ZEUL ,,BAN” ȘI OMUL CARE I SE ÎNCHINĂ
Sfinţii Părinţi spun că din lăcomia de arginţi (de bani) şi din mândrie pornesc toate celelalte păcate: „Iubirea de bani „serveşte toate celelalte pofte izgonind din suflet orice altă dorinţă” (Sfântul Ioan Gură de Aur). Iniţial când am citit acest lucru mă gândeam că aşa e sufletul omului, că aşa sunt mecanismele noastre psihologice şi că în momentul când te-ai împătămit de bani începi să devii pătimaş şi după desfrânare, băutură, putere, etc. Am înţeles acum că lucrurile stau puţin altfel.
Mântuitorul Hristos ne spune că este cu neputinţa ca un om bogat să intre în împărăţia cerurilor. Şi pentru a nu-i deznădăjdui pe cei bogaţi le spune: „aceasta este cu neputinţă la oameni, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă”.
E simplu:
Ai o viaţă modestă cu bani puţin sau îndestulători, atunci încerci să-ţi întreţii familia, să-ţi plăteşti chiria şi facturile şi să mergi înainte aşa cum poţi, câteodată făcând şi sacrificii.
Când începi să ai bani mulţi sau foarte mulţi, primul instinct este obţii ceea ce nu ţi-ai permis niciodată: haine mai frumoase, mâncare mai bună, casă, maşină, excursii peste tot în lume, slavă de la oameni, intrarea în cercul unor persoane cu funcţii şi putere, etc.
Dar totuşi toţi ştim că banii nu aduc fericirea, dovada o stau mii de oameni bogaţi din jurul nostru care tânjesc după o viaţă simplă şi fără griji. Ştim aproape toţi că fericirea vine din relaţia de iubire pe care o avem cu oamenii şi cu Dumnezeu. Un zâmbet, o mângăiere, o voce caldă, îmbrăţişarea unui copil, bunăvoinţa, iertarea, mila, curajul, nădejdea, înţelepciunea, bucuria rugăciunii, atingerea harului... sunt lucruri care nu se pot cumpăra.
Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să nu căutăm a ne satisface setea de fericire prin cele materiale pentru că altfel vom înseta iaraşi, ci în cele nevăzute, duhvniceşti. Bucuria care rămâne şi pe care n-o pierdem vine mereu din relaţia cu o persoană, fie ea om sau Persoană a Sfintei Treimi, şi niciodată din cele materiale. Materia ne este data ca prin ea să câştigăm iubirea aproapelui şi să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi astfel să ne reîntoarcem iaraşi în raiul din care am căzut.
Sunt sigur că mulţi dintre noi, creştini fiind, încercăm să avem o viaţă curată şi ne dorim că fericirea noastră să nu mai depindă de cele materiale, dar totuşi adesea întâmpinăm necazuri, supărări şi suferinţă. De ce oare? Pentru că încă suntem păcătoşi. Doar cei fără păcat, dezpătimiţi de orice dorinţă lumească şi egoistă, şi care stau în lumina Sfintei Treimi, pot fi continuu fericiţi, şi cele ale lumii nu-i mai tulbură.
E greu să ajungi la starea de nepătămire, când niciuna din plăcerile lumii nu te mai ispitesc. E nevoie de multă asceză (rugăciune, post, milostenii, răbdare, experienţă, împărtăşire şi spovedanie deasă, etc.) şi din acest motiv mulţi dăm înapoi.
Ştim că piscul Muntelui Fericirilor există, îl vedem duhovniceşte, dar vedem că drumul e lung şi anevoios şi ne descurajăm, dăm înapoi.
Ne este mai la îndemână să capătăm plăcerea din cele materiale decât bucuria din cele duhovniceşti. Sfântul Ioan de Kronstadt confirmă acest lucru:
"Nefericit este cel ce iubeşte peste măsură comodităţiile vieţii şi care s-a înconjurat cu acestea. La orice inconfort se va simţi stingherit, dezarmat, fiindcă nu este obişnuit să rabde. Şi totuşi, toată viaţa creştinului este ,,inconfortabilă“, o cale îngustă şi plină de asperităţi, o cruce care impune privaţiuni şi cere o imensă răbdare.
Nu umbla după un trai lesnicios, nu îndrăgi înlesnirile lumii acesteia, ci iubeşte pe Hristos, purtătorul Crucii. Rabdă strâmtorările, obişnuieşte-te cu ele. „M-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am“ (Filipeni 4, 11), spune Apostolul Pavel.
Din acest motiv bogaţia este foarte periculoasă. Pentru că oferă o alternativă rapidă la drumul greu al ascezei. E mai uşor uneori să-ţi verşi amarul în băutură şi ţigări decât prin pocăinţă şi smerenie înaintea icoanei Mântuitorului sau a Maicii Domnului. E mai simplu să mânânci o friptură seara şi să te culci sătul decât să te rogi mai mult şi să simţi în inimă adierea Duhului Sfânt. E mai la îndemână să fugi de oameni când ai greşit decât să-ţi cer iertare. Mai degrabă renunţi când dai de greu decât să suporţi suferinţa, chiar dacă după aceea vei fi fericit.
Bogaţii sunt mereu neliniştiţi, pentru că au încredere în banii lor şi cred că oricând pot cumpăra fericirea, fie ea şi dintr-un baton de ciocolată. Dar se înşeală. Un bogat nefericit va încerca să se folosească de bani să-şi rezolve problemele, pe când un sărac nefericit va ajunge până la urmă tot la Dumnezeu, pentru că n-are în ce şi în cine îşi pune nădejdea.
De aceea zice Domnul Hristos că este cu neputinţă ca bogaţii să intre în împărăţia cerurilor, pentru că ei caută fericirea acolo unde nu este şi niciodată nu va fi.
Vedem în jurul nostru oameni cu mulţi bani, şi ne dorim viaţa lor. Unii din ei mai ieri n-aveau nimic iar astăzi sunt plini de averi. Nu uitaţi niciodată că banii cinstiţi se fac greu şi cu muncă multă. Banii mulţi şi repede se fac prin hoţii şi necinste.
Aşa că uneori ne supărăm că muncim mai mult decât alţii, avem aceeaşi educaţie ca şi ei, dar totuşi ei câştigă mai mulţi bani. Această frustrare se va consuma în viaţa de zi cu zi în diferite feluri, forţând lucrurile în aşa fel încât să pot şi eu câştiga mai mult.
Vei încerca să muncesc mai mult, să mă implic în alte activităţi, doar doar voi reuşi „să mă mai ajungi un pic cu banii”. Voi lăsa garda jos şi voi accepta şi micile nedreptăţi, şi mă voi învoi la micile „combinaţii” din care pot câştiga ceva. Combinaţii, care de obicei implică păcălirea statului sau a firmei la care lucrezi. Uşor uşor începi să faci compromisuri, împăcându-te cu ideea că e pentru binele familiei şi că oricum toată lumea face asta.
În fuga aceasta nebună după bani, doar pentru a fi în rând cu lumea, începi să te laşi în mâinile diavolului cât mai mult, păcătuind zi de zi şi consolându-te că la un moment dat vei renunţa, când vei avea destul.
Când eşti împătimit de bani eşti de fapt împătimit de ce poţi cumpăra cu aceşti bani, fiind sigur că altă cale spre fericire nu există.
Paradoxal este că în lupta aceasta de a obţine bani şi putere oamenii întâmpină şi multă suferinţă, fiind gata să treacă peste ea doar-doar vor obţine ce vor. Suferinţă, pe care ar putea-o „investi” în lupta duhovnicească unde bucuria este sigură şi necondiţionată şi în acelaşi timp netrecătoare, pentru că izvorăşte din Dumnezeu.
Am cunoscut oameni care au intrat în jocul acesta de a obţine mulţi bani şi repede dar au neglijat familia, am redus la minim timpul acordat relaţiei cu Dumnezeu şi s-um umplut de o mie de griji care nu le dau pace nici în cel mai liniştit moment al zilei. Și-au neglijat prietenii şi au început să fie din ce în ce mai egoist. Şi pâna la urmă tot n-au fost mulţumiti de bani pentru că au văzut că pot şi mai mult....şi au început să caute şi mai mult.
Nu vă recomand să intraţi şi voi în acest joc nemilos și necinstit. La tinereţe, potenţialul profesional din fiecare dintre noi ne ameţeşte şi ne şopteşte că putem ajunge oricât de sus în societate, căpătând putere şi bani. Învăţaţi de la cei mai în vârstă! Întrebaţi-i pe părinţii şi bunicii voştri şi veţi vedea ce vă vor spune.
,,Iubirea de bani îi face pe oameni să preţuiască mai mult dragostea aurului decât dragostea lui Hristos şi înfăţişează pe Făcătorul materiei mai mic decât materia şi îi înduplecă să slujească mai mult materiei decât lui Dumnezeu” (Nichita Stitatul).
Preot David Marian, parohia Nașterea Maicii Domnului, Mamaia Nord-Năvodari
