text Predici scrise

La început de an şcolar

de LIVIU AVASILOAI
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: LIVIU AVASILOAI

 

CUVÂNT PENTRU ÎNCEPUT DE AN ŞCOLAR

Prov. 3:5-6, 16:3,9

Intro

Începutul anului şcolar reprezintă o perioadă de mari emoţii şi bucurie – mai ales pentru cei care sunt în clasa I, sau de dezamăgire pentru cei mai “ruginiţi”, dezamăgire că s-a terminat vacanţa.

Pentru cei care încep primul an de şcoală din viaţa lor aceasta este o perioadă de nelinişti şi frământări. Au deja ghiozdanele cumpărate, penarul cu creioane şi culori, uniforma.... Unii dintre ei n-au avut somn şi s-au îmbrăcat cu uniforma de vre-o câteva ori până acum...

Ceilalţi, care au mai avut ani de şcoală până acum, trăiesc sentimente diferite. Unii abia aşteaptă să-i întâlnească pe colegi sau pe noii colegi, alţii sunt întristaţi şi amărâţi. Mi-aduc aminte de primul an de şcoală din viaţa mea, de prima zi. Am plecat la şcoală plin de emoţie iar puful de boboc flutura în bătaia vântului. Am venit acasă după patru ore şi eram tare tăcut. Mama şi tata nu m-au întrebat nimic, au crezut că poate şocul a fost prea mare. A doua zi de dimineaţă a venit mama să mă trezească să merg la şcoală. „Eu nu mai merg la şcoală!” i-am spus eu. „Hai, dragul mamei, că nu mai ai mult!” „Cât mai am?” „Numai vre-o 12 ani!!!!”.

Alţii merg la alt liceu şi vor avea colegi noi. Alţii merg la facultate şi aşteaptă să vadă cum este viaţa de student. Cei din clasa a IX-a sau din anul I la facultate deja s-au gândit ce vor să ajungă, si-au ales o profesie, au o ţintă, un scop.

Pe de altă parte, avem şi pe ceilalţi participanţi la acest eveniment: părinţii şi Biserica. Şi unii şi alţii au emoţii. Ca Biserică privim la cei care merg la facultate, în alte oraşe, şi simţim întristare dar şi bucurie. Întristare pentru că ne pleacă oameni de nădejde din Biserică, avem însă nădejdea aceasta că se vor întoarce înapoi în oraşul nostru. Bucurie pentru că ştim că bisericile în care vor ajunge vor avea la îndemână tineri credincioşi, pe care îi vor putea folosi în lucrare.

Pentru ei toţi – copii, părinţi şi Biserică, am pregătit acest cuvânt de încurajare. Parafrazând Judecători 18:6  Şi preotul le-a răspuns: „Duceţi-vă în pace; călătoria pe care o faceţi este sub privirea Domnului.” vreau să intitulez mesajul:

OCHII Domnului TE VĂD!

I.       NU UITA CE-AI ÎNVĂŢAT

Proverbe 3:1  Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele!

A.    Părinţii şi Biserica  au investit în tine.

-    Plecând la liceu, poate fi ispitit să crezi că lumea ta s-a mărit şi că părinţii nu vor mai putea să ştie chiar totul.

-    La facultate, într-un alt oraş, vei fi ispitit să faci ce vrei tu şi ce-ţi place

-    NU UITA: nu este loc în universul acesta în care OCHII Domnului SĂ NU TE VADĂ.

-    Este posibil să crezi că părinţii au fost prea restrictivi, prea ţi-au impus reguli stricte, poate crezi că şi Biserica este rămasă în urmă, comparativ cu timpul în care trăim.

-    NU UITA CĂ Dumnezeu NU SE SCHIMBĂ, IAR CUVÂNTUL LUI RĂMÂNE DA ŞI AMIN!

B.     Să nu cumva să faci de ruşine pe părinţii tăi:

a.       Au cheltuit mult pentru tine

b.      S-au rugat mult pentru tine

c.       Adu-ţi aminte când i-ai văzut cumpărându-şi pentru ei o haină nouă, o pereche de pantofi, ...

d.      Sacrificiul a fost făcut pentru tine!

C.    Păstrează un standard moral înalt şi păzeşte-ţi inima.

Proverbe 4:23  Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.

-          Vei avea colegi care te vor îndemna la multe lucruri.

-          Alege-ţi cu atenţie prietenii şi FII SELECTIV.

-          Să nu crezi că ei vor rămâne doar simpli amici: vor avea influenţă în viaţa ta, vor încerca să-ţi impună regulile lor ameninţându-te cu excluderea din „gaşcă”!

Iacov 4:4  ... Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.

Proverbe 1:10  Fiule, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!

-          Nu înseamnă că trebuie să fii „fanaticul, retrasul, freak-ul”

-          Fii om, dar nu al oricui – ci om al lui Dumnezeu!

NU UITA: OCHII Domnului TE VĂD!

 

II.    FĂ O DECLARAŢIE DE CREDINŢĂ TIMPURIE!

Multe din probleme pe care un tânăr le poate avea la şcoală pot fi evitate printr-o declaraţie timpurie a credinţei, a calităţii de credincios.

-    dacă nu faci asta şi vei începe să-i însoţeşti pe colegii tăi acolo unde nu trebuie, va fi mult mai greu să-i părăseşti mai târziu.

-    Dacă vrei să poţi mărturisi pe Domnul, trebuie să nu faci nici un compromis încă de la început.

 

A.    EXEMPLU DE URMAT - IOSIF

Vei avea multe teste de trecut, pe lângă cele pe care ţi le pregăteşte şcoala.

a)      Testul atracţiei sexuale.

-    începi să te dezvolţi, ai 14 SAU mai mulţi ani.

-    Trupul tău se pregăteşte pentru ca peste ani să devii mamă sau tată.

-    Poate că deja te simţi că eşti bărbat sau femeie.

-    Nu te grăbi să devii mamă şi tată înainte de vreme.

-    În jurul tău vor începe să „mişune” aşa zişii eroi sau eroine – fii cu ochii în patru!

1 Cor. 6:18  Fugiţi de curvie!

2 Tim. 2:22  Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.

- viaţa la liceu oferă multe puncte de vedere

- viaţa la facultate îţi poate oferi multe „ocazii”

NU UITA: OCHII Domnului TE VĂD!

 

b)     Testul respingerii.

-    Când ai o astfel de atitudine, vei începe să fii respins, ocolit

-    Vei simţi de multe ori că lucrurile nu merg bine

-    Ai căutat să trăieşti după Cuvântul lui Dumnezeu dar nu ai avut parte de succesul scontat.

-    Alţii care au gustat din toate plăcerile oferite au avut parte de toate biruinţele, dar tu „ai dat-o mereu în bară”!

-    Perseverează în toate şi lasă-le în mâna Domnului!

NU UITA: OCHII Domnului TE VĂD! CHIAR ŞI ÎN TEMNIŢĂ, SAU ÎN GROAPA ÎN CARE TE-AU ARUNCA ALŢII!

 

 

c)      Testul prosperităţii.

-    Iosif a avut de trecut şi prin testul prosperităţii, sau al binecuvântării.

-    S-ar putea să ţi se pară ciudat că binecuvântarea este folosită ca un test.

o       Cui mulţumeşti pentru notele obţinute?

o       Dar pentru examenele luate?

o       Dar pentru banii căştigaţi?

o       Dar pentru bursa acordată?

o       Dar pentru gazda, sau camera de la cămin?

-          Să nu te încrezi în tine însuţi, nu te bizui pe înţelepciunea ta:

Prov. 3:5  Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!

-          Pierderea sentimentului de dependenţă de Dumnezeu este primul pas al căderii.

 

B.     EXEMPLE DE EVITAT - SAMSON

Judecători 14:1  Samson s-a pogorât...

-          PRIMUL COMPROMIS ESTE ŞI PRIMUL PAS ÎN JOS.

-          La început mergi te alături grupului care spune bancuri şi glume porcoase.

-          După aceea mergi la cafeneaua la care merg toţi să „mai stea de vorbă”!

-          Apoi mergi la bar, unde tu vei servi doar un suc, dar... începi să te obişnuieşti cu atmosfera.

-          Vei merge apoi la discotecă, bineînţeles tu nu dansezi, numai stai... şi asculţi muzică.

-          Apoi vei vedea că eşti deja în vale.

-          NU UITA: OCHII Domnului TE VĂD!

Proverbe 6:27  Poate cineva să ia foc în sân, fără să i se aprindă hainele?

1 Corinteni 15:33  Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”.

 

 III. ÎNCHINĂ LUI Dumnezeu ŞCOALA TA!

 

Proverbe 16:3  Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile.

 

A.    În nici un caz să nu crezi că ai ajuns aici la voia întâmplării sau din greşeală.

-    Dumnezeu este cel care te-a ajutat.

-    Dumnezeu are mari planuri pentru tine:

Ieremia 29:11  Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

-          El are nevoie de un arhitect, inginer, avocat, asistent social, medic, farmacist care să-L reprezinte cu demnitate.

-          Fii TU omul de care are nevoie Dumnezeu.

 

B.     Îndrăzneşte să faci un legământ cu Domnul

-          spune-I Domnului: „Dacă Mă vei ajuta, dacă vei fi cu mine, dacă mă vei păzi şi-mi vei purta de grijă, atunci voi fi al Tău iar şcoala pe care o voi termina va fi a Ta!”

-          „Voi face totul pentru Tine şi pentru împărăţia Ta!”

Proverbe 16:9  Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise