Slujbele in Biserica. Alegerile

Slujbele în Biserică | ALEGERILE

1 Corinteni 12:8: ”Şi Dumnezeu a rânduit în biserică, întâi apostoli, al doilea prooroci…”

Conceptul de Biserică:

Biserica, prin definiţie, nu are nimic de aface cu sistemul religios, cu politica, sau cu caracteristicile vreunei organizaţii nonprofit. Biserica este o organizaţie duhovnicească, formată din sfinţi, sau din cei care au Duhul. O adunare de credincioşi simpli, cum era cea din odaia de sus. După cum romantismul, care este o ideologie, nu a fost instituţionalizat, tot aşa, este un nonsens să credem că Biserica are vreo legătură cu caracteristicile instituţiilor pământene.

Biserica este a lui Dumnezeu. Biserica este formată din oamenii care Îl iubesc pe El. Dumnezeu şi numai El rânduieşte slujbele oamenilor din Biserică, într-un mod unic. Duhul Sfânt guvernează Biserica. Autorităţile lăsate de Dumnezeu în Biserică sunt: “întâi apostolii, al doilea proorocii”. Având în vedere că acestea sunt autorităţile cele mai importante, voi scrie doar despre cele două, din seria de slujbe regăsită în 1 Corinteni 12:8 şi Efeseni 4:1, celelalte neavând o ordine ierarhică, cu exceptia autorităţilor locale, prezbiteri şi diaconi.

Apostolii:

Apostulul deţine o autoritate foarte mare, confirmată de mărturia Duhului Sfânt. Apostolul este de fapt un om simplu, caracterizat de o trimitere specială şi o autoritate vădita prin “semne, puteri şi minuni” 2 Cor. 12:2. ( acestea fiind semnele apostolului). Dumnezeu mărturiseşte cu putere despre apostol, aşa după cum o facea şi cu Moise, sau cu ceilalţi prooroci din vechiul Testament (Ilie, Elisei, Ieremia). Apostolul are putere atât în cuvântul său cât şi în faptele sale. Apostolul leagă, dezleagă, zice şi se face, pentru că el este mânat pur şi simplu de Duhul Sfânt, făcând semne şi minuni clare.
Infăţişarea apostolilor, “căci parcă Dumnezeu a făcut din noi apostolii, oamenii cei mai de pe urmă…”, sfideaza gloria mai marilor noştrii preşedinţi de astăzi, care sunt niste cocheţi aşezati în birouri şi in maşini de lux. Puterea lor fiind data doar forţa de coerciţie.
Apostolul împlineşte literalmente textul: ”Daca vrea cineva să fie cel dintâi, trebuie să fie cel mai de pe urma din toti şi slujitorul tuturor.”
Din păcate, astazi, autoritatea apostolică este diminuată, conceptul de apostol rezumându-se doar la acela de misionar sau plantator de biserici.
Nu uitati că în biserica din Efes au apărut unii ce îşi ziceau că sunt apostoli. Sunt mulţi astăzi ce se cred trimişi de Dumnezeu şi se văd a fi autoritaţi asupra Bisericii, dar care nu au nicio putere de la Dumnezeu pentru a dovedi asta, iar Dumnezeu nu marturiseşte pentru ei, cum a facut-o cu apostolii. Diferenţa dintre noi şi Biserica din Efes, este că ei au pus la încercare pe astfel de oameni şi i-au găsit mincinoşi.

Proorocii:

“In Biserica din Antiohia erau nişte prooroci... ”(F. A. 13:1). Proroocii situându-se pe al doilea loc în ierarhia autorităţilor din cele două texte privitoare la acest aspect. Alături de apostoli, proorocii sunt si ei parte la conducerea Bisericii, având o importanţă deosebită prin autoritatea pe care o au. Duhul Sfânt vorbeşte prin prooroci, iar chemarea la apostolie a lui Pavel şi Barnaba a fost confirmată prin proorocie. Vedem că şi Timotei a primit un dar, care i-a fost dat “prin proorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor.” De asemenea, să nu uităm "căci mărturia lui Isus este duhul proorociei" (Apoc 19:0)
Totuşi, reţineti că în toate timpurile au existat sute de prooroci mincinoşi care au încurajat sistemul, precum Zedechia şi cei 400 de pe timpul lui Mica, şi mulţi altii pe vremea lui Ieremia.

ALEGERILE:

În contextul Bisericii primare, putem observa cu adevarat existenta unor alegeri efectuate în cadrul comunităţii credincioşilor, dar în mod excepţional. La un moment dat, exista o nevoie a Bisericii pe care apostolii nu o puteau îndeplini, întrucât aveau responsabilităţi mult mai importante. Prin urmare, s-a decis să se aleagă şapte diaconi, care să slujeasca “la mese” si să se ocupe de împărţirea ajutoarelor. Cam asta a fost tot. Diaconii împlinesc nevoile administrative ale Bisericii, şi chiar dacă împlinesc nevoi administrative, ei trebuie să fie oameni plini de credinţă, de har, de putere şi vorbiti de bine (nu linguşiţi, că şi fariseii se vorbea de bine între ei). Stefan, măcar că era diacon, era şi un om care făcea minuni şi tare în Scripturi. Mă gândesc că pornind de la acest text, Dumnezeu permite alegerea unor oameni care să fie numiţi diaconi şi care să se ocupe de aceleaşi lucruri de care se ocupau diaconii din biserica primară. De asemenea, diaconii sunt subordonaţi apostolilor şi proorocilor.

De celalaltă parte, prezbiterii au fost rânduiţi de către apostoli (F. A 14:3), cu siguranţă pe criteriile enunţate în Timotei 3:1-7. Prezbiterii sunt puşi de Duhul Sfânt (F. A 20:8). Ei sunt o “ceată”, adică sunt mulţi. Orice credincios, în vârstă, poate râvni sa fie prezbiter daca întruneşte anumite condiţii, şi bineînţeles dacă dorinţa nu vine dintr-o slavă deşartă. Prezbiterul nu este o funcţie, ci o statură duhovnicească, o autoritate dată de experienţa şi maturitatea personală. Prezbiterul este un om înţelept şi plin de putere. Cel mai probabil prezbiterul este sinonimul “păstorului” din Efeseni 4:1, substantivul “păstor” găsindu-se o singură dată în NT, iar verbul “a păstori” li se atribuie întotdeauna prezbiterilor.
Prezbiterii din noul legământ, sunt asemănători bătrânilor cetăţii din vechiul testament.
Nu există mandat de prezbiter sau de diacon. Trăsăturile acestea sunt, mai degrabă, de origine politico-religioasă.
Potrivit Scripturii, la nivel local, Biserica este condusă de episcopi (prezbiteri) şi diaconi (Fillip. 1:1), subordonaţi apostolilor si proorocilor. Nimic mai mult!

Terminologiile de astăzi ale slujbelor din bisericile noastre dobândesc, în totalitate, un caracter clerical, fiind în dezacord cu etimologia reală a sensului primar, în care s-au născut noţiunile privitoare la aceste activităţi desfăşurate de acei oameni.

Autoritatea în Biserică este de tip vârf-plat, nicidecum pe modelul monarhal, cu un vârf însoţit şi susţinut de alţi cîţiva oameni.

Probabil ca v-aţi dat seama deja că aceste lucruri nu mai sunt vădite astăzi aşa cum erau atunci, dar asta nu înseamnă că nu au fost şi în veacurile trecute. Am căutat sa fiu rigid în expunerea pe care am facut-o şi să scriu doar ceea ce vad în Scriptură, fără să adaug nimic şi fără să stric cuvântul "cum fac cei mai mulţi".
Ceea ce este astăzi în bisericile noastre, reprezintă o formă de credinţă bazată pe modelul sistemului politic de afară. (Vezi scrutinul electoral de listă, Statutul Curtii Internaţionale de Justiţie, etc.)

“Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră” Marcu 7:9
Cum a fost atunci, aşa este şi acum, poate chiar mai rău...

Dacă se întreabă cineva ce este de făcut...
Trebuie să facem ce au făcut cei de la început în odaia de sus.
Să ieşim afară, să suferim ocara Lui, şi să căutam lucrările Lui.
Aşa au început trezirile spirituale!