DACĂ NU AVEA SĂ AM PARTE DE ACESTE NECAZURI ÎN VIAȚĂ, AVEA SĂ FIU UN ALT OM

(din cartea scrisă de Nancy Leigh DeMoss “Minciuna, în care cred femeile”, capitolul 9)

Majoritatea oamenilor sunt disperați, mâniați, și dezamăgiți, din cauza că au crezut o minciună, despre împrejurările și suferințele din viețile lor, care în urma căderii omului în păcat, nu pot fi evitate în această lume.

Țin minte, cu mulți ani în urmă, o mamă tânără a unui copil de doi ani, și a unor gemeni de un an, mi s-a plâns: “Am fost un om răbdător, până când nu s-au născut acești gemeni!” Această femeie a crezut, la fel ca majoritatea oamenilor de pe pământ, că pe noi ne formează împrejurările vieții.

Este o rătăcire – să crezi așa, că doar împrejurările ne influențează, ele sunt de vină, că avem un caracter urât. Probabil, la fel ca mine, cândva ai zis: “Din cauza ei mi-a crăpat răbdarea!” Dar în realitate, ai avut în vedere aceasta: “De obicei sunt bună, blândă, iubitoare, înfrânată, plină de Duhul Sfânt. Dar… ea a făcut atât de mult rău, încât nu vei crede!”

Zicem: “Nu avea să-mi ies din fire, dacă copilul meu nu ar fi turnat apă pe fen, și dacă nu ar fi desenat cu ulei de măsline toată mobila din camera de zi!”

Sau: “Nu avea să fiu atât de nefericită, dacă soțul meu nu ar fi plecat la o altă femeie.”

Noi de parcă zicem: “Oamenii și împrejurările sunt vinovate, că am devenit așa. “Credem, dacă viața ar fi altfel (educația, oamenii din jur), atunci și noi avea să fim alți oameni. Avea să fim mult mai răbdători, mai iubitori, mai mulțumitori, și cu noi avea să fie mai ușor de trait.

Dacă în toate sunt vinovate împrejurările, atunci noi suntem jertfe. Anume vrăjmașul dorește să ne facă să credem aceasta. Iar dacă suntem jertfe, atunci nu răspundem pentru faptele noastre – căci nu ne putem schimba pe noi înșine. Dar Dumnezeu ne zice, că noi suntem responsabili de acțiunile noastre – nu pentru păcatele altora, ci pentru atitudinea noastră față de ele, pentru felul nostru de trai.

Într-adevăr împrejurările nu ne schimbă. Ele doar ne arată ce fel de oameni suntem. Acea mamă disperată, nu a înțeles, că întotdeauna a fost nerăbdătoare. Dar ea nu a înțeles aceasta, până când, Dumnezeu nu i-a creat astfel de împrejurări, în care putea fi văzută fața ei reală, și ea s-a schimbat.

Vrăjmașul ne convinge, că ne putem schimba doar dacă se vor schimba împrejurările din viață. Și începem să ne jucăm în joaca, care se numește: “Dacă avea să fie altfel…”

Dacă nu avea să ne mutăm…

Dacă avea să locuim mai aproape de părinți…

Dacă casa noastră ar fi fost mai mare (mai multe dulapuri, mai mult loc)…

Dacă avea să avem mai mulți bani…

Dacă soțul meu avea să lucreze mai puțin…

Dacă avea să mă căsătoresc…

Dacă avea să nu mă căsătoresc…

Dacă avea să mă căsătoresc cu altcineva…

Dacă avea să am copii…

Dacă nu avea să am atât de mulți copiii…

Dacă nu avea să-mi pierd copilul…

Dacă soțul meu ar fi putut comunica…

Dacă soțul meu ar fi fost un lider duhovnicesc…

Ne înșelăm pe noi înșine, crezând, că avea să fim mai fericiți, dacă avea să avem parte de alte împrejurări.

Dacă suntem nefericiți în împrejurările de care avem parte, atunci cu siguranță că nu vom fi fericiți, chiar dacă situația se va schimba.

La vârsta de cincizeci de ani, scriitoarea Elizabeth Prentiss, care a trăit în secolul al XIX, a aflat că soțul ei a obținut un nou lucru, și ei erau nevoiți să plece din New York în Chicago. Schimbarea locului de trai, însemna să-și ia rămas bun de la toți prietenii, și aceasta îi amenința starea ei de sănătate firavă. În scrisoarea pe care a trimis-o prietenii sale, a scris:

Dorim să aflăm doar voia Lui Dumnezeu… Îngrijorările din iarna trecută, m-au învățat, că locul de trai și situația, nu au nimic de a face cu fericirea. Putem fi nefericiți într-un castel, dar putem fi fericiți și împliniți într-o casă simplă, construită pe jumate în pământ... Probabil, această durere este nevoie, pentru ca noi să ținem minte... că suntem străini și călători pe pământ.

Soția lui George Washington, Marta, a exprimat o astfel de convingere în scrisoarea adresată prietenii sale, Mercy Warren:

Eu tot mă voi stărui să fiu veselă și fericită în orice situație, căci am aflat, că fericirea sau nefericirea noastră, mai mult depinde de starea duhului nostru, decât de împrejurări. În duhul nostru sunt prezente ambele tipuri de sămânță.

Apostolul Pavel a înțeles, că poate să se bucure, să fie mulțumitor, și să aducă roade în orice împrejurări, pentru că bucuria și bunăstarea lui, depindea doar de dragostea permanentă și de credincioșia Lui Dumnezeu, și de asemenea de relația lui cu El. Iată de ce Pavel a putut spune:

“…căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă” (Filipeni 4:11-12)

Pavel înțelegea, că nu întotdeauna putem influența împrejurările vieții, dar și ele nu în mod obligatoriu trebuie să ne influențeze.

Putem să ne încredem în Dumnezeul atotputernic, înțelept, iubitor, Care este în stare să ne scape de orice greutate, și să rezolve orice problemă din viețile noastre. Bucuria, pacea și stabilitatea – roadele încrederii în aceea, că fiecare eveniment, înainte de a avea loc în viețile noastre, trec prin mâinile pline de dragoste a Lui Dumnezeu Tatăl și fac parte din planul Său veșnic.

- Doamne, ajută-mă să țin minte, că oriunde nu m-aș afla, oricum nu s-ar schimba împrejurările din viața mea, toate au loc în așa fel, căci Tu așa dorești! Mă încred pe deplin în Tine, și la Tine caut putere, pentru a-mi întări duhul, pentru ca să privesc mai cu bucurie spre viitor! În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav