text Schite de predici

Invingatorii nu renunta!

de Marian Condrat
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marian Condrat

Iacov 1:12 – Invingatorii nu renunta!

1. Invingatorii stiu de unde si cum sa biruie dusmanul:

a. Iacov 1:14-16 - Ci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta lui însuş şi momit. Apoi pofta, cînd a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi:

b. Mt. 4:1 - Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.

c. Luca 8:13 - Cei închipuiţi în sămînţa căzută pe stîncă, sînt aceia cari, cînd aud Cuvîntul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred pînă la o vreme, iar cînd vine ispita, cad.

d. Evrei 2:18 - Şi prin faptul că El însuş a fost ispitit în ceeace a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sînt ispitiţi. Luca 4:13 - După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat dela El, pînă la o vreme.

e. Evrei 4:15, 16 - Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentruca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

f. 1 Cor. 10:13 - Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.

g. Mt 4:4 – Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: 

2. Invingatorii stiu cind dusmanul e puternic - Iosif:

a. Cind e fizica - simturi

b. Cind e departe de casa – fiul risipitor

c. Cind vine prin persoane importante - proroocul

d. Cind vine dupa o promovare

e. Cind vine de multe ori – toate zilele!

f. Cind are moment prielnic – cind nu era nimeni

3. Invingatorii au esecuri dar nu renunta:

a. Nu renunta pentru ca stiu ce au de cistigat!!!

b. Nu renunta pentru ca stiu pe cine iubesc!!!

c. Un om nu este distrus atunci cand este invins, ci atunci cand renunta.

d. Compozitorul Ludwig van Beethoven a compus 5 dintre cele mai bune simfonii ale sale fiind…complet surd!

e. Profesorii lui Thomas Edison spuneau despre el ca "e prea prost ca sa invete ceva". Ca inventator, a facut 1000 de inventii lipsite de succes, inainte de a reusi sa inventeze becul. Intrebat de un reporter cum s-a simtit sa esueze de 1000 de ori, Edison a spus: "Nu am esuat de 1000 de ori, ci becul a fost o inventie cu 1000 de pasi."

f. Înfrîngerea este şcoala lui Dumnezeu prin care vedem ce ne lipseşte pentru a învinge

g. Adevaratii invingatori nu sunt cei care nu cad ci cei care nu renunta!!!!

h. Petru – de la lepadat la martir!!!

i. Pavel – m-am luptat lupta cea buna!!!

j. Pavel lui Timotei lupta-te lupta cea buna a credintei

k. Isus – pustie, Ghetsimani, cruce – indrazniti am biruit lumea!

l. Nu te intreb daca ai cazut de intreb daca nu renunti!

m. Azi vreau sa vad miinile ridicate a celor care vor sa fie adevarati invingatori!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise