text Predici

Nu Fi Fraier

de John Piper
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Piper

Tată, privind împreună în Cuvântul Tău, Mă rog ca lucrurile despre care discutăm să se împlinească în vieţile studenţilor, şi în vieţilor profesorilor, administratorilor şi ale părinţilor şi familiilor prezente. Nu mă lăsa să mă bazez doar pe resursele personale, ci fii prezent aici. Trăim zile în care este nevoie în lume, în biserică şi în noi, de o lucrare supranaturală şi nu una naturală. Vrem ca tot ce facem aici la şcoală să fie parte din lucrarea Duhului Sfânt, pentru ca efectele supranaturale care nu se pot petrece fără Tine, să se împlinească. Mă rog chiar acum în Numele lui Isus. Amin.

Eu şi Noel am văzut Marţi seara la PBS un documentar despre criza financiară din 29 Octombrie 1929, probabil cunoaşteţi evenimentele. Cu aproximativ 8 ani înainte, fondurile mutuale au crescut fără oprire. În 1929 unul dintre comentatori a spus că părea să nu aibă o limită de sus în lumea documentelor, a numerelor şi a viselor. Pentru prima dată în istorie chiar şi cei mai de jos cetăţeni puteau investi. Fondurile mutuale erau disponibile celor cu resurse materiale, dar acum comercianţii, tâmplarii sau profesorii puteau investi şi ei, pentru că au descoperit secretul: profitul. Puteai împrumuta bani pentru a investi în fonduri mutuale. Dacă aveai 1.000 de dolari iţi împrumutau 9.000 de dolari, iar dacă profitul mergea în sus puteai vinde la un preţ bun şi iţi plăteai datoria. În felul acesta te puteai îmbogăţii. Oamenii cei mai de jos au for prinşi de valul acesta. Michael Nesbet spunea: „A fost o arenă cu oportunităţi nestăvilite, o arenă în care cineva ca bunicul meu putea câştiga o avere. Atâţia oameni au câştigat atât de mulţi bani în investiţii la sfârşitul anilor 1920, părea că nimic nu ar fi putut merge greşit prin a investii în companii americane.

Au fost semnale de avertizare la începutul anului, o destabilizare în martie. Un singur bancher a ajuns cu 25 de milioane de dolari în credit, pentru ca oamenii să poată împrumuta mai mult pentru a nu fi forţaţi să vândă, ca fondurile să nu se prăbuşească mai devreme. Bordul rezervelor federale era foarte, foarte agitat şi n-au avut încredere în creşterea explozivă. Speculaţiile erau periculoase şi necugetate, investiţiile fiind finanţate aproape complet din bani împrumutaţi. Bordul a avut puterea să limiteze ceea ce se întâmpla, dar nu a acţionat. Nu au făcut nicio declaraţie publică şi tăcerea lor indica teroare. Toată situaţia era precară în tot timpul anului 1929. Un comentator spunea: „Toţi încercau să împrumute bani pentru a acoperi scăderea fondurilor, în asa fel încât creditul a devenit enorm de mare, dobânzile au crescut cu peste 20%. Tot mai puţini oameni îşi puteau permite să împrumute bani, iar totul era gata să se prăbuşească precum o casă a cărţilor de joc. “

John Kenneth Galbraith un economist de la Harvard a spus: “ Era ca orice altă iluzie pe scară largă. Preţurile mergeau în sus, oamenii cumpărau tot mai multe, ceea ce a împins preţurile tot mai mult, întru-un ciclu de auto-perpetuare. Fiecare creştere făcea ca tot mai mulţi oameni să fie convinşi că au dreptul, direct de la Dumnezeu, să fie bogaţi. “ Nu era nici o legătură între valoarea pe piaţă a unei companii şi adevărata ei valoare. Singura legătură era între creşterea fondurilor mutuale şi optimismul şi rata de împrumuturi. „La momentul prăbuşirii, era ca şi cum ai fi încercat să opreşti cascada Niagara. Toţi doareau să vândă în octombrie 1929. AT& T pierduse 50%, şi alte companii nici nu puteau găsi cumpărători. Nu mai văzuseră aşa ceva niciodată. Tom McCorbic spunea: “ Erau ca nişte pui cu gâtul tăiat. Nici nu mai ştiau în ce direcţie să alerge. Erau panicaţi, strigau, era o învălmăşeală totală. Acestea sunt cuvintele lui John Kenneth Galbraith care a inspirat mesajul meu. „Nu-i absolut nimic unic în toate lucrurile acestea. Este un fenomen care se petrece odată la 20-30 de ani pentru că atât ţine memoria financiară. E aproximativ durata de timp necesară pentru un nou set de fraieri, să spunem aşa. Un nou set de oameni pregătiţi pentru ca o înşelătorie nouă să apară, oameni care cred că au o nouă soluţie pentru viitor. “ Deci tot la 30 de ani un nou val de fraieri se ridică în cultura americană, după spusele lui John Kenneth Galbraith. O nouă generaţie de oameni, capabili să accepte o nouă iluzie.

Un mod prin care să exprimăm scopul seminarului nostru este, că încercăm să ii ajutăm pe absolvenţi, să fie oameni care nu vor deveni fraieri. Oriunde s-ar afla, în orice timp şi la orice nivel. Ţinta noastră este ca studenţii să nu poate fi înşelaţi prin absolut nicio metodă. Scopul nostru este să ii eliberăm pe studenţi de capcana amăgirii de sine. Ne-am propus să împărtăşim discipline pentru mintea şi inima lor care să-i păzească de păcăleli. Să nu fie înşelaţi, să nu fie amăgiţi. Puteţi observa că nu punem accentul pe educaţia profesională, ci pe libertatea intelectuală, libertatea sentimentelor şi capcana inşelării lor. Punem accentul pe felul în care construim gândirea şi viziunea, nu pe un set de aptitudini profesionale. Bineînţeles, la urma urmelor, fiecare dintre voi trebuie să aibă abilităţi profesionale, dar subliniaţi lucrul acesta, milioane de oameni capabili în carierele lor, au dus America în ruină. Pentru că au fost fraieri. Fraieri foarte bine pregătiţi şi pricepuţi.

Nu-i un lucru bun să fiţi fraieri. Nu e bine pentru suflet, nu e bine pentru familie, sau pentru biserică şi naţiune. Credem cu tărie că este critic ceea ce facem aici, decisiv pentru familii, pentru biserică, pentru economie. De asemenea pentru naţiune şi pentru structura ei morală. Este necesar în orice democraţie, să fie o majoritate care să nu fie fraieri. Am vrea să ajutăm în sensul acesta.

Ştiu că aş putea structura mesajul acesta fix invers, proclamând ca scop inţelepciunea. Scopul nostru este să avem absolvenţi care sunt înţelepţi, cu discernământ, raţionali, perceptivi, şi isteţi. Da, vrem toate lucrurile acestea! Lucrul acesta ar fi adevărat. Dar Biblia spune lucrurile în ambele moduri, nu-i aşa? Fii înţelept! Nu fii prost! Biblia exprimă lucrurile în ambele moduri. Din punctul meu de vedere, sunt atât de mulţi fraieri în lume, încât e timpul să spunem: nu face şi tu parte dintre aceştia! Vrem să vă împiedicăm cu orice preţ să deveniţi fraieri. Ţinta noastră este să fiţi imposibil de înşelat.

Era cu cântec scris în 1926 de Erving Berlin şi una din fiicele celui mai mare specialist în finanţe, a spus că era esenţa anilor 1920, iar numele cântecului era: „Cer albastru. “ Nici unul dintre voi nu cunoaşteţi cântecul acesta! Bineînţeles, câţiva dintre noi îl ştim.

„Cer albastru, zâmbete-mi/ Nu văd nimic decât cerul albastru,

Păsări albastre, cântând cântecul lor/ Nimic altceva decât Păsări albastre.

Zilele triste, toate au trecut/ Nimic altceva decât cer albastru de acum înainte. “

Când a citat cântecul acesta a spus: „Aceasta era direcţia generală. Oamenii credeau că totul va decurge perfect, totdeauna, tot timpul. Era o senzaţie de optimism în aer, pe care nici nu o pot descrie în zilele noastre. Se pare că febra care i-a prins pe fraieri avea de-a-face cu un optimist excesiv. O incapacitate de a considera că s-ar putea să nu fie doar „cer albastru“ de acum înainte. La nivel personal, sau la nivel naţional. “

Când privim în Noul Testament, ce mă izbeşte este că dacă urmăreşti avertizările, ce găseşti este o corelaţie între optimismul „cerului albastru“ din anii 1920. Este uimitor! Când încerci să studiezi fraierii din Noul Testament, dai de o problemă, pentru că nu găsim cuvântul acesta. Cuvântul fraieri, nu a apărut nicăieri înainte de 1836, deci nu va fi în Biblie în sensul acesta. Deci dacă aţi vrea să predicaţi despre ce spune Noul Testament despre fraieri, ce aţi face? Aţi căuta limbajul pe care îl foloseşte Noul Testament, folosind concordanţa, exact ce am făcut şi eu ieri. Am căutat toate pasajele din Noul Testament care avertizează cu privire la înşelare. Am căutat cuvântul înşelat, inşelăciune, a fii înşelat. Le-am căutat, le-am citit şi le-am scris pe toate, aproximativ douăzeci. Le-am grupat şi am fost uimit! Fac lucrul acesta tot timpul. Scriu adevăruri pe un anumit subiect, caut un tipar, şi mă uimesc.

Ce m-a impresionat a fost că cei mai întâlniţi fraieri se împart în două categorii. Fraierul care priveşte istoria ca un „cer albastru“ şi fraierul care vede „cer albastru“ în dreptul lui. A fost uimitor. În anii 1920, au aplicat filtrul „cerului albastru“ în ambele direcţii. Totdeauna lucrurile vor merge în felul acesta: vom fi din ce în ce mai bogaţi! Din bine în mai bine! Împrumută mai mult şi mai mult! Profitul va creşte tot mai mult! Tot înainte şi tot mai sus, istoria va lua o altă întorsătură! Va fi „cer albastru“ de aici înainte. Şi au aplicat metoda aceasta la nivel personal. Eu merit să fiu bogat! Eu sunt cineva! Sunt la fel de bun ca bogaţii! Vreau să parcurgem aceste două grupuri de teste biblice. Avertizarea cu privire la „cerul albastru“ istoric şi „cerul albastru“ la nivel personal.

Acestea sunt avertizările Noului Testament cu privire la înşelare. 1 Corinteni 6:9-10 „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi! (nu fiţi fraieri) Nici curvarii, nici idolatrii, nici adulterii, nici catamiţii, nici homosexuali, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici bârfitorii, nici tălharii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. “ Nu fiţi înşelaţi să credeţi că nimeni nu este exclus! Cineva a venit şi încerca să-i înşele pe Corinteni să creadă că nu contează comportamentul lor, că nu va veni vreo judecată cu privire la nepocăinţă. Pavel spune că sunteţi fraieriţi. S-ar putea să vă gândiţi că în zilele noastre nu mai aveam problemele acestea, problema de a privi istoria ca un „cer albastru. “ Cine crede că lucrurile vor merge bine cu ISIS bătând la uşă? Sau optimism cu privire la economia zguduită, sau Ebola, sau orice altă boală gata să măture continentul. Nimeni nu vede „cerul albastru“ în zilele noastre, de ce predici despre lucrurile acestea? Problema cu observaţia aceasta este că suntem ignoranţi. Da, suntem pesimişti cu privire la ISIS, economie, pesimişti cu privire la vindecarea bolilor, dar nu suntem pesimişti cu privire la scăparea noastră de judecată. Toţi ne considerăm liberi în raport la Dumnezeu. „Cer albastru“! Nu am cum să merg în iad, mulţumesc frumos! Nici nu vreau să aud despre aşa ceva.

Galateni 6:7-8 „Nu vă înşelaţi! (nu fiţi fraieri) Dumnezeu nu Se lasă batjocorit! Căci ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în firea lui va secera din firea lui putrezirea, dar cel ce seamăna în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. “ Cineva încerca să ii înşele pe galateni că nu seceri ce ai semănat! Sunt fraieriţi! Pavel spune, nu fiţi fraieri, veţi secera ce aţi semănat. Dacă ai semănat din fire, vei secera corupţie. Treziţi-vă! Vine timpul secerişului! 2 Corinteni 11:3 „Mi-e teamă însă că, aşa cum şarpele a înşelat-o pe Eva cu viclenia lui, gândurile voastre să nu fie pervertite de la sinceritatea şi curăţia faţă de Cristos. “ Ce i-a spus înşelătorul Evei? Cu siguranţă nu veţi muri! Fraierilor! Nu există judecată!

Efeseni 5:5-6 „Căci să ştiţi sigur că niciun curvar sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are moştenire în Împărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele (să vă fraierească) cu vorbe goale, căci din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. “ Nu fiţi înşelaţi să credeţi că nu este judecată şi mânie! Cine, în America seculară poate spune că e îngrozit de mânia lui Dumnezeu? Sunt fraieri, nu l-au ascultat pe Pavel şi ceea ce spune Biblia.

2 Tesaloniceni 2:1-3 „să nu vă lăsaţi clătinaţi sau tulburaţi aşa de repede în mintea voastră nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt care spune că ziua Domnului a şi venit. Nimeni să nu vă înşele în niciun fel, fiindcă nu va veni înainte să vină apostazia şi să fie descoperit omul fărădelegii, fiul pierzării. “ Cineva dintre tesaloniceni încerca să ii înşele spunând că ziua Domnului a şi trecut. „Nu trebuie să te îngrijorezi cu privirea la ziua Domnului. “ Nu trecuse, era în viitor şi urma să vină.

De cinci ori Pavel foloseşte cuvintele: „nu vă înşelaţi“, nu fiţi fraieriţi. Şi în toate aceste circumstanţele vorbeşte despre un optimism înşelător, „cer albastru“ pentru viitor. Cum că nu există o judecată pentru toţi oamenii. Aceasta este lumea în care trăim acum. Oamenii s-ar putea să fie speriaţi de ISIS, să se teamă de economie, de cancer, orice în afară de judecata viitoare. Pavel spune că trăim într-o lume plină de oameni înşelaţi. Vocea Noului Testament proclamă: am botezat odată cu Duhul Sfânt şi voi aduce botezul de foc. Voi aduna grâul şi pleava o voi arde în foc. Treziţi-vă şi nu fiţi înşelaţi

A doua grupare de texte adresează optimismul personal, „cer albastru“ pentru mine. Eu sunt special, eu sunt cineva şi merit să fiu la fel de bogat ca alţii. Haideţi să trecem din nou prin Noul Testament să vedem perspectiva lui Pavel şi Ioan. Textul acesta are la bază linguşirea. Înşelăciune izvorâtă din măgulire. Ne place să fim flataţi, să fim trataţi special. Acesta este cel mai mare pericol pentru voi. Ca studenţi să vă comparaţi unul cu altul, să aşteptaţi ca cineva să vă aprecieze, să primiţi aprobare şi profesorii să vă afirme, colegii să vă privească cu admiraţie. Tânjim, râvnim să fim scoşi în evidenţă. Lucrul acesta te pune în mare pericol de a fi fraierit. Romani 16:18 „astfel de oameni nu-L slujesc pe Domnul nostru Cristos, ci îşi slujesc propriului pântec. Printr-o vorbire plăcută şi prin linguşire, ei înşeală inimile celor naivi. “ Îţi prezintă un „cer albastru“, îţi spun că eşti incredibil, cu o personalitate incredibilă. Deci cu ego-ul înfometat după afirmaţie de sine, arzând după aprobare, suntem într-o poziţie precară, gata să fim împinşi în orice înşelare şi doctrină falsă.

1 Corinteni 15:32 „Dacă doar în felul oamenilor m-am luptat cu fiarele în Efes, care este câştigul meu? Dacă cei morţi nu sunt înviaţi, „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri! “ Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. “ Veniţi-vă în fire cum se cuvine şi nu mai păcătuiţi. “ Nu fiţi fraieri, tovărăşiile rele strică obiceiurile morale. Credeţi că sunteţi auto-suficienţi, în aşa fel încât puteţi pune mâna în focul păcatului, precum prietenii voştri. Dacă credeţi lucrul acesta, sunteţi fraieri! Aţi uitat vechiul proverb? „Cine umblă cu înţelepţii va deveni înţelept, dar cine se asociază cu nesăbuiţii va avea de suferit? “

Galateni 6:2-3 „Purtaţi-vă poverile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Cristos. Căci, dacă vreunul crede că este ceva, cu toate că nu este nimic, se înşală singur. “ 1 Corinteni 3:18 „Nimeni să nu se înşele! Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în veacul acesta, să se facă „nebun“ ca să devine înţelept! “ E mult mai bine ca lumea aceasta să creadă că eşti un creştin fraier, decât să fii cu adevărat înşelat.

1 Ioan 1:8 „Dacă zicem că nu avem păcat, ne ducem în rătăcire pe noi înşine şi adevărul nu este în noi. “ Doar fraierii cred că nu au păcat. Romani 7:11 „Caci păcatul, prinzând prilejul prin poruncă, m-a înşelat (m-a fraierit) şi, prin ea, m-a omorât. “ Păcatul se ridică şi pune stăpânire pe ce este Sfânt, pe ce este curat în legea lui Dumnezeu, vine înaintea ta şi îţi spune: „poţi să faci toate lucrurile acestea. “ Poţi face toate lucrurile acestea fără să pierzi raiul. Aceasta este cheia! Să păstrezi legea! Prin împlinirea poruncile vei ajunge în rai. Ai puterea şi resursele, ai curajul şi tăria morală, eşti superior şi vei reuşi! Fraierule!

Este uimitor pentru mine că după ce am văzut documentarul acesta la PBS despre „cerul albastru“ al anilor 1920, la nivel istoric şi personal, iar apoi privind ce spune Noul Testament cu privire la înşelarea sufletului uman, optimismul cu privire la individ şi valoarea de sine, mi s-a părut remarcabil. Scopul nostru în Betlehem este ca studenţii noştri să nu poată fi înşelaţi Să avem absolvenţi care să nu devină fraieri în nici un domeniu. Este o metodă prin care putem aborda lucrurile acestea. Să nu adoptăm perspectiva „cerului albastru“ la nivel personal. Este un singur răspuns corect cu privire la judecata care va veni, este un singur mod de a aborda păcatul personal, păcatul lui John Piper, cu stare inadecvată a lui John Piper şi toate temerile mele, toate imperfecţiunile mele. Este o metodă evanghelică a lui Isus, Cel care a fost răstignit. E metoda pe care dacă o accepţi nu ai cum să fii înşelat. Dumnezeu nu te-a predestinat pentru mânie, ci pentru mântuirea prin Isus Cristos, care a murit pentru noi, ca fie că suntem în viaţă, fie că murim, să trăim cu El. Şi dacă El este de partea noastră, cine poate fii împotriva nostră? De aceea, nu acceptaţi linguşeala, nu visaţi cu ochii deschişi, nu vă înşelaţi pe voi înşivă, nu alunecaţi în iluzia „cerului albastru“ şi nu veţi deveni fraieri.

Tată, mă rog din nou ca Tu să împlineşti lucrurile acestea în noi, ca fiecare clasă, fiecare conversaţie, fiecare carte citită să ne slujească în a nu fi înşelaţi. Eliberează-ne de pericolul de a fi înşelaţi. Mă rog ca adevărul să domnească şi prin el să fim eliberaţi. Fiecare profesor să fie protejat prin Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu,

de orice fel de înşelare. Protejează-ne de înşelarea morală, financiară, intelectuală, înşelarea demonică, şi în mod special atracţia bogăţiilor, care aproape ne-au ruinat în trecut, şi încă distruge vieţi zilnic.

Fă să ne încredem în Cristos. Mă rog în Numele Lui. Amin.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Rugăciune Poezii
1. RUGĂCIUNEOh, Doamne, am venit la TineCu rugăminți nenumărateȘi-ți mulțumesc că, dintre toate,Ai împlinit ce a fost mai bineȘi ai ales Tu, dintre toateCare să fie pentru mine,Ca să te văd numai pe T...
de Emilia Dinescu 06 august 2023 Citeste mai mult >>
Test Claudiu Acorduri
test
de Claudiu 18 iulie 2023
Vezi toate resursele creștine scrise