text Studiu biblic

Primul omor din istoria omenirii (Genesa 4)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Filat

Trăim vremuri când totul se schimbă şi există foarte multă confuzie cu privire la ce este bine şi ce este rău. Unul din aceste lucruri, care a ajuns să fie privit diferit este pedeapsa capitală, sau pedeapsa cu moartea. Cei mai mulţi oameni cred că trebuie anulată categoric pedeapsa cu moartea şi ţările lumii, una după alta abolează pedeapsa capitală. Pe de altă parte, creştinii diferă în părerile lor cu privire la acest subiect. De multe ori îmi sunt puse întrebări în această privinţă, adică, care trebuie să fie atitudinea creştinului faţă de pedeapsa capitală. Nu poţi răspunde simplu la această întrebare. De aceia îmi propun să fac un studiu biblic asupra acestui subiect şi pe măsura studierii să vin cu articole pe acest portal. Astăzi am studiat Genesa 4, pentru că aici este menţionat primul omor care a fost săvârşit în istoria omenirii, când Cain a omorât pe fratele său Abel. Să vedem ce ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu din această istorie tristă.

1. Primul omor a fost unul premeditat

Iată cum ne relatează Sfintele Scripturi că s-a întâmplat aceasta.

Adam s-a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată, şi a născut pe Cain. Şi a zis: “Am căpătat un om cu ajutorul Domnului! ” A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar. După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare, şi i s-a posomorât faţa. Şi Domnul a zis lui Cain: “Pentru ce te-ai mâniat, şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine; dar tu să-l stăpâneşti. ” Însă Cain a zis fratelui său Abel: “Haidem să ieşim la câmp. ” Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel, şi l-a omorât. (Genesa 4: 1-8)

Gelozia şi invidia a fost păcatul care a pândit la uşa inimii lui Cain. Doborât de păcat în mintea lui, Cain a planificat şi apoi a realizat omorul acesta.

2. Dumnezeu veghează asupra vieţii oamenilor şi cere socoteala din mâna ucigaşilor

Nu tot aşa fac oamenii, ei uită repede şi nu estimează viaţa altor oameni la valoarea pe care o are viaţa. Dumnezeu preţuieşte foarte înalt viaţa noastră. El, care ne-a dat viaţă, ştie valoarea ei adevărată. Imediat după ce Cain a comis acestă crima Biblia spune că “Domnul a zis lui Cain: “Unde este fratele tău Abel? ” (Genesa 4: 9a)

3. Ucigaşul a căutat să ascundă urmele crimei sale

Aproape toţi ucigaşii, din toate vremurile, încearcă să ascundă urmele crimelor săvârşite. Ei cred că pot să se ascundă de oameni, iar unii, încearcă să se ascundă şi de Dumnezeu, ceia ce este imposibil. Aşa a procedat şi Cain. Când a fost întrebat unde este Abel “el a răspuns: “Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu? ” (Genesa 4: 9b)

4. Sângele vărsat al victimei cere răzbunare asupra ucigaşului

Când Cain credea că urmele crimei săvârşite sunt şterse, că nu ştie nimeni, “Dumnezu a zis: “Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. ” (Genesa 4: 10)

5. Dumnezeu pedepseşte omorul

Iată ce consecinţe a anunţat El pentru omorul săvârşit de Cain în Genesa 4: 11-12:

  • Acum blestemat eşti tu
  • Izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău
  • Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui.
  • Pribeag şi fugar să fii pe pământ.

Mai ales ultimul lucru, menţionat în lista aceasta a consecinţelor, l-a făcut pe Cain să se îngrozească cu privire la viaţa sa de mai departe.

6. Ucigaşul a realizat că pentru viaţa luată prin omor trebuie să plătească cu viaţa proprie

“Cain a zis Domnului: “Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi. Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu voi trebui să mă ascund de Faţa Ta, şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi, mă va omorâ. ” (Genesa 4: 13-14)

7. Dumnezeu a arătat milă faţă de ucigaş

“Domnul a zis: “Nicidecum; ci dacă va omorâ cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori. ” Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi, să nu-l omoare. ” (Genesa 4: 15)

8. Oamenii nu realizează mila lui Dumnezeu şi fac abuz de ea

În continuarea acestui capitol ni se spune că “Cain a ieşit din Faţa Domnului, şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden. ” Acolo nevastă-sa a născut pe Enoh şi mai departe este trecută spiţa neamului lui Cain. Unul din urmaşii lui Cain, Lameh, “a zis nevestelor sale; “Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea, şi un tânăr pentru vânătăile mele. Cain va fi răzbunt de şapte ori, iar Lameh de şaptezeci de ori câte şapte. ” (Genesa 4: 23-24) În această afirmaţie Lameh spune că a omorât pe acei oameni pentru că i-au pricinuit o rană şi vânătăi. Cel mai groaznic lucru este că el se compară cu Cain în această crimă şi se aşteaptă să aibă o protecţie mai mare din partea lui Dumnezeu, când zice că va fi răsbunat de şaptezeci de ori câte şapte. Se pare că el credea că Dumnezeu este de partea ucigaşilor… Lameh nu a realizat mila lui Dumnezeu arătată faţă de Cain şi a vrut să facă abuz de ea.

În baza acestui capitol se pare că iese în evidenţă o dilemă. De o parte Dumnezeu spune că sângele lui Abel cere să fie răzbunat, iar pe de altă parte Dumnezeu a arătat milă faţă de Cain şi nu i-a luat viaţa.

Cele mai recente resurse scrise - Atentionari si sfaturi

Pocăința fără restituire este adevărată?
Întrebarea pe care o punem este: Dacă am ieșit la pensie de boală prin înșelăciune și am beneficiat de bani furați, dacă nu despăgubesc statul cu ce am furat, este acesta un păcat care mă desparte de... Citeste mai mult >>
Cine iubește, păzește poruncile Lui
Privind la căile Lui, la învățăturile Lui de fapt privim la frumusețea lui Hristos care este chipul lui Dumnezeu. Poruncile Lui trebuie să fie pentru noi o desfătare, pentru că-L reprezintă pe El. (Mă... Citeste mai mult >>
Lucrurile de sus vs. lucrurile de pe pământ: chemarea la adevărata viață în Împărăție
La o privire mai atentă putem observa ușor că lumea seculară în care ne regăsim cu toții, are un standard total diferit de standardul Împărăției lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne evidențiază câteva di... Citeste mai mult >>
Chemarea la desăvârșire: drumul până la statura plinătății lui Hristos
O „Țară/o Împărăție cu străzi de aur”, unde nu sunt lacrimi, nici durere, unde nu mai este moarte, poate atrage atenția multora dintre noi. (El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va... Citeste mai mult >>
Când biserica trece cu vederea păcatul ascuns
Dacă ai trăit ani de zile în acest păcat — justificând munca la negru sau evitarea taxelor — și biserica din care faci parte nu doar că nu te-a mustrat, ci a tolerat sau chiar a închis ochii față de a... Citeste mai mult >>
Isus cel respins: când adevărul lovește în inimă și în buzunar
Domnul Isus, a urât nelegiuirea și a trăit fără păcat. El nu a făcut niciun compromis cu nedreptatea. El nu doar a predicat adevărul, ci l-a trăit în fiecare detaliu — fără ascunzișuri, fără înșelăciu... Citeste mai mult >>
Când furi și crezi că Dumnezeu e cu tine: amăgirea care distruge suflete
Păcatul câștigului necinstit, adesea justificat prin scuze omenești, s-a răspândit astăzi asemenea unei pandemii în mijlocul celor care se pretind a fi cu Dumnezeu. Este prezent în case, în biserici,... Citeste mai mult >>
Prietenii falși a lui Iov pot fi și prietenii tăi...
De regulă oamenii bogați au foarte mulți prieteni. Prietenia unora este motivată de bogăție. Dacă nu ar fi bogăția, nu ar exista nici "prietenia ". Solomon consemnează: " Când se înmulțesc bunătățile... Citeste mai mult >>
Parte din poporul lui Dumnezeu, dar totuși departe de EL - edomiții și moabiții
Viața noastră de credință trebuie să fie ancorată puternic în Cuvântul lui Dumnezeu, care este plin de putere și are capacitatea de a ne oferi neîncetat învățături, fiind în același timp proaspăt, me... Citeste mai mult >>
Despre sfințenie
Despre sfințenieÎn Numeri 20.1-12 ne arată o minune făcută de Moise și Aaron în pustia Țin. Poporul nu a găsit apă și a căutat ceartă cu Moise și Aaron. Cei doi sau dus la ușa cortului întâlnirii, a... Citeste mai mult >>