text Predici scrise

Zaharia - un preot problematic

10 aprilie 2025

Categorie: predici scrise

 

 

Introducere:

 

Undeva pierdut printre magi, pastori si ingeri, in peisajul Sarbatorii de nasterea Domnului se afla si Zaharia. Un studiu asupra vietii lui ne este recomandat de evanghelistul Luca, care a facut cercetari "cu deamaruntul" si a socotit necesar sa ne lase aceste informatii despre preotul neprihanit, ales sa fie tatal premergatorului mesianic: Ioan Botezatorul.

Se poate sa fie cineva neprihanit si totusi sa aibe rugaciuni neascultate? Se poate sa fie cineva credincuios si totusi sa se poarte ca unul lipsit de credinta? Se poate ca sa slujesti Domnului, dar sa nu fi gata sa te pui la dispozitia Domnului?

Acestea sunt intrebari stinjenitoare. Raspunsul la ele se gaseste in acest scurt pasaj plasat ca un preambul al evangheliei lui Luca.

 

 

I. Zaharia - un neprihanit neascultat.

 

Se poate sa fii neprihanit si totusi sa ramii cu rugaciunile neascultate?

In lumea in care a trait atunci, Zaharia este o exceptie fericita. Gasim scris despre el si despre nevasta sa Elisabeta ca "amindoi erau neprihaniti inaintea lui Dumnezeu si pazeau fara pata toate poruncile si toate rinduielile Domnului" (Luca 1:6). Versetul imediat urmator ne spune ca cei doi "n-aveau copii, pentru ca Elisabeta era stearba; si amindoi erau inaintati in virsta."

Priviti-i cu simpatie! Doi oameni batrini ca doi pomi tomnateci cu ramurile goale. Cuibul casei lor nu cunoscuse ginguritul de copil. Dumnezeu le refuzase bucuria dobindirii de copii. Mai ales in contextul cultural de atunci, aceasta semana cu o pedeapsa divina si era motiv de rusine si ocara (Luca 1:25).

 

 

II. Zaharia - un preot cu o problema

 

Urmasii lui Aaron erau pe atunci cu miile. Multimea de preoti era impartita in cete care se succedau lunar in indeplinirea indatoririlor de la Templu. Din cauza numarului mare, majoritatea preotilor nu aveau sansa de a intra in Templu pentru slujire. Ca sa intri in locul sfint, trebuia sa ai sansa de a fi tras la sorti. Un preot avea dreptul sa intre o singura data in slujirea din interiorul Templului. In anul si luna aceea, sortul a cazut tocmai pe Zaharia. Fara indoiala ca bucuria i-a fost mare. Totusi, din inaltimea cerului Dumnezeu vede uraganul care se zbatea in inima neprihanitului preot si trimite un inger cu o veste buna. Ce vazuse Dumnezeu in sufletul lui Zaharia?

Problema lui Zaharia era una de credinta si credibilitate. Cum putea el, un om care toata viata s-a rugat pentru un copil si nu a fost ascultat de Dumnezeu sa duca rugaciunile oamenilor de afara si sa le aseze pe altar. "In ceasul tamiierii, toata multimea norodului se ruga afara" ne spune Luca (Luca 1:10). Inauntru, Zaharia, cu inima indoita punea cererile norodului pe altarul rugaciunii. Tamiia se ridica in sus, dar Zaharia ezita sa iasa afara. Preotul avea o problema: cum sa le spuna oamenilor ca Dumnezeu le-a ascultat rugaciunile cind el insusi era un om cu rugaciunile neascultate?

Despre toata aceasta paradoxala situatie aflam din cuvintele ingerului. Iata ce-i spune el lui Zaharia:

"Nu te teme Zahario; fiindca rugaciunea ta a fost ascultata. Nevasta ta Elisabeta iti va naste un fiu, caruia ii vei pune numele Ioan" (Luca 1:13).

 

 

II. Zaharia - un credincios necredincios

 

Al treilea lucru pe care-l observam la Zaharia este socanta sa lipsa de credinta. "Din ce voi cunoaste lucrul acesta? Fiindca eu sunt batrin si nevasta-mea este inaintata in virsta" (Luca 1:18). (Observati ca despre un barbat se poate spune ca este "batrin", dar despre o femeie poti spune doar ca este "inaintata in virsta"!).

Remarcati cit de "scandalizat" este ingerul de raspunsul lui Zaharia: "Eu sunt Gavril, care stau inaintea lui Dumnezeu; am fost trimis sa-ti vorbesc si sa-ti aduc aceasta veste buna!"

Altfel spus: "Eu vin la tine din fata lui Dumnezeu. La noi, Dumnezeu spune si ... se face! Cum de indraznesti tu, un fir de praf al pamintului sa pui la indoiala cuvintele Celui Atotputernic!"

Inecat de necredinta, Zaharia se afla in rindul altor credinciosi cu credinta pusa la incercare. Nu uitati de Avraam si de Sara. Aduceti-va aminte de reactia lor la primirea unei vesti asemanatoare.

Ca si in cazul lui Avraam si al Sarei, si in cazul lui Zaharia, Dumnezeu procedeaza cu ingaduinta pedagocica. Pedeapsele hotarite de El sunt lectii pline de intelepciune si de ... ironie. Nu uitati ca fiul lui Avraam avea sa fie numit Isaac, care tradus inseamna "fiul risului." Numele ales de Dumnezeu avea sa sune usturator in casa patriarhului. "Fiul Risului vino aici, Fiul Risului fa cutare lucru ..."

In cazul lui Zaharia, pedeapsa pentru necredinta este parca si mai plina de ironica disciplinare in dragoste. Dumnezeu spune: "Ai cerut un semn, de semne vei avea parte pina ce se va naste copilul!" si Zaharia a ramas mut chiar in clipa aceea: "Cind a iesit afara, nu putea sa le vorbeasca ... El le facea SEMNE intr-una si a ramas mut" (Luca 1:22). Ocara aceasta avea sa fie ridicata de peste Zaharia doar dupa nasterea copilului: "Si au inceput sa faca semne tatalui sau, ca sa stie cum ar vrea sa-i puna numele. Zaharia a cerut o tablita de scris si a scris, zicind: ..." A scris, zicind ... I-a revenit vocea in momentul in care si-a asezat pe tablita propria declaratie de credinta: "Numele lui este Ioan" (dupa cuvintele ingerului).

Un neprihabit neascultat, un preot cu o problema, un credincios fara credinta. Ce invatam din toata aceasta intiplare cu Zaharia?

 

Iata citeva concluzii posibile:

 

1. Dumnezeu nu ne asculta dupa cum cerem noi, ci dupa hotaririle lui intelepte!
 

Cind Dumnezeu spune un "Nu!" la nivelul cererilor noastre, El spune un "Da" la un nivel infinit superior al hotaririlor Lui. Daca le-ar fi dat lui Zaharia si Elisabetei un copil atunci cind au cerut ei, cei doi a fi avut soarta tuturor parintilor anonimi din istorie. Dumnezeu hotarise insa ceva mult mai mult pentru acesti doi oameni neprihaniti. Ca rasplata pentru ascultarea lor, Dumnezeu li l-a daruit pe "cel mai mare om nascut din femeie", pe Ioan Botezatorul.

 

 

2. Dumnezeu cunoasteproblemele inimii noastre si este gata sa le raspunda.
 

Pentru a linisti cugetul lui Zaharia, Dumnezeu a fost gata sa trimeata un inger. Pentru tine si pentru mine, Dumnezeu L-a trimis pe insusi Fiul Sau, iar astazi avem cu noi pe insusi Duhul Sfint! Cit de bun si gingas este Dumnezeu cu cei care se incred in El!

 

 

3. Ai grija atunci cind esti ispitit sa ceri semne! 
 

S-ar putea sa le primesti, dar s-ar putea sa te si coste! Uita-te la patania lui Avraam, uita-te la ce a patit Zaharia si ... crede! Orice ascultare imediata ne scuteste de agonia pedepselor pedagogice. Cind ne mai pedepseste, Dumnezeu nu o face pentru pacatul savirsit de noi (pentru aceasta a platit Isus pe cruce), ci pentru educarea caracterului nostru si pentru evitarea viitoare a greselilor.

Pentru exegetul atent, intrebarea care se ridica este: "De ce a ales Luca sa aseze acest episod semnificativ la inceputul Evangheliei sale? Unul din raspunsurile posibile este si ca Luca se pregatea sa scrie unora care nu l-au avut pe Dumnezeu in experienta lor obisnuita. Destinatarii epistolei erau crestinii dintre Neamuri, poate grecii. Episodul poate fi o avertizare a celor care au religiozitate, dar n-au intimitate cu adevaratul Dumnezeu; un fel de proclamare a faptului ca religiozitatea este simpatizata de Dumnezeu ca pornire pozitiva, dar ea trebuie depasita si implinita printr-o intilnire personala cu Dumnezeul cel viu si cu mesagerii Lui binevoitori.

Zaharia inseamna in traducere "Dumnezeu si-a adus aminte." Fie ca lectiile invatate din acest episod al vietii lui sa ne ramina in memorie pentru umblarea noastra cu Domnul.

 

 

sursa: https://www.roboam.com

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Moise: Omul dinainte de minuni"
Categorie: Personaje biblice Cum a devenit Moise un astfel de lider mare?5 minute · Bessie Wong Mulți au auzit povestea despre cum Moise i-a condus pe Israeliți prin Egipt, dar poate nu mulț...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
“Dragul meu licean…”
Categorie: Familia crestina O scrisoare de la o mamă pentru copilul ei adolescent, în prima zi de școală.5 minute · Amberly Williams A sosit momentul… un nou an școlar începe, iar tu, din no...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce personalitate ai?"
Categorie: Invataturi biblice  Cum un test de personalitate m-a făcut să observ prezumțiile mele eronate deduse din percepția umană.7 minute · Eunice Ng „- Ce personalitate ai?” a fost...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Elisei: Armata invizibilă"
Categorie: Personaje biblice Ce poți să faci când ești înconjurat de dușmani?5 minute · Frank Myrland Imaginează-ți că te trezești și te afli complet înconjurat de dușmani. Cum ai reacționa?...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Mai au vreo importanță talentele mele?"
Categorie: Invataturi biblice  Un accident m-a învățat importanța fiecărui mădular din trupul lui Hristos.4 minute · Charis Petkau Un accident m-a învățat importanța fiecărui mădular di...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce a trebuit Isus să moară pe cruce?"
Categorie: Mantuire Cum a fost răstignirea lui Isus diferită decât orice altă jertfă din Vechiul Testament?9 minute · M. van der Staal Dumnezeu este sursa vieții; El este lumină și în El nu...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce nu vorbește Dumnezeu din ceruri, sau ceva?"
Categorie: Invataturi biblice  De ce Dumnezeu nu-mi face ușor să cred în El.6 minute · Anita EvangelistiCei mai mulți oameni experimentează gânduri de îndoială. De ce nu face Dumnezeu lucrur...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise