text Studiu biblic

Creștinismul dăunează grav confortului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sandu Andronic

“Aşadar, pe oricine Mă va mărturisi în faţa oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Însă de oricine se va lepăda de Mine în faţa oamenilor mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. ” (Matei 10: 32-33)

Cel mai măreț eveniment al tuturor timpurilor și al întregii istorii pe care omenirea a avut-o, a fost de departe venirea lui Hristos pe pământ și viața pe care a trăit-o aici, o viață care s-a încheiat neașteptat de repede și într-un mod foarte vag pentru cei mai mulți: a murit crucificat pe motiv că a spus că El este Fiul lui Dumnezeu! Iar, pentru a dovedi celor ce nu L-au crezut și pentru a duce la bun sfârșit planul veșnic a lui Dumnezeu, El a înviat, învingând astfel moartea odată pentru totdeauna, jertfindu-se pentru omenirea decăzută și mântuind pe cei ce caută pacea, bucuria și viața veșnică! La sfârșitul lucrării Sale pe pământ și înainte de plecarea Sa, Isus a însărcinat Biserica, care este reprezentată de cei care și-au încredințat viața în El, să meargă cu această veste în toată lumea, să facă cunoscut ceea ce au văzut și auzit, la toți oamenii și să trăiască viața în așa fel încât El să fie glorificat prin ei! El început lucrarea, iar noi o terminăm!

Dumnezeu nu se poate folosi de niște oameni care nu vor să lucreze pentru lărgirea Împărăției și nici nu vrea să își îndeplinească planul Său prin niște șomeri spirituali! Dumnezeu are nevoie de oameni activi, de oameni care sunt gata să meargă până la capătul pământului, dacă este nevoie, de oameni care dau dovadă de mult curaj, de oameni cu o credință sfântă – Dumnezeu are nevoie de tine și de mine, acum și aici! Trebuie să ne dorim să fim mai mult decât religioși în societate, la școală, la serviciu și acasă – trebuie să fim consacrați chemării care ne-a fost făcută, pentru că dacă aspirăm la această dorință, Dumnezeu a spus că nu doar că ne va binecuvânta viețile, ci vom deveni o mare binecuvântare pentru mulți!

Noi toți am fost înzestrați cu puterea să ne iubim unii pe alții, de aceea trebuie să îl ajutăm pe cel sărac, să fim alături de cel bolnav și să ne rugăm pentru el, să îl sprijinim pe cel căzut și să îl încurajăm, dar cel mai important este să spunem celorlalți despre Hristos și să ducem Evanghelia în toate locurile în care nu a ajuns încă sau este respinsă! Hristos le-a spus ucenilor și celorlalți care Îl urmau, “că în lume vom avem necazuri” dacă vom dori să trăim o viață evlavioasă pentru că a fi creștin nu înseamnă a sta confortabil toată ziua în fotoliu și la laptop, ci înseamnă a munci, a lupta, a predica, a ajuta, a plânge, a te ruga, a fi frământat. A căuta să duci o viață liniștită și confortabilă, a merge anual în concediu în Dubai, a-ți cumpăra haine și accesorii scumpe, a merge la Biserică doar pentru a face un act de prezență, denotă un egoism și o indiferență față de tot ce este nobil, lucruri cu care Isus sigur nu ar fi de acord.

Duceți-vă! Luptați! Credeți! Nu există nici un lucru mai de preț și mai important decât să scriem o istorie extraordinară, o istorie unică cu viețile noastre și prin lacrimile noastre.

“Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Prin urmare, duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt şi învăţându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului! “ (Matei 28: 18-20)

Cele mai recente resurse scrise - Atentionari si sfaturi

Pocăința fără restituire este adevărată?
Întrebarea pe care o punem este: Dacă am ieșit la pensie de boală prin înșelăciune și am beneficiat de bani furați, dacă nu despăgubesc statul cu ce am furat, este acesta un păcat care mă desparte de... Citeste mai mult >>
Cine iubește, păzește poruncile Lui
Privind la căile Lui, la învățăturile Lui de fapt privim la frumusețea lui Hristos care este chipul lui Dumnezeu. Poruncile Lui trebuie să fie pentru noi o desfătare, pentru că-L reprezintă pe El. (Mă... Citeste mai mult >>
Lucrurile de sus vs. lucrurile de pe pământ: chemarea la adevărata viață în Împărăție
La o privire mai atentă putem observa ușor că lumea seculară în care ne regăsim cu toții, are un standard total diferit de standardul Împărăției lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne evidențiază câteva di... Citeste mai mult >>
Chemarea la desăvârșire: drumul până la statura plinătății lui Hristos
O „Țară/o Împărăție cu străzi de aur”, unde nu sunt lacrimi, nici durere, unde nu mai este moarte, poate atrage atenția multora dintre noi. (El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va... Citeste mai mult >>
Când biserica trece cu vederea păcatul ascuns
Dacă ai trăit ani de zile în acest păcat — justificând munca la negru sau evitarea taxelor — și biserica din care faci parte nu doar că nu te-a mustrat, ci a tolerat sau chiar a închis ochii față de a... Citeste mai mult >>
Isus cel respins: când adevărul lovește în inimă și în buzunar
Domnul Isus, a urât nelegiuirea și a trăit fără păcat. El nu a făcut niciun compromis cu nedreptatea. El nu doar a predicat adevărul, ci l-a trăit în fiecare detaliu — fără ascunzișuri, fără înșelăciu... Citeste mai mult >>
Când furi și crezi că Dumnezeu e cu tine: amăgirea care distruge suflete
Păcatul câștigului necinstit, adesea justificat prin scuze omenești, s-a răspândit astăzi asemenea unei pandemii în mijlocul celor care se pretind a fi cu Dumnezeu. Este prezent în case, în biserici,... Citeste mai mult >>
Prietenii falși a lui Iov pot fi și prietenii tăi...
De regulă oamenii bogați au foarte mulți prieteni. Prietenia unora este motivată de bogăție. Dacă nu ar fi bogăția, nu ar exista nici "prietenia ". Solomon consemnează: " Când se înmulțesc bunătățile... Citeste mai mult >>
Parte din poporul lui Dumnezeu, dar totuși departe de EL - edomiții și moabiții
Viața noastră de credință trebuie să fie ancorată puternic în Cuvântul lui Dumnezeu, care este plin de putere și are capacitatea de a ne oferi neîncetat învățături, fiind în același timp proaspăt, me... Citeste mai mult >>
Despre sfințenie
Despre sfințenieÎn Numeri 20.1-12 ne arată o minune făcută de Moise și Aaron în pustia Țin. Poporul nu a găsit apă și a căutat ceartă cu Moise și Aaron. Cei doi sau dus la ușa cortului întâlnirii, a... Citeste mai mult >>