Nu treziţi dragostea până nu vine ea!

Este greu să dai o interpretare unui verset, fără a face un studiu profund a întregului text, în special când merge vorba despre Cântarea Cântărilor.

Cântarea Cântărilor este un poem liric compus dintr-o varietate de cântări. Ea este unică în felul ei şi pentru evrei ea era socotită ca Sfânta Sfintelor (aşa se numea încăperea din Templu, unde se păstra chivotul legământului şi unde nu avea acces decât marele preot odată pe an, pentru a face ispăşire pentru sine şi pentru norod), fiindcă ei priveau această carte ca o alegorie a iubirii dintre Dumnezeu şi poporul Său, pe care şi l-a ales.

Versetul cheie a acestei cărţi este 8: 7, care spune că dragostea, pe de o parte, este veşnică, iar pe de altă parte, nu poate fi cumpărată:

Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea să o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ.

Această carte a fost scrisă de Solomon ca o cântare în care se conţin cuvintele Sulamitei (mireasa şi apoi nevasta), cuvintele lui Solomon (mirele şi apoi soţul) şi cuvintele corului. După conţinut, această carte poate fi împărţită în trei segmente majore:

1. perioada premaritală în care Solomon şi Sulamita îşi fac curte (1: 1-3: 5)
2. ospăţul nunţii şi noaptea nunţii(3: 6-5: 1)
3. dragostea care rezistă încercărilor peste ani (în cadrul căsătoriei). (5: 2-8: 14)

În capitolul doi se vorbeşte despre perioada când cei doi îşi fac curte unul altuia. În versetul doi vedem că Solomon apreciază la Sulamită exteriorul ei. De unde ştim? o vedem din contrastul care îl foloseşte:

Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete.

Pentru Solomon iubita lui era specială şi toate celelalte fete erau ca nişte spini în comparaţie cu ea! Nu pentru că celelalte fete erau urâte, dar pentru că atât de mult o iubea pe Sulamită! La versetul trei vedem că ea, Sulamita, apreciază la el capacitatea de protecţie şi de întreţinere pe care o poate asigura. Lucrul acesta se vede, din nou, din contrastul folosit de Sulamită:

„Ca un măr între copacii pădurii, aşa este preaiubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele. ”

Copacii pădurii sunt frumoşi, dar ei nu rodesc. Vedem că pe o fată, mai mult decât frumuseţea exterioară, o interesează capacitatea băiatului de ai asigura protecţie şi un trai liniştit şi împlinit. Şi aşa este.

Greşeala lor a fost că şi-au permis prea multă intimitate în perioada logodnei, din care cauză au trebuit să grăbească nunta. Ei au rămas în doi în casă (nu în dormitor):

El m-a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine. (versetul 2: 4)

În versetele 5-6 sunt descrise retrăirile şi dorinţele Sulamitei:

Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui. Să-şi pună mâna stângă sub capul meu şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui!

La versetul 7 intervine Solomon, care se pare că începe a realiza pericolul situaţiei create:

Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea!

Versetele de la 8 la 13 aparţin miresei. Ea devine conştientă de dorinţele sexuale ale mirelui şi aceasta o aprinde şi pe ea:

Aud galsul preaiutului meu! Iată-l că vine, sărind peste munţi, săltând peste dealuri. Prea iubitul meu seamănă cu o căprioară, sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se iută pe fereastră, priveşte prin zăbrele. Prea iubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso! Căci iată că trece iarna; a încetat ploaia şi s-a dus. Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării, şi se aude glasul turturicii în câmpiile noastre. Se pârguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vin-o, frumoaso.

Cuvintele din versetul 14 aparţin mirelui, adică lui Solomon. Din ele vedem timiditatea miresei şi faptul că tot ce a spus mai sus au fost doar retrăiri şi nu acţiuni. Fiţi atenţi cu ce o compară mirele!

Porumbiţă din crăpăturile stâncii, ascunsă în scorburile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce şi faţa ta plăcută.

În versetul 15 sunt cuvintele corului:

Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.

Tinerii erau doar logodiţi. Dragostea lor era în floare şi trebuia să rodească în noaptea nunţii! Atingerile, îmbrăţişările şi săruturile (adică vulpele cele mici) aveau să scuture florile dragostei şi atunci nu aveau să se bucure de rodul dragostei în noaptea nunţii! Ştiu tineri care şi-au transformat prima noapte de dragoste în iad, din cauza că şi-au permis atingeri şi săruturi intime în perioada logodnei. Sfatul meu pentru acei tineri este să fie înţelepţi şi să nu permită atingeri intime şi săruturi înainte de nuntă, fiindcă aceasta o să le fure bucuria deplină a relaţiilor intime în cadrul căsătoriei.

De la versetul 16 până la versetul 4 din capitolul 3 sunt cuvintele miresei. Din ele vedem că atmosfera de intimitate din casa de oaspeţi (nu dormitor) i-au aprins dorinţele sexuale, dar tânărul a fost înţelept şi a plecat la timp, fără ca să ajungă la relaţii intime. Dar această aprindere a făcut-o pe tânără să-şi piardă liniştea şi să umble ea după mirele ei, să-l caute şi să-l aducă la mama ei:

Prea iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui; el îşi paşte turma între crini. Până la răcoarea zilei, şi până la lungirea umbrelor, întoarce-te! . . Iubitule, sari, ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart. Am căutat noaptea, în aşternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; M-am sculat, atunci, şi am cutreierat cetatea, uliţele şi pieţele; şi am căutat pe iubitul inimii mele… L-am căutat, dar nu l-am găsit! M-au întîlnit păzitorii care dau ocol cetăţii; şi i-am întrebat: „N-aţi văzut pe iubitul inimii mele? ” Abea trecusem de ei, şi am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat, şi nu l-am mai lăsat până nu l-am adus în casa mamei mele, în odaia celei ce m-a zămislit.

În versetul 5 din capitolul 3 din nou intervine mirele. Aici repetă cuvintele spuse si în capitolul 2 versetul 7, în care se pare că, undeva, îi reproşează miresei. Aşa se întâmplă de multe ori, când fetele cedează la insistenţele băieţilor şi, apoi, ei învinuiesc fetele că se poartă necuviincios şi bănuiesc că tot aşa s-au purtat şi cu alţi băieţi!

Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea!

Acesta este un sfat foarte bun pentru fete! Fetelor, fiţi înţelepte şi nu cedaţi insistenţelor băieţilor şi nu acceptaţi să mergeţi la băieţi acasă, dacă ştiţi că acolo veţi fi doar în doi, chiar dacă aveţi toată încrederea în băiatul pe care îl iubiţi. Vedem că Solomon îndeamnă fetele să nu stârnească şi să nu trezească dragostea înainte ca să vină ea şi, totuşi, el a fost acel care a trezit dragostea Sulamitei, prin atmosfera de intimitate care a creat-o, invitând-o în casa de oaspeţi şi rămânând în doi. Greşeala Sulamitei a fost, că a acceptat invitaţia.

Începând cu versetul 6 din capitolul 3 este descrisă nunta, care a trebuit să fie grăbită din cauza că au stârnit dragostea înainte de vreme. În cazul dat este frumos, că Solomon s-a grăbit să se căsătorească cu Sulamita, dar în viaţa nu întotdeauna se întâmplă aşa. Mulţi băieţi dispreţuiesc şi părăsesc fetele care cedează la insistenţele lor. Acesta este contextul versetului 2: 3.

În ce priveşte versetul 7: 13, el ţine de perioada de după nuntă care începe cu capitolul 5. În capitolul 5 soţia respinge iniţiativa soţului ei şi apoi suferă din cauza că el s-a depărtat de ea. Aşa ceva se întâmplă în căsătorie, când apar griji, probleme. Experienţa aceasta a învăţat-o pe Sulamită cât este de important să menţină focul dragostei în familie. Ca să înţelegem mai bine versetul 7: 13, trebuie mai întâi să vedem ce sunt mandragorele. Despre mandragore se credea că fac parte din categoria afrodisiacelor (substanţe care stimulează impulsurile sexuale). Iată ce spune Sulamita (soţia) la versetul 13 din capitolul 7:

Mandragorele îşi răspândesc mirosul, şi deasupra uşii avem tot felul de roade bune, noi şi vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.

Vedem că Sulamita, soţia lui Solomon, se îngrijeşte să creeze o atmosferă de dragoste în căminul lor şi se gândeşte să-l bucure pe soţul ei (în pat) cu „roade bune, noi şi vechi”, păstrate doar pentru el… Ca să menţii focul dragostei este important să nu transformi relaţia intimă într-o rutină… Sulamita păstrează pentru soţul ei roade bune, noi şi vechi…