text Schite de predici

Scopul lui Dumnezeu cu omul

10 aprilie 2025

Categorie: schite de predici

 

 

Dumnezeu este dragoste și suntem chemați să fim ca El, așa cum ne spune Cuvântul lui Dumnezeu în capitolul 3, tot din 1 Ioan. „Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când se va arăta El, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Amin.” Deci, dragostea este ținta noastră, scopul poruncilor, obiectivul păzirii Cuvântului lui Dumnezeu – să ajungem la dragoste.

Citez și versetul 17 din 1 Ioan, capitolul 4: „Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta. Astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății. În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa. Și cine se teme nu a ajuns desăvârșit în dragoste. Amin.”

Nu este suficient doar să iubim sau să avem dragoste; dragostea noastră trebuie să fie desăvârșită. Poate părea o cerință prea mare pentru noi, dar acesta este planul lui Dumnezeu pentru om. Dumnezeu a proiectat acest lucru încă de la întemeierea lumii – ca omul să ajungă la desăvârșire, în îndelungă răbdare, bunătate, blândețe și, mai ales, în dragoste. Aceasta ne va oferi încredere completă în ziua Judecății, pentru că vom fi ca El, ne asigură Cuvântul lui Dumnezeu.

Să deschidem la Matei și să citim capitolul 5, versetul 48, care ne prezintă o poruncă a Domnului Isus: „Voi fiți, deci, desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit. Amin.” Poate părea doar un îndemn sau un sfat, dar este de fapt o poruncă: să fim desăvârșiți, nu într-o anumită abilitate ca pianul sau muzica, ci în felul în care și Tatăl nostru cel ceresc este desăvârșit.

 

 

sursa: https://cuvantcurat.ro

Cele mai recente resurse creștine scrise

"De ce este vital pentru fiecare să biruie păcatul"
Categorie: Pacatul Viața ta depinde de asta.3 minute · Nellie Owens Viața ta depinde de asta. Vrei să fii o persoană bună; vrei să binecuvintezi; vrei să fii un ajutor, să faci diferența, da...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu mă înțeleg cu oamenii cu care locuiesc. Ce pot face?"
Categorie: Viata crestina Ce poți face dacă trăiești cu cineva „dificil”?5 minute · Eunice Ng Ce poți face dacă trăiești cu cineva „dificil”?Intru pe ușă după o zi lungă la muncă, sperând la...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce am nevoie de mântuire?"
Categorie: Mantuire Există doar un singur lucru care te poate satisface cu adevărat.6 minute · Nellie Owens Este o goliciune profundă și deranjantă pe care nu o poți explica. Sau poate o poț...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este botezul cu Duhul?"
Categorie: Duhul Sfant Ce înseamnă că Isus va „boteza cu Duhul Sfânt și foc?”5 minute · Svein Gilbu Ioan Botezătorul boteza oameni către iertarea păcatelor, dar proclama că Isus va veni cu u...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Acesta este singurul factor care determină fericirea ta"
Categorie: Invataturi biblice  În orice situație, este un lucru pe care-l poți controla.8 minute · Elias Aslaksen Te-ai gândit vreodată că tu ești singura persoană care are putere asupr...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A se pune în spărtură"
Categorie: Invataturi biblice  La știri vedem oameni curajoși care riscă tot pentru a lupta pentru drepturile și libertățile lor. Dar care este poziția mea în lupta spirituală împotriva răut...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care drumuri duc la Dumnezeu?"
Categorie: Invataturi biblice Mulți oameni spun: „Toate drumurile duc la Dumnezeu.” Dar este asta adevărat?9 minute · C. Fossnes Toate religiile majore din lume pretind că au răspunsul pentr...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Chiar pot fi liber de păcat?"
Categorie: Pacatul Nu ar trebui să fie imposibil?6 minute · CreștinismActiv În Romani 7, apostolul Pavel spune că face ceea ce urăște. Dar, același Pavel scrie despre a fi total eliberat de...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"3 exemple ce arată cum Biblia se aplică în provocările mele obișnuite"
Categorie: Invataturi biblice  Cum este Biblia relevantă azi, într-o societate atât de complexă?5 minute · Martha Evangelisti Viața este plină de provocări. În fiecare zi legăm relații...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce vorbesc creștinii mereu despre păcat?"
Categorie: Pacatul Nu ar fi mai bine să vorbească despre bunătatea din oameni, decât să fie mereu negativiști?5 minute · Maggie Pope Să înțelegem răspunsul la această întrebare, trebuie să l...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise