Inimi-pârloage!

„Sămînța, care a căzut între spini, închipuiește pe aceia cari, după ce au auzit Cuvântul, își văd de drum, și-l lasă să fie înăbușit de grijile, bogățiile și plăcerile vieții acesteia, și n-aduc rod care să ajungă la coacere” (Luca 8: 14)

Semănătorul este Dumnezeu, sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, pământul este inima omului. Atunci când Dumnezeu seamănă Cuvântul Său, o parte din sămânță cade într-un pământ cu spini. Pământul cu spini reprezintă un pământ neprelucrat, de care nu s-a purtat grijă de mult timp. Pământ-pârloagă.

Domnul Isus le spune ucenicilor Săi că există oameni ale căror inimi seamănă cu niște pârloage. Inițial, acești oameni o încep bine în umblarea lor cu Dumnezeu. La început solul inimilor lor este prelucrat și Cuvântul lui Dumnezeu prinde rădăcină în ei, dă lăstari și începe să crească, dar, la un moment dat, din același pământ încep să răsară tot felul de buruiene sălbatice și spini, pe care nu au grijă să le smulgă la timp. Ele cresc și înăbușă cultura. Domnul Isus compară spinii cu griji, bogății și plăceri ale vieții.

La început acești oameni căutau Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, ascultau de porunca Mântuitorului să nu se îngrijoreze ca păgânii, gândindu-se ce să mănânce sau cu ce să se îmbrace. Dumnezeu le împlinea toate nevoile și lucrurile le mergeau bine, până când Dumnezeu le-a pus la încercare credința și ei au început să se îngrijoreze. Au început să se îngrijoreze de un loc de trai și au plecat la muncă peste hotare, abandonând lucrarea lui Dumnezeu. Au început să se îngrijoreze de studiile copiilor lor și și-au mai luat un job, încărcându-și tot timpul liber.

Privind în jur cum toți oamenii caută să se îmbogățească, inclusiv unii „frați” din biserică, acești oameni s-au înșelat cu dragostea de bani și au uitat de cuvintele Mântuitorului care spunea:

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ținea la unul, și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6: 24)

Ei nu au luat aminte nici la avertizarea apostolului Pavel care spunea:

„Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, cari au umblat după ea, au rătăcit dela credință, și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blîndețea. ” (1 Timotei 6: 10-11)

Plăcerile vieții acesteia s-au ridicat mai presus de plăcerea de a-și adânci privirile în “legea desăvârșită” și de a stărui în ea. Când au o oră liberă, ei nu se grăbesc să deschidă Cuvântul lui Dumnezeu ca să-L strângă în inima lor ca să nu păcătuiască împotriva lui Dumnezeu, dar deschid profilul lor de Facebook și-și consumă timpul prețios pe lucrurile de nimic și glume proaste.

Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că după ce au auzit Cuvântul, ei își văd de drum. Își văd de interesele personale. Se relaxează din disciplina zilnică a unui creștin autentic și, astfel, rodul lor nu ajunge la coacere. Ajung niște mlădițe neroditoare. Inutili. Ratați. Despărțiți de Hristos.

„Eu sînt Vița, voi sînteți mlădițele. Cine rămîne în Mine, și în cine rămîn Eu, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine, nu puteți face nimic. Dacă nu rămîne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi mlădițele uscate sînt strînse, aruncate în foc, și ard. ” (Ioan 15: 5-6)

Nu cumva pământul inimii tale a devenit un pământ spinos și ai lăsat ca Cuvântul semănat în tine să fie înăbușit de grijile, bogățiile și plăcerile vieții acesteia? Tu porți responsabilitatea de calitatea solului inimii tale. Dacă ai ajuns în această stare, pocăiește-te acum cât este nădejde:

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1: 9)

De acum încolo păstrează Cuvântul într-un pământ bun și curat, ca să fii în stare să aduci rodul în răbdare:

„Sămînța, care a căzut pe pămînt bun, sînt aceia cari, după ce au auzit Cuvîntul, îl țin într’o inimă bună și curată, și fac roadă în răbdare” (Luca 8: 15)