"Vânzarea de … noi înşine! [Apoc. 18.11, 1 Imparati 21.20, 2 Imparati 17.15, 22-23]"

Categorie: Studiu biblic

Vânzarea sufletului, (sau de mine însumi), a ajuns să fie cea mai curentă formă de vânzare în comerţul de pe piaţa spirituală.

Nu lucrurile se vând şi se cumpără, ci sufletele se vând, pentru a se obţine lucrurile. Iar pentru aceasta se fac vânzări repetate.

Cât asupra noastră înşine mai deţinem din portofoliul personal ? Şi cât din noi, nu mai este al nostru de mult timp ?

Credem că avem, (sau deţinem), tot mai multe valori, dar văzute de sus în jos, ele sunt nonvalori. Aparentele valori însă se obţin cu preţul devalorizării personale, a devalorizării din punctul lui Dumnezeu de vedere :

„N-au vrut să ştie

• de legile Lui, 
• de legământul pe care-l făcuse cu părinţii lor şi 
• de înştiinţările pe care li le dăduse.

S-au luat după

1. lucruri de nimic, şi ei înşişi n-au fost decât nimic,

şi după

 2. neamurile în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia după ele. ” (II Împăraţi 17 : 15).

Rezultatul unei astfel de trăiri în neascultare, în nonvalorizare, a dus la robie, pentru că, din punct de vedere spiritual ei nu mai aveau valoare pentru Dumnezeu, deşi pentru EL, ei au rămas poporul Lui … pentru ei însă, EL nu avea valoare.

Iar lucrul acesta nu era spus cu vorba, era trăit cu fapta; capitolul 17 din cartea II Împăraţi, este foarte important pentru a vedea destinul unui popor, care cândva a fost al lui Dumnezeu, dar a ales nesupunerea :

„Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe care le făcuse Ieroboam ; nu s-au abătut de la ele, până ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toţi slujitorii Săi proroci.

Şi Israel a fost dus în robie, departe de ţara lui, în Asiria, unde a rămas până în ziua de azi” (II Împăraţi 17 : 22 – 23).

Disciplinarea lui Dumnezeu a constat în forţarea lor, de-a începe un alt mod de viaţă, în care totul era altfel, practic a fost o terapie de şoc, pentru trezirea la realitate !

Acesta este şi scopul întâmplărilor nefericite care intervin în viaţa celor care într-un mod voit trăiesc în răzvrătire faţă de Dumnezeu !

Sistemul prin care apreciem valoarea diferă, cel Divin este opus celui firesc. Firea este rea din fire ! Mai ales atunci când o mai şi educăm spre rău, nu mai trebuie să ne mirăm de explozia revărsărilor de răutate !

Se spune că reclama este sufletul comerţului … duhul al cui este ?

Ne comercializăm sufletele pe piaţa de capital … să te vinzi nu este ceva nou ! Dar contează cui te vinzi şi pe cât ? Doar doi Proprietari reali există şi ei sunt Stăpâni, te vinzi pentru a fi folosit. Nu în avantajul tău ci în avantajul lor !

Dacă te vinzi Lui Dumnezeu, cu cât Îi vei aparţine mai mult lui Dumnezeu, cu atât mai mult vei fi tu însuţi, vei deveni mai realizat ! Cele mai mari realizări le-au avut (şi le au), cei ce nu-şi mai aparţin lor cu nimic !

De fapt nimicurile ne caracterizează, micimile interioare, suflete mici cu realizări mici, piticite de-atâta pitire după interesele personale ! Piticire sau peticire ?

Oameni făcuţi din bucăţi sunt cei care mai întâi au fost făcuţi bucăţi, ce s-au împărţit, sau folosind termeni biblici sunt „oameni cu inima împărţită !” (Iacov 4 : 8).

Oameni fără dragoste de Dumnezeu şi fără dragoste de aproapele, iubitori de sine şi de bani, nu de bine ! Există o inumanizare forţată, care este un revers al Întrupării, o spiritualizare a răului, o ieşire din omenesc în poftesc ! Avem nevoie de noi termeni pentru a explica golirea de conţinutul spiritual, idealizarea poftelor şi idolatrizarea poftelor şi poftirilor.

Lipsa unei graniţe interioare dintre dorinţă şi necesitate, (dorinţă în sens negativ). De la Cădere, compromisul nu este doar promis, el este realizat !

„Şi Isus i-a zis : „Iudo, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului ?” (Luca 22 : 48).

Fraza poate fi citită şi fără semnul întrebării, ca o constatare … semnul iubirii, dovada ei, (sărutul), a ajuns să fie monedă de schimb ! Câţi Iuda L-au vândut pe Domnul Isus ? Atunci a fost doar unul din doisprezece, dar azi câţi Iuda sunt ?

Pentru mulţi, EL mai este de vânzare şi acum. Şi azi se mai poate obţine ceva de pe urma LUI ! Lecţiile trecutului, nu sunt pentru cei prezenţi, să fie doar pentru cei trecuţi ?

„Ce folos am eu ?”

Este întrebarea gândită chiar şi de cei care nu o rostesc, de cei care trăiesc cu ea doar în ei, ce o ţin în mintea lor şi o alimentează din subconştientul lor. Nu ne întrebăm :

„Ce folos are Isus de mine ?” deşi am fost cumpăraţi cu un mare Preţ ! Mai degrabă ÎL întreb, sau mă întreb :

„De ce să se folosească EL de mine ?”

Sunt al Lui Isus, în declaraţii şi în actele de proprietate, al meu sunt doar în viaţa de zi cu zi !

În Apocalipsa 18 : 11 – 13, sunt scrise următoarele cuvinte despre cetatea Babilon :

„Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa : marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, de in subţire … nici sufletele oamenilor ”.

Iuda Iscarioteanul L-a vândut sau s-a vândut ? O sărutare de treizeci de arginţi, atât era preţul pieţei ! Ce mai conta că era făcută din mult sărut, actul vânzării a fost săvârşit !

„Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voi săruta, Acela este; să-L prindeţi şi să-L duceţi sub pază.” Când a venit Iuda, s-a apropiat îndată de Isus şi I-a zis: „Învăţătorule !” Şi L-a sărutat mult”. (Marcu 14 : 44, 45).

Atunci când a fost interesul, sărutul nu a fost o dovadă de afecţiune, ci un semn al trădării !

Dar a ÎL trăda înseamnă a mă trăda ! Fără Isus nici Iuda nu a putut să trăiască ! Dar nici cu Isus nu a putut să trăiască şi aşa este vânzătorul, el nu poate să trăiască, să se bucure de Viaţă !

Pentru el viaţa este o moarte continuă, până se epuizează tot conţinutul divin, până se primeşte tot preţul vânzării, preţ cu care se face o altă cumpărare. O cumpărare din bani aruncaţi … deşi tot bani aruncaţi sunt şi banii care se pun încet pe tejghea, deşi nu sunt azvârliţi, ei sunt tot aruncaţi …

Banii ce reprezintă contravaloarea LUI nu pot fi păstraţi. Ei sunt folosiţi pentru a cumpăra o ţarină. Ţarina olarului, mai corect spus : a Olarului.

Dumnezeu este Olarul, iar noi suntem lutul şi plătim pentru a ne face din pământul LUI un cimitir ! Un cimitir imens în care sunt îngropaţi toţi străinii … cei care au domiciliul flotant pe acest pământ.

Cei care îl parcurg doar pentru a ajunge în Cer şi care nu cer să fie consideraţi că sunt Cineva-uri ! Care se mulţumesc să fie ei înşişi, aşa cum vrea Dumnezeu !

Oarecarii pe care nu-i observi, dar nici ei nu te observă … fiindcă este greu să vezi un fir de praf ce stă pe o cumpănă mişcătoare, pe care se cântăreşte destinul unui om ! Destinul nu festinul ! Destinul şi destinaţia veşnică !

Cât timp ne putem vinde ? Cât mai avem valoare, cât ne credem cineva. Când s-a terminat vânzarea începe răscumpărarea, din robiile auto-impuse : robia filosofiei, a poftelor etc.

Robii şi robiţi. Robi orbi. Orbiţi de lucruri care au o strălucire deja expirată :

„întunericul i-a orbit ochii” (I Ioan 2 : 11).

Este ceva dur, să fii orbit de ceva ce nu orbeşte !

Orbirea încă se poartă, este la modă deşi e demo-dată. Şi nu a fost demodată numai o dată, este aşa dintotdeauna şi va rămânea aşa pentru totdeauna !

„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi … ” (Isaia 55 : 6).

Cât ţine această vreme ? Numai Dumnezeu o ştie ! Pentru noi doar prin Har avem un cuvânt mic : Azi !

Omul este comercializat sub diferite nume şi cu diferite preţuri ! Problema este când el se află de vânzare pe piaţa neagră, pe piaţa întunericului !

„Ahab a zis lui Ilie : „M-ai găsit, vrăjmaşule?” Şi el a răspuns : „Te-am găsit, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea Domnului ” (I Împăraţi 21 : 20).

 

sursa: http://www.cezareea.ro/