui Hristos

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Loga

Pentru foarte mulți dintre noi, Biserica din care facem parte nu mai are menirea dată de Dumnezeu. Pentru mulți, Biserica e doar un loc de găsire a liniștii sufletești care este pierdută în timpul săptămânii datorată stilului aglomerat de viață.

Am fost învățați să credem că ceea ce este numită generic Biserica, este locul unde se strâng oameni cu preocupări religioase comune. Este un loc unde se cântă, se roagă, se ascultă o predică, și se mai socializează puțin după terminarea programului și apoi pleacă fiecare la preocupările și interesele personale.

O parte foarte restrânsă dintre membri au slujba de a realiza acest program. Marea majoritate a membrilor sunt în situația de a fi spectatori la aceste programe religioase, slujba lor constând în prezența/statul în bancă și participarea cu o anumită sumă de bani pentru nevoile adunării.

În cadrul acestor adunări, membrul de rând este un simplu consumator, nu are în sarcina lui nimic de făcut, participarea la adunare fiind singura lui sarcină. Realitatea ne arată că destul de mulți membri nici nu prea vin la aceste programe, clădirile fiind destul de goale la anumite servicii de închinare. În multe cazuri membrii acestora se cunosc doar din vedere.

Poate până azi nu ai avut, dealtfel ca mulți alții nici o implicare în Biserica unde ești membru și nu te-ai gândit că fiecare mădular este pus de Dumnezeu în trup ca să fie de folos celorlalte mădulare. (Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. 1 Corinteni 12:7)

Probabil, ți s-a părut că ține de normalitate ca în Biserică să fie implicați doar un grup restrâns de frați. Poate, ți se pare natural ca în adunare să fie mulți care nu participă la întruniri cu lunile sau cu anii și totuși să rămână pe lista de membri.

Pentru a nu fi înșelați, azi mai mult ca oricând se impune să cercetăm cu atenție ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu despre locul pe care trebuie să-l avem în Biserica lui Hristos.

Biserica sau Trupul lui Hristos este una din marile taine ale lui Dumnezeu. (Taina aceasta este mare – vorbesc despre Hristos și Biserică. Efeseni 5:32) Acest plan/proiect al Bisericii lui Hristos a fost făcut în veșnicii. Chiar și domniile și stăpânirile din locurile cerești privesc Biserica și se minunează de modul ei de funcționare. (Pentru ca domniile și stăpânirile să cunoscă azi prin Biserică înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. Efeseni 3:10,11)

Ca să putem înțelege planul veșnic făcut de Dumnezeu cu privire la Hristos și Biserica Lui, va trebui să cercetăm cu mare atenție ce spune Scriptura despre aceasta.

Pentru a avea o înțelegere cât mai clară, vom evidenția cîteva versete din Cuvântul Sfânt.

1. “Voi zidi Biserica Mea …”(Matei 16:18)
2. “El este Capul trupului, al Bisericii.”(Coloseni 1:18)
3. “Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.”(1 Corinteni 12:27)
4. “Nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica.”(Efeseni 5:29,30) 5. “Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi… pentru trupul Lui, care este Biserica.” (Coloseni 1:24)

Biserica este identificată ca fiind trupul lui Hristos. El este Capul trupului și oamenii născuți din sămânța lui Dumnezeu, sunt mădularele. (El este Capul trupului, al Bisericii. Coloseni 1:18; Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui. 1 Corinteni 12:27)

Hristos este Capul trupului, al Bisericii. Planul lui Dumnezeu pentru noul născut este să-l crească, să-l desăvârșească, să-l facă asemenea Lui. Și aceasta o face prin Cuvântul Lui, prin Duhul Sfânt și cu ajutorul mădularelor, care sunt în Trupul lui Hristos.

Acest proiect a fost făcut în veșnicii în Hristos Isus. (După planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. Efeseni 3:11)

Dumnezeu întocmește Trupul lui Hristos, modul lui de funcționare fiind foarte asemănător cu cel al trupului omenesc. (Dumnezeu a întocmit trupul. 1 Corinteni 12:24) El pune în Trupul lui Hristos numai mădulare care au viață de sus/oameni născuți din nou. (Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi. Fapte 2:47)

El își începe lucrarea cu noi și dacă rămânem în ascultare, o va duce la bun sfârșit. (Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. Filipeni 1:6)

Un prunc nu poate să-și aleagă singur unde să crească, așa că Cel care l-a născut se ocupă de el și îl pune în familia Lui, respectiv în Trupul lui Hristos. (Vezi lucrarea lui Dumnezeu cu sutașul Corneliu din Faptele Apostolilor.)

El a promis că va fi cu noi în toate zilele, nu ne părăsește o clipă. Ne va lua de mână și ne va însoți până la capătul drumului. (Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. Matei 28:20; Căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Evrei 13:5)

El nu-și abandonează noii născuți și nu-i va lăsa să crească fără să aibă ajutor din partea Lui. (Şi El a dat pe unii… pentru desăvârşirea sfinţilor… pentru zidirea trupului lui Hristos. Efeseni 4:11,12)

Dumnezeu pune mădularele în Trupul lui Hristos în mod similar cum le-a pus în trupul uman; inima la locul ei, pancreasul la locul lui, unghia la locul ei, fiecare cu funcțiile lor. (Voi zidi Biserica Mea… Matei 16:18)

Acest studiu a fost extras din broșura Biserica Trupul lui Hristos, accesibila pe site-ul https://cuvantcurat.ro/.

Cele mai recente resurse scrise - Biserica

Dărnicia creștină
Totuși, ce s-a întâmplat cu Anania și Safira ne pune în gardă pentru a rămâne serioși și necruțători în privința „vulpilor mici” sau a buruienilor mărunte. De fapt, de ce-au fost pedepsiți printr-o mo... Citeste mai mult >>
Unitate în dragoste, unitate în diversitate
Am fost creați să existăm în relație, Dumnezeu a creat primii oameni în relatie unul cu altul, nu a făcut un singur om, nici nu a făcut unul în Eden și unul în altă grădină. Ci i-a creat în relație u... Citeste mai mult >>
Taina ascunsă de veacuri – Taina transformării neamurilor în biserică
Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor…(Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată faţă de voi. Prin descoperire dumnezeiască... Citeste mai mult >>
Krisztus Egyháza
Sokunk számára az egyház, amelyhez tartozunk, már nem rendelkezik Isten által adott céllal. Sokak számára az egyház csak egy hely, ahol egy kis nyugalmat találnak, ami a hétköznapokban a zsúfolt életm... Citeste mai mult >>
Die Kirche Christi
Für viele von uns hat die Kirche, der wir angehören, keinen gottgegebenen Zweck mehr. Für viele ist die Kirche nur ein Ort, an dem sie etwas Ruhe finden, die während der Woche aufgrund eines überfüllt... Citeste mai mult >>
La Iglesia de Cristo
Para muchos de nosotros, la Iglesia a la que pertenecemos ya no tiene un propósito dado por Dios. Para muchos, la Iglesia es sólo un lugar para encontrar un poco de paz mental que se pierde durante la... Citeste mai mult >>
La Chiesa di Cristo
Per molti di noi, la Chiesa a cui apparteniamo non ha più uno scopo dato da Dio. Per molti, la Chiesa è solo un luogo dove trovare un po’ di pace mentale che si perde durante la settimana a causa di u... Citeste mai mult >>
L'Église du Christ
Pour beaucoup d’entre nous, l’Église à laquelle nous appartenons n’a plus de but divin. Pour beaucoup, l’Église n’est qu’un endroit où trouver une certaine tranquillité d’esprit, perdue pendant la sem... Citeste mai mult >>
The Body of Christ and its Members
For many of us, the Church we belong to no longer has a God-given purpose. For many, the Church is just a place to find some peace of mind that is lost during the week due to a crowded lifestyle. We h... Citeste mai mult >>
Biserica lui Hristos
Pentru foarte mulți dintre noi, Biserica din care facem parte nu mai are menirea dată de Dumnezeu. Pentru mulți, Biserica e doar un loc de găsire a liniștii sufletești care este pierdută în timpul săp... Citeste mai mult >>