text Studiu biblic

Cum poți ști dacă ai darul proorociei?

de Vasile Filat
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Filat

Întrebare:

Bună ziua, eu sunt membră la biserica baptistă, sunt născută din nou și am o relație vie cu Dumnezeu. Am constatat că Dumnezeu m-a binecuvântat cu darul proorociei. Acesta se manifestă diferit. Uneori văd pentru prima dată o persoană și în minte îmi apar versete de încurajare sau văd, simt greutatea pe care o are. În urma discuțiilor cu acea persoană, rămân surprinsă de tot ce am spus (eu nu puteam să cunosc din altă parte aceste lucruri decât prin Duhul Sfânt). Aș vrea să-mi explicați din punct de vedere biblic ce credeți despre acest dar. Mulțumesc anticipt.

Semnificația cuvântului PROOROC!

În limba greacă (limba în care a fost scris Noul Testament) acesta este cuvântul προφητης și se referă la purtătorul de cuvânt al cuiva, dar cel mai des la purtătorul de cuvânt sau cel ce intepretează cuvintele divinității.

Mai are și sensul de văzător sau persoană trimisă și inspirată de Dumnezeu. În Biserica Creștină profetul este persoana care a primit darul de a expune adevărul divin, dar are și sensul de a spune dinainte lucrurile care se vor întâmpla în viitor. Cu părere de rău, și înainte și mai ales în zilele de azi oamenii limitează sensul cuvântului “proroc” doar la cel de prezicător al viitorului, ignorând primul și cel mai esențial sens.

Cum se manifestă darul proorociei?

Pentru că în biserica din Corint erau oameni care se credeau proroci și insuflați de Dumnezeu, Apostolul Pavel a abordat acest subiect pe larg în capitolele 12 și 13, dar mai ales în capitolul 14 al Epistolei I către Corinteni. Când explică adevărurile centrale care se aplică la toate darurile duhovnicești, inclusiv la cel al prorociei, Apostolul scrie:

Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. (1 Corinteni 12: 7)

Deci, dacă cineva are darul prorociei trebuie să știe că acesta i-a fost dat spre folosul altora și cei cărora le va aduce folos acest dar vor confirma prezența lui sau invers – absența, în cazul când nu aduce nici un folos, ci numai tulburare și supărare. La începutul capitolului 14 apostolul Pavel vorbește despre vorbirea în alte limbi și apoi, prin contrast, spune că…

Cine proorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor, spre zidire, sfătuire și mângâiere. (1 Corinteni 14: 3)

În următorul verset spune că nu doar persoane în parte vor beneficia de acest dar, ci întreaga biserică, pentru că “cine prorocește, zidește sufletește Biserica”. Lucrul acesta este repetat și la versetele 5 și 12 ale capitolului 14. Prorocia este un semn pentru toți credincioșii care ajung să-l audă pe cel ce are darul prorociei pentru că toți primesc zidire, sfătuire și mângâiere. Și cei necredincioși beneficiază de slujirea oamenilor care au darul prorociei pentru că atunci când se întâlnesc cu un proroc aud Cuvântul lui Dumnezeu și prin el sunt încredințați de adevărul lui Dumnezeu și judecați.

Ce nu este darul proorociei?

Pentru că unii care se credeau proroci și insuflați de Dumnezeu ar fi putut să facă tot felul de năzdrăvănii care le treceau prin cap numindu-le “proorocii”, Apostolul Pavel a învățat Biserica din Corint astfel:

Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, și ceilalți să judece. (1 Corinteni 14: 29)

Vedeți, mesajul fiecărui proroc trebuia să fie verificat de restul prorocilor dacă este în concordanță și armonie cu tot mesajul Cuvântului lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi. Armonia aceasta între adevărații proroci călăuziți de Duhul Sfânt se va vedea și în următoarele:

Și dacă este făcută o descoperire unuia care șade jos, cel dintâi să tacă. Fiindcă puteți să proorociți toți, dar unul după altul, pentru ca toți să capete învățătură și toți să fie îmbărbătați. Duhurile proorocilor sunt supuse proorocilor; căci Dumnzeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate Bisericile sfinților. (1 Corinteni 14: 30-33)

Și cu referire la același context în care unii se credeau prooroci sau insuflați de Dumnezeu și tulburau rânduiala bisericii, nesocotind pe ceilalți prooroci, Apostolul Pavel a scris în continuare:

Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice și Legea. Dacă voiec să capete învățătură asupra unui lucru, să întrebe de bărbații lor acasă; căci este rușine pentru o femeie să vorbească în Biserică. (1 Corinteni 14: 34-35)

Este rușine și pentru o femeie, dar și pentru un bărbat să tulbure rânduiala din timpul închinării creștine. Nicidecum să nu credem că a avut aici Pavel ceva împotriva femeii sau că nicio femeie nu poate avea darul proorociei. Nicidecum. Același apostol Pavel, tot adresându-se Corintenilor, a scris:

Orice bărbat, care se roagă sau proorocește cu capul acoperit, își necinstește Capul său. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau proorocește cu capul dezvelit, își necinstește capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. (1 Corinteni 11: 4-5)

Deci, când a spus că femeia să tacă în adunări nu a avut în vedere să stea în muțenie, ci să respecte rânduiala din adunare și dacă se roagă sau proorocește, să o facă într-o bună rânduială bisericească. În concluzie, Apostolul Pavel scrie:

Dacă crede cineva că este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, să înțeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului. (1 Corinteni 14: 37)

Acum, după ce am văzut ce spune Sfânta Scriptură, vă recomand să faceți următorii…

Pași pentru identificarea și folosirea darului proorociei:

  1. Verificați-vă în lumina celor văzute din Cuvântul lui Dumnezeu dacă ceea ce numiți și credeți că este dar al proorociei este cu adevărat așa.
  2. Întrebați-vă ce zidire sufletească și folos primește Biserica sau oamenii cărora credeți că le-ați proorocit.
  3. Dacă sunteți căsătorită, discutați cu soțul și vedeți ce spune și crede el cu privire la darul care presupuneți că îl aveți de la Duhul Sfânt.
  4. Mergeți la slujitorii bisericii locale din care faceți parte și spuneți-le despre ce ați experiementat. Dacă aveți un dar al proorociei, fiți sigură că darul va fi recunoscut și de ei și vă vor binecuvânta lucrarea pentru că așa cum am văzut, duhurile proorocilor sunt supuse proorocilor.
  5. Fiți gata să primiți Cuvântul pe care vi-l va vorbi Dumnezeu prin ceilalți prooroci (predicatori, pastori) și rămâneți în ascultare de Dumnezeu și de ei.

Așa să vă ajute Dumnezeu.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Comparația fură bucuria"
Categorie: Invataturi biblice  Nu există niciun fel de bucurie când compari viața proprie cu viața altcuiva.5 minute · Ann Steiner Fostul președinte american Theodore Roosevelt a făcut...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre preacurvie?"
Categoria: Ce ne spune Biblia Ce este considerat „preacurvie” de Cuvântul lui Dumnezeu și care sunt consecințele acestui păcat?4 minute · Steve Lenk Preacurvia ia loc atunci când o persoană...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum îmi pot convinge prietenii să devină creștini?"
Categorie: Invataturi biblice  Când vine vorba de a convinge pe cineva să devină creștin, o viață credincioasă vorbește foarte puternic.5 minute · Ann Steiner Nimic de pe pământ nu se p...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce faci cu Biblia ta?"
Categorie: Invataturi biblice  Mai mult de 100 de milioane de Biblii sunt vândute în toată lumea anual. Câte dintre aceste Biblii chiar sunt citite? Ce înseamnă Biblia pentru tine, în viața...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este fericirea desăvârșită?"
Categorie: Invataturi biblice  Chiar este posibil să găsești fericire desăvârșită în ciuda neliniștii pe care o întâlnești în fiecare zi?2 minute · Frank Ditlefsen De ce nu suntem mereu...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață plină de bucurie"
Categorie: Invataturi biblice  Mulți oameni își petrec toată viața lucruri care să îi facă fericiți, dar ce este bucuria și cum o putem experimenta?4 minute · Martha Evangelisti Chiar e...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vrei să fii fericit?"
Categorie: Invataturi biblice  La această întrebare poate că nu este așa de greu să răspunzi. Dar cum poți de fapt să devii fericit? Cum poți să ajungi la mulțumire totală, pace și bucurie î...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Total liber!"
Categorie: Invataturi biblice  – Crucea este cu adevărat soluția pentru toate situațiile, spune Fedora entuziasmată. Fedora Lewis, din Detroit, USA, era chinuită de temperamentul ei tare. Ac...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață de transformare"
Categorie: Invataturi biblice  Ce face viața de ucenic atât de specială?6 minute · Lydia Pang Lydia a ales să trăiască o viață de ucenic. Ea experimentează o lucrare de transformare car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vindecare, credință și Dumnezeul miracolelor"
Categorie: Invataturi biblice  Noi avem un Dumnezeu care ne aude rugăciunile și are putere să vindece.7 minute · CreștinismActiv Putem fi siguri în credință în Dumnezeu căci El este Dum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise