"O analiză personală a poeziei “Oglinda veche” de Nicolae Prelipceanu"

Categorie: Raspunsuri biblice
 

În calitate de pedagog care a absolvit Facultatea de Limbi Străine, unde am analizat sute de opere autohtone şi din literatura clasică, dar şi în calitate de învăţător al Bibliei, absolventă a Institutului Biblic Precept Ministries International, am rămas nedumerită de ce li s-a propus elevilor la PreBac anul acesta spre analiză literară.

Autorul Nicolae Prelipceanu este un poet şi publicist român contemporan. Este membru în organele de conducere ale Uniunii Scriitorilor din România. Deci, opera dată face parte din poezia postmodernistă.

Voi începe prin a analiza conceptul de oglindă. În literatură, simbolul oglinzii indică poarta magică între realitate şi iluzie. Oglinda poate fi şi o replică a realităţii, un semn al unui eu ce vrea să-şi privească cu certitudine adevărata esenţă.

Multe popoare cred că în oglindă se reflectă nu chipul cel adevărat al omului, ci o dublură a sa, având adesea unele însuşiri fatale, malefice. Oglinda e un ,,ochi străin” în care căutăm adevărul despre noi, de aceea ea apare adeseori ca simbol al virtuţilor şi păcatelor.

Deci, se pare că autorul doreşte să transmită ideea că Dumnezeu, Creatorul omului, la un moment dat al existenţei umane, se uită în oglindă pentru a vedea starea în care a ajuns creaţia Sa. De ce în oglindă şi nu direct la om? Pentru a vedea o altă reflecţie, un “alt ochi.” Ceea ce vede El nu Îl bucură deloc, dimpotrivă, Îl îngrozeşte, Îl dezgustă chiar. Ce zăreşte El în oglindă este un amestec al chipului Său cu chipul oamenilor, imagine pe care autorul Prelipceanu o numeşte un fel de frankenstein al creaţiei.

Frankenstein este un personaj savant dintr-o operă cunoscută a scriitoarei britanice Mary Shelley. El a creat în laboratorul său un om artificial cu chip de monstru, care apoi se răscoală împotriva lui Frankenstein şi îi aduce multă suferinţă.

Deci, autorul, probabil, vrea să spună că omul, creat iniţial să fie “cel mai de preţ capital, o trestie gânditoare,” ajunge într-un moment dat asemeni omului lui Frankenstein, un monstru care aduce suferinţă Creatorului.

Parcă ar fi un mesaj actual, dar poezia este plină de elemente care arată lipsă de reverenţă şi chiar necunoaştere a caracterului lui Dumnezeu. Şi aici, noi, cei care cunoaştem Biblia, nu putem să nu intervenim. Voi enumera pe rând argumentele.

Numele Dumnezeu este scris cu literă mică

1. Este o insultă clară la adresa Creatorului nostru. Oricare ar fi fost intenţia autorului, Dumnezeu rămâne Dumnezeu şi nu putem accepta aşa o scriere a numelui Său, nici de dragul literaturii. Porunca a 3 spune:

“Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui”(Exod 20:7)

Dumnezeu este numit naiv

1. Dumnezeu este numit naiv, pentru că crede în ceea ce vede. Autorul se întreabă chiar “Nu eşti tu doamne ceea ce vezi?”

Toată Scriptura ni-L prezintă pe Dumnezeu ca omniprezent, atotştiutor, Cel Preaînalt care ştie totul, vede totul, cunoaşte totul. Iată doar un singur citat din Psalm 139:1-6:

“Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul. Ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele. Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul. Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde”

Dumnezeu nu are nevoie de o oglindă ca să vadă omul şi să îi înţeleagă starea. El ne priveşte pe fiecare din înaltul cerului şi ne cunoaşte în profunzime. Chiar şi cuvintele pe care încă nu le-am spus. Dimpotrivă, omul este îndemnat să se uite în Cuvîntul Domnului ca într-o oglindă pentru a-și vedea starea şi a se corecta unde e nevoie.

Dumnezeu este prezentat ca Cel care are nevoie de “un alt ochi” pentru a înţelege omul

1. Dumnezeu este prezentat ca Cel care are nevoie de o oglindă, adică un mijloc prin care ar vedea omul, un “alt ochi”. Biblia de nenumărate ori ni-L descrie pe El ca Cel a cărui privire este necurmat îndreptată asupra noastră.

“Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.” (Evrei 4:13)

Sentimentele lui Dumnezeu faţă de om sunt greşit prezentate

1. Omul este comparat cu monstrul lui Frankenstein, imagine de care Dumnezeu este dezgustat, îngrozit.

Deşi înţelegem mesajul acestei comparaţii, totuşi ce simte Dumnezeu pentru om, creaţia Sa, este total greşit prezentat. Dumnezeu iubeşte omul, aşa cum este el decăzut şi răzvrătit împotriva Sa, ca un tată care îşi iubeşte copilul. El Și-a arătat măsura dragostei Sale la Golgota, unde a lăsat ca Unicul Său Fiu să moară pentru păcatele fiecărui om, oricât de decăzut ar fi.

“Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică, de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! “ (Ieremia 31:3)

“Căci Eu știu gîndurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gînduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde”.(Ieremia 29:11)

Lista poate continua, pentru că Biblia abundă în versete care ne dovedesc dragostea şi credincioşia Creatorului faţă de noi, oamenii.

Poate ar mai fi unele lucruri de menţionat. Spre exemplu, lipsa oricărui semn de punctuaţie sau a vreunei structuri, dar lăsăm aceasta pe seama artei. Înţelegem că autorul a făcut-o intenţionat, dorind să transmită şi prin absenţa lor ceva.

În încheiere, consider că o astfel de poezie este nepotrivită pentru a fi dată spre analiză elevilor de clasa a 12-a. Concepţia lor despre viaţă şi Dumnezeu, despre om în genere este încă în formare şi această poezie nu le oferă o perspectivă optimistă şi obiectivă. Ori, noi ne dorim o generaţie tânără plină de încredere şi iubire faţă de Dumnezeu, sine şi semenii săi.

PS: După mine, ar fi obiectiv şi interesant de rugat autorul însuşi să facă un comentariu al poeziei respective. Personal, voi fi foarte curioasă să aflu ce mesaj a dorit să transmită.

sursa: https://moldovacrestina.md/