text Schite de predici

Lectia 04 - Familia lui Noe

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Iosif Anca
Lectia 04 - Familia lui Noe

Familii din Biblie

Lecţia 4


FAMILIA SALVATĂ DE LA POTOP

 

 

INTRODUCERE

1. Familia lui Noe a fost în întregime credincioasă într-o lume în întreagime păgână

2. Noe este personajul principal, unul din cei trei neprihăniţi de excepţie (Ezechiel 14). Există puţine amănunte despre restul familiei (şapte suflete)

 

I. NOE (mângâiere, odihnă, cel care aduce pace)

A. Noe şi Dumnezeu

1. Cunoaşterea de Dumnezeu a antediluvienilor:

a) mărturia naturii (Romani 1:19-20)

b) mărturia cugetului (Romani 2:14-15)

c) făgăduinţa unui salvator – mântuire (Genesa 3:15; 5:29)

d) cunoştinţe despre jertfe (Genesa 4:3-4) şi despre animalele curate şi necurate (Genesa 7:2)

e) propovăduirea neprihănirii (II Petru 2:5)

f) profeţi - Enoh (Iuda 14-15)

g) lucrarea Duhului Sfânt – o lucrare interioară (Genesa 6:3)

2. Poziţia lui Noe înaintea Domnului - a căpătat milă (Genesa 6:8-9):

a) neprihănit: „a făcut tot ce-i poruncise” (Genesa 6:22; Evrei 11:7)

b) „umbla cu Dumnezeu” – expresia trăirii cu Dumnezeu; la fel în cazul lui Enoh (Genesa 5:24; Evrei 11:7)

3. Relaţia lui Noe cu Dumnezeu:

a) lucrarea lui Noe: „fă-ţi...”, „s-o faci…”, „să faci…” o corabie. Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul (Genesa 6:14-16; 7:5)

b) lucrarea lui Dumnezeu pentru pământ (Genesa 6:17) şi pentru familia lui Noe (Genesa 6:18). Domnul a închis uşa corăbiei (Genesa 7:16)

c) corabia avea următoarele dimensiuni: 132m L – 22m l – 13,2m î. Noe a făcut o lucrare sfântă pe când toţi ceilalţi făceau altceva (Matei 24:37-39; Luca 17:26-30; Genesa 7:1)

d) Domnul a zis: „intră în corabie” (Genesa 7:1). Dumnezeu a vorbit: „ieşi din corabie” (Genesa 8:15,18), dar până atunci Noe a făcut verificări prin mijloace proprii (Genesa 8:6-14) şi glasul Domnului a coincis cu mersul evenimentelor

e) a continuat slujirea prin jertfe plăcute (Genesa 8:20-21; Efeseni 5:2,10; Filipeni 4:18; Exodul 30:38; Ezechiel 6:13). Excepţie Genesa 9:20-23)

f) Dumnezeu a încheiat un legământ cu Noe şi cu fiii lui (Genesa 9:8,9-17)

B. Noe şi familia

1. Activitate spirituală - familia credea ceea ce le comunica Noe din partea Domnului (Genesa 6:18; 7:1).

2. Activitate naturală: hrana (Genesa 6:21), munca (Genesa 8:6; 9:20)

C. Noe şi lumea din jur  (Noe trăia cu Dumnezeu, iar lumea cu diavolul - I Ioan 5:19)

1. Lumea umană: Noe trăia în lume, dar nu era din lume (Ioan 17). El propovăduia neprihănirea (II Petru 2:5)

2. Lumea spirituală (Ioan 14:30)

3. Lumea animală: raporturi speciale – experienţa potopului (Genesa 7:8-9), plăgile din Egipt, vacile filistenilor (I Samuel 6), leii (I Împăraţi 13; 20:36), Daniel în groapă (Daniel 6).

 

II. CEI ŞAPTE (FAMILIA LUI NOE (Sem - om de vază, urmaş, renume; Ham - cel negru, senzual, cel fierbinte; Iafet - răspândire, întindere)

d) Soţiile lor au fost femei cu numele scris doar în cartea vieţii

A. Soţia lui Noe  (şi-a sprijinit soţul în lucrare şi a păstrat familia departe de lume)

1. Relaţia cu Dumnezeu: credinţă şi ascultare, prin Noe

2. Relaţia cu familia: supunere (soţ); unitate (copii); înţelegere (nurori)

3. Relaţia cu lumea - după modelul soţului

B. Sem, Iafet şi Ham  (au fost supuşi tatălui lor cu excepţia ispitei din Genesa 9:22)

1. Relaţii cu Dumnezeu: prin legământ (Genesa 9:8-9) şi binecuvântare (Genesa 9:1)

2. Relaţia cu familia: păstrarea unităţii de credinţă cu părinţii, fraţii şi cumnatele.

3. Relaţia cu lumea veche – separare (Genesa 7:7), iar cu lumea nouă – înmulţire şi răspândire

C. Nurorile

1. Deşi au fost venite din familii fără Dumnezeul adevărat au acceptat o credinţă mai bună

2. Au avut relaţii de unitate cu familia credinţei. Au fost separare de familiile lor şi de lume


ÎNCHEIERE

1. Neprihănirea oamenilor lui Dumnezeu - umblarea cu Domnul durează secole, apoi urmează veşnicia (Genesa 7:5)

2. Astăzi este aidoma - noi ce facem în această lume? Care este scopul vieţii, ţinta cercetării (I Petru 1:10,11), singurul lucru important (Filipeni 3:15), prioritatea vieţii (Matei 6:33)?

3. Familia lui Noe a supravieţuit potopului de ape, dar familiile noastre vor supravieţui potopului de foc? (II Petru 3:10-14)

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>