Hristos, Pâinea care satură

Isus le-a zis: „Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine, nu va înseta niciodată” Ioan 6:35.

       Domnul întrebuințează în toate învățăturile Sale, pilde simple. Cugetă-te la faptul că se numește pe Sine pâine. Ce minunat e că cel mai obișnuit lucru de pe mesele noastre e cea mai deplină asemănare a lui Hristos! Gândiți-vă că atunci când credem în El, e ca și cum am mânca și am bea din El. Nimic n-ar fi mai plin de învățătură, însă nimic nu arată așa de mult umilința și dragostea Sa ca această pildă. Trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru simplicitatea Evangheliei. Domnul Isus, arătându-se în corp, devine pâinea sufletului nostru.

       Când privim la o pâine și ne gândim prin câte a trecut înainte de a fi ce este, ea ne preidică o mie de predici despre coborîrea lui Isus ca un bob de grâu, despre trecerea lui prin morile mâniei lui Dumnezeu și despre coacerea Lui în cuptorul morții, ca să devină păinea noastră. Vedem suferințele lui Hristos în fiecare fărămitură ce o ducem la gură. De ce nu? Căci Donul a scris Numele Său pe ceruri și ele ne vorbesc de dragostea Sa, soarele ne spune despre Soarele dreptății și toate stelele despre Steaua Betleemului. Nu poți deschide ușa sau să-ți iei o haină, fără ca ele să-ți amintească de Hristos. Fiecare picătură de rouă Îl oglindește și fiecare vânt Îi șoptește numele. Ziua și noaptea povestesc despre El și orele se sfătuiesc asupra lucrării Lui.

       1. Trebuie să-L primim pe Domnul Isus fiecare din noi personal. 

       Un Hristos neprimit nu folosește nimănui. Pâinea care nu e mâncată, nu stâmpără foamea noastră. Apa din pahar poate străluci ca cel mai frumos cristal, totuși nu va alina setea dacă n-o bem. Să-L ai pe Hristos personal în viața ta e lucrul principal și întrebarea e ce să faci ca să primești pe Hristos, Pâinea vieții, ca Mântuitorul tău personal?

       Textul ne spune: „Cel ce vine la Mine, nu va flămânzi niciodată”. Cred că aceasta înseamnă primul act al credinței, prin care omul intră în viața duhovnicească. Noi suntem înstrăinați de la Hristos, dar după auzirea Evangheliei, Duhul Sfânt ne ajută să cugetăm la convingerea că El e Mântuitorul de care avem nevoie. Înstrăinarea de El se schimbă într-o dorință după El și venim la picioarele Lui rugându-L să devină Mântuitorul nostru. Ne apropiem de el. Aceasta e apropiere a inimii și nu a picioarelor. Căci mulți s-au apropiat de El cu trupul, însă nu au venit la El într-adevăr. Erau lângă El cu corpul, dar între sufletul lor și El stătea păcatul. Puterea din El nu putea intra în ei.

       Aici, prin venire se înțelege dorință, rugăciune, învoire, încredere, ascultare. Înseamnă că aud cine e Hristos și învăț cum e Dumnezeu: că Isus e și om și Dumnezeu, că a venit în lume să ia păcatele oamenilor asupra Lui și să fie pedepsit în locul lor; aud aceste lucruri și le cred. Cred în Hristos și spun: „Dacă a murit pentru cei ce cred în El, eu mă încred în El; dacă S-a jertfit șa de mult încât poate spăla orice păcat, mă razim pe acest sacrificiu și-l fac temelia speranței mele.

       A doua descriere a modului în care Hristos devine al nostru, e credința. A crede în Hristos, înseamă a crede că El e Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul oamenilor, dar această credință cuprinde și altceva mai adânc. Poți avea cele mai exacte păreri despre Hristos – poți crede tot ce spune Biblia despre El – și totuși să nu ai credință mântuitoare. „Cine crede în Mine”. Ce ar fi dacă am pune „încrede” în loc de „crede”. „Cel ce se încrede”. ”Cel ce se reazimă pe Mine”. Știind că Hristos a venit să mântuiască pe păcătoși, credinciosul spune: „Atârn de El pentru mântuirea sufletului meu”. Știind că Isus a luat locul păcătoșilor, cred că El a luat locul meu și, prin jertfa Lui, păcatele mele sunt iertate.

       Devine Hristos Mântuitorul nostru în clipa când credem? Da, exct în clipa în care credem. Dar ce e cu viața nelegiuită din trecut? Ea e iertată în Numele lui Hristos. Dar dacă înainte de a-L primi pe Hristos n-ai făcut niciun bine, ci numai rău? Hristos a murit pentru nelegiuiți și e „în stare să mântuiască pe deplin pe cei ce vin la Dumnezeu prin El”. Dar să presupunem că greșești și după aceea. Ce se va întâmpla atunci? Vei fi curățit prin sângele prin care ai fost curățit la început. „Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, cel neprihănit”.

       Să trecem acum la al treilea chip de a-L primi pe Hristos. Să-L mănânci și să-L bei. Trebuie să-L mâncăm și să-L bem pe Hristos. Sigur că nu să-I mâncăm și să-I bem sângele trupesc. Aceasta ar fi cea mai sigură cale spre pierzare Căci e o crimă să mănânci și să bei trupul și sângele cuiva.

       Ceea ce se înțelege prin a mânca și a bea pe Hristos e să-L primim prin credință în inimile noastre și mințile noastre să se hrănească din El. Auzim că e Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul sufletelor noastre. Primim acest adevăr în mințile noastre, așa cum primes oamenii hrana în gură. Când mâncăm, băgăm prima dată mâncarea în gura noastră. După cum ea intră în gură, așa Hristos trebuie să intre în inimă. Mâncarea e amestecată și noi îi descoperim gustul și bunătatea. Tot astfel sufletul nostru gustă din Hristos, se gândește la el, trăiește cu El și Îi descopere dragostea.

       După pocăință vedem pe Hristos mult mai măreț de cum L-am văzut la început. Am crezut în El cunoscându-L puțin. Dar încet, încet, pricepem împreună cu toți sfinții care sunt adâncimile și înălțimile dragostei Sale. Duipă cum un om care s-a hrănit bine, se scoală de la masă mulțumit, tot astfel în Hristos simțim că sufletul nostru a găsit tot ce-i trebuie, Hristos e totul, suntem plini de El, împăcați în El. Aceasta înseamnă să primești pe Hristos.

       Nu trebuie însă să uităm că Hristos spune să mâncăm trupul și sângele Său. Prin trupul Său înșelegem întruparea Sa. Sufletul nostru se hrănește cu adevărul istoric și real că „Dumnezeu era în Hristos”, că „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi” și oamenii au văzut slava Lui, ca și slava singurului născut din Tatăl.

       Apoi El ne spune să ne hrănim cu sângele Său. Aceasta înseamnă suferințele și moartea Sa ispășitoare. Adevărata băutură a păcatosului însetat e faptul că Hrostps a murit în locul Său. El care e „Dumenzeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, a fost atârnat pe o cruce de lemn pe micul munte Calvar, lângă porțile Ierusalimului și acolo, într-un chin nespus demare, sub mânia lui Dumenzeu, a făcut o ispășire pentru păcatele tuturor celor ce cred în El. Aici e speranța mea și a ta, iubite frate.

       V-am arătat o Evanghelie pe care, dacă vreunul din voi o va urma, Hristos va fi al său. Aici e Hristos pe care poți să-L ai gratis, simplu încrezându-te în El. După cum vasul gol se umple când e pus în calea izvorului, după cum cerșetorul primește daruri pentru nevoile sale întinzând doar mâna, tot astfel poți avea pe Hristos simplu deschizând inima ta păcătoasă în calea Lui. Îl primești în dar; Dumnezeu ți-i dă fără plată. Dacă nu-L ai încă, nu e din pricină că El te-a respins, căci El n-a respins pe nimeni, ci din princiă că tu L-ai respins pe El. Iubit suflet păcătos, Dumnezeu Duhul Sfânt să te ajute să primești pe Hristos și să fii mântuit prin El.

       2. Al doilea punct al meu e: unde e primit Hristos, acolo e mulțumire deplină.

       Inima omenească își are foamea ei, căci ea strigă neîncetat: „Ah, dacă cineva m-ar iubi, dacă aș avea pe cineva a cărui iubire să umplă ființa mea”. Inimile oamenilor sunt frânte de dorul iubirii adevărate, ele se chinuiesc ca și omul cel mai însetat. Ele vânează și caută în toate părțile după iubire, dar sunt amarnic înșelate, căci pe pământ nu există un lucru vrednic de iubirea noastră. Dar când auzim că Isus Hristos ne-a iubit înainte de a fi lumea, și a murit pentru noi, dorințele inimii noastre sunt împăcate. Atârnă de Hristos, iubite suflete, singurul care poate alina foamea sufletului tău.

       Vreau să închei spunând că toți credincioșii mărturisesc adevărul de mai sus. Cum îți petreci tu Duminica? Unde se bucură sufletul tău în ziua Domnului? Te bucuri în mâncări sau în petreceri păcătoase? Am să ă spun în ce-mi găsesc eu plăcerea mai mult: când predinc pe Hristos sau când aud pe un predicator de la țară vestind Evanghelia. Nu mă interesează dacă face greșeli gramatice atâta vreme căt Hristos e în vorbirea lui. Orice e în legătură cu Hristos mă înveselește. Poți spune și tu același lucru despre tine? Câteodată, când predic despre Hristos – și predic despre El, „căci de fapt nu știu nimic altceva afară de Hristos și sunt hotărât să nu știu altceva între voi decât pe Hristos și pe El răstignit” - știu că mergeți acasă spunând: „Foarte bine, aceastea e ce ne trebuie, Hristos, jertfa pentru păcatele noastre și bucuria sufletului nostru”.

Transcris de pe Farul Creștin, găsit pe Monergism.ro

Vizitati blogul nostru, Un Mesaj Pentru Romania, pentru mai multe resurse traduse.