Biblia despre incinerare (cremare)

Întrebare:

Ce părere aveți despre înmormântarea prin cremare (incinerare)? Locuiesc în Grecia și în această țară cremarea morților a ajuns să fie un lucru des practicat. Totuși, sunt mulți oameni care se pronunță împotriva acestei practici. Ce spune Biblia despre cremare?

Cremarea sau incinerarea este arderea trupului celui decedat în crematoriu și este o alternativă a înhumării (înmormântării).

În zilele noastre, incinerarea este practicată în 31 de state ale lumii și este dominantă în Hong Kong (83% aleg să fie incineraţi), Singapore (77%), Cehia (77%), Elveţia (75%) şi Marea Britanie (72%). Alte țări, precum Argentina, Irlanda, Italia şi Africa de Sud, sunt sceptice în a o folosi pe scară largă acest ritual, potrivit unor statistici din anul 2002.

În Biblie nu găsim scris ca Dumnezeu să recomande sau să condamne incinerarea morților.

În vremurile Biblice evreii înfășurau pe cei decedați în pânze (nu îi puneau în sicrie) și îi puneau în peșteri sau morminte săpate în stâncă. De exemplu, mormântul lui Lazăr, fratele Mariei și Martei, „era o peșteră, la intrarea căreia era așezată o piatră.” (Ioan 11:38b). La fel și trupul neînsuflețit a Domnului Isus a fost pus într-un mormânt, care era săpat în stâncă (Luca 23:53, Marcu 15:46, Matei 27:59).

Totuși, în Biblie găsim referințe la incinerare. De exemplu, împăratul Saul, după ce a murit într-o luptă cu filistenii, trupul lui și a fiilor săi au fost arse, iar oasele îngropate în pământ de către locuitorii Iabesului din Galaad:

Cînd au auzit locuitorii Iabesului din Galaad ce au făcut Filistenii lui Saul, toți vitejii s-au sculat, au mers toată noaptea și au luat de pe zidurile Bet-Șanului trupul lui Saul și trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars; le-au luat oasele, și le-au îngropat subt stejarul din Iabes. Și au postit șapte zile. (1 Samuel 31:11-13)

Ceea ce au făcut locuitorii Iabesului din Galaad a fost o exprimare a respectului lor față de împărat. David când a aflat despre ceea ce au făcut ei, le-a trimis următoarele cuvinte de mulțumire:

David a trimes niște soli oamenilor din Iabesul Galaadului, să le spună: „Binecuvîntați să fiți de Domnul, fiindcă ați arătat astfel bunăvoință față de Saul, stăpînul vostru, și l-ați îngropat! Și acum, Domnul să vă arate bunătate și credincioșie! Vă voi face și eu bine, pentrucă v-ați purtat astfel. Să vi se întărească mâinile, și fiți viteji; căci stăpânul vostru Saul a murit, și pe mine m-a uns casa lui Iuda împărat peste ea.

Un alt text care arată că incinerarea era o practică în Israel îl găsim la prorocul Amos:

Cînd unchiu-său va lua pe cel mort să-l ardă, ridicîndu-i oasele din casă… (Amos 6:10a)

Incinerarea este mai avantajoasă înmormântării prin aspectul său ecologic, igienic și economic. Unii, cum ar fi budiștii, hindușii o fac din considerente religioase: ei au convingerea că nimicirea trupului neînsuflețit facilitează reîncarnarea. La greci practica incinerării își are originea în legenda potrivit căreia Herackles şi-ar fi dat foc ca să ajungă la tatăl său Zeus prin flacăra de foc. El a fost urmat şi de alţi eroi din antichitate: Patrocles şi Miseniu. Ritualul incinerării era practicat la mai multe popoare din Europa, dar după încreştinarea lor această practică dispare din această zonă.

Biserica Catolică a interzis incinerarea până în secolul al XX-lea, dar după decretul Sfântului Scaun din iulie 1963, incinerarea nu a mai fost interzisă cu condiția că motivul pentru care se recurge la această metodă nu contravine învățăturii creștine. Cu toate acestea, Biserica Catolică pledează pentru înmormântarea prin înhumare.

Calviniștii și luteranii acceptă incinerarea încă din 1898. Alte confesiuni cum ar fi adventiștii de ziua a șaptea, baptiștii și presbiterienii nu au o poziție oficială în ce privește incinerarea. Biserică Ortodoxă este categoric împotriva acestei practici.

Biserica Ortodoxă își argumentează poziția prin faptul că trupul este „templu al Duhului Sfânt şi locaş al sufletului” (I Corinteni 3,6-17; 6,9). Deci, trupul se cu­vine să fie cinstit şi îngrijit atât în viaţa pământească, cât şi după despărţirea lui de suflet prin introducerea lui în pământul din care a fost luat (Facere 3,9; Iov 34,5)”, scrie părintele Ioan Lisnic pe blogul său.

Potrivit cu învățătura Bisericii Ortodoxe, dacă cineva alege să fie incinerat prin aceasta:

1. dovedește că este ateu

2. neagă învierea

3. face imposibilă mântuirea din cauza că trupul a fost distrus.

Chiar dacă incinerarea (cremarea) este mai avantajoasă din punct de vedere ecologic, igienic și economic, totuși, aspectul teologic sau moral-spiritual este discutabil.

Având în vedere că creștinii obișnuiesc să înmormânteze morții lor prin înhumare, aș vrea să compar aceste două ritualuri: dacă prin incinerare corpul uman este transformat în cenușă timp de aproximativ două ore, atunci prin înhumare corpul uman se descompune timp de 5 ani, ceea ce, din perspectiva veșniciei, nu este o perioadă prea lungă.

În Biblie găsim multe texte care scriu despre ce se întâmplă cu trupul uman după moartea fizică. Chiar în cartea Genezei scrie că trupul omului este țărână (făcut din țărână) și la moartea fizică se întoarce în țărână:

„În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci țărână ești, și în țărână te vei întoarce” (Geneza 3:19)

Tu întorci pe oameni în țărână, și zici: „Întoarceți-vă fiii oamenilor!” (Psalmul 90:3)

Toate merg la un loc; toate au fost făcute din țărână, și toate se întorc în țărână. (Ecleziastul 3:20)

Concluzia este că, în final, și cei incinerați și cei înhumați ajung țărână.

Unul din argumentele aduse de Biserica Ortodoxă în defavoarea incinerării este că aceasta face imposibilă învierea morților. Totuși Biblia ne spune că absolut toți vor învia: și cei buni și cei răi, și cei ce vor moșteni mântuirea și cei osândiți la pierzare, indiferent de modul în care a fost descompus trupul lor.

Mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața vecinică, și alții pentru ocară și rușine vecinică. (Daniel 12:2)

Nu vă mirați de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viață; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată. (Ioan 5:28-29)

Și am văzut niște scaune de domnie; și celorce au șezut pe ele, li s-a dat judecata. Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei, și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mînă. Ei au înviat, și au împărățit cu Hristos o mie de ani. Ceilalți morți n-au înviat pînă nu s-au sfârșit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos, și vor împărăți cu El o mie de ani. (Apocalipsa 20:4-6)

Și am văzut pe morți, mari și mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. (Apocalipsa 20:12)

Biblia nici nu recomandă și nici nu condamnă incinerarea (cremarea), la fel ca și înhumarea. Nu avem niciun argument biblic care ar condamna acest ritual. Ca și creștini, trebuie să înțelegem că aceasta nu este o modalitate prin care facilităm apropierea de Dumnezeu, dar nici nu împiedică mântuirea și învierea celui incinerat.

Vă recomand să citiți și articolul „Ce spune Biblia despre incinerare?”.