text Predici scrise

Trebuie să ne urmăm intuiția?

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Probabil nu doar odată ți-au spus, sau ai citit următoarele cuvinte: “ești unicul (unica), care controlează ceea ce se întâmplă în mintea ta. Dacă ceva îți aduce satisfacție și îți provoacă o senzație bună, atunci trebuie numaidecât să faci aceasta. Este foarte important ca să asculți foarte atent glasul dinăuntru. Trebuie să știi și să crezi că intuiția te va ajuta.”

Ca rezultat, cei care se încred în intuiția lor, care se încred în senzațiile acelea deosebite, și în acele sfaturi, care vin din interiorul lor, apoi spun: “eu simt, că aceasta este corect, și nu-mi da sfaturi.”

Dar o astfel de convingere cu privire la “cunoașterea adevărului”, la faptul că te crezi drept (dreaptă), bizuindu-te pe sentimentele tale subiective și pe senzațiile personale, pe presimțământul, “iluminat”, în combinație cu cunoștințele din trecut, și cu experiența pe care ai avut-o, nu pot fi unicul criteriu, pentru ca să procedezi cu înțelepciune, într-o situație din viață. Căci ceva poate doar să pară că este corect. Oare nu este așa?

Biblia ne spune: “Multe căi POT PĂREA bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” (Proverbe 14:12) Și de asemenea: “Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:19) Cine este în stare să înțeleagă inima, care este nespus de înșelătoare? Doar Domnul cercetează inima şi cearcă rărunchii, ca să răsplătească fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui! (Ieremia 17:10). Pe El trebuie să-L rugăm, precum David: “... Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!” (Psalmii 139:23,24)

Este interesant, că în Biblie nu există cuvântul “intuiție”. Dar cunoaștem din Sfintele Scripturi, că gândurile omului pot veni de la Dumnezeu (Romani 8:5), sau pot fi pofte ale “firii pământești” – natura păcătoasă a omului (Faptele apostolilor 8:20,21), și de asemenea pot fi puse direct de satana, vrăjmașul nostru. (Faptele apostolilor 5:3).

Pentru a fi în stare să deosebim glasul Duhului Sfânt, de un glas străin, trebuie să măsurăm toate cu Sfintele Scripturi (cu Biblia).

“La lege şi la mărturie! Căci, dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” (Isaia 8:20) “Ei” în acest verset, sunt alte surse de “lumină” pentru tine. Trebuie să urmezi Cuvântul Lui Dumnezeu, căci dacă nu vei face aceasta, atunci te vei abate din calea adevărului, și vei urma învățături false, și direcții înșelătoare, și nu vei avea folos de la ele, ci doar consecințe grave vor veni în viața ta.

De asemenea, Duhul Sfânt poate să folosească cugetul, ca pe un instrument, pentru a-ți vorbi: “Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor.” (Romani 9:1) Apostolul spune, cugetul său este luminat de Duhul Sfânt, și întărește adevărul pe care l-a spus. Cât este de important, să avem cugetul luminat de Duhul Sfânt, pentru ca să fie în conformitate cu adevărul din Cuvântul Lui Dumnezeu (Biblia)!

De aceea, dacă ți se pare, că dacă acum nu vei face cutare sau cutare lucru, “atunci totul este pierdut, clientul va pleaca”, nu te grăbi să acționezi. Foarte des tinerii, și nu doar tinerii “își distrug viețile lor personale” din cauza aceasta. Fii înțelept (înțeleaptă)!

Cel mai important lucru, ca în situații, nesigure – să nu te grăbești!

Cândva Dumnezeu i-a vorbit poporului Său, printr-un prooroc, atunci când treceau printr-o situație dificilă: ‘„Vai”, zice Domnul, „de copiii răzvrătiţi, care iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat! Ei se coboară în Egipt, fără să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea lui Faraon şi să caute un adăpost sub umbra egiptenilor! Căci ajutorul Egiptului nu este decât deşertăciune şi nimic, de aceea eu numesc lucrul acesta zarvă fără nicio ispravă.’ (Isaia 30:1,2, 7)

Nu trebuie să facem hotărâri bazate pe senzațiile noastre, nu trebuie să facem alegeri, care nu sunt în conformitate cu îndemnurile Duhului Sfânt, nu trebuie să facem legăminte, care sunt împotriva voii Lui Dumnezeu, nu trebuie să căutăm adăpost “sub umbra egiptenilor”, ci trebuie să căutăm adăpost sub umbra Celui Atotputernic. Nu trebuie să facem “ceva rău”, ca să nu adăugăm păcat peste păcat. Cu atât mai mult Dumnezeu ne spune: „Dar ocrotirea lui Faraon vă va da de ruşine şi adăpostul sub umbra Egiptului vă va da de ocară.” (Isaia 30:3)

Trebuie să facem o pauză, și cu smerenie să-L întrebăm pe Dumnezeu, să pătrundem în Cuvântul Său, să ne sfințim prin voia Sa, să-L rugăm ca El să ne călăuzească și să nu ne pornim la drum, fără ca să ne binecuvânteze și fără ca să ne încurajeze!

Cercetează-ți senzațiile, cu ajutorul adevărului. Ascultă-L pe Dumnezeu, și fă tot ce-Ți va spune! Și Dumnezeu te va binecuvânta!

- Dumnezeul măreț! Mă rog Ție, folosind cuvintele tânărului Samuel: “vorbește Doamne, căci robul Tău ascultă.” (1 Samuel 3:10)! Luminează prin Cuvântul Tău, căci Cuvântul Tău este adevărul! În numele Lui Iisus Hristos te rog, dă-mi o inimă smerită, și zdrobită, pentru ca să împlinesc toate dorințele Tale pentru viața mea, și ajută-mă să nu mă grăbesc să fac ceea, ce nu trebuie făcut, și care nu este în conformitate cu voia Ta! Tu ești vrednic să primești toată slava, și cinstea în vecii vecilor! În numele Lui Iisus mă rog, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16)

Hristos a înviat! – 100% adevăr!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A șasea promisiune extraordinară: Un stâlp în templul Dumnezeului Meu!"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A șasea din lista răsplăților veșnice.4 minute · Ann Steiner „Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum aflu care este voia lui Dumnezeu pentru viața mea?"
Categorie: Invataturi biblice  Care este scopul lui Dumnezeu pentru mine? Care este voia lui Dumnezeu pentru viața mea?2 minute · Josh Fitch Care este scopul lui Dumnezeu pentru mine? C...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Amy și problema soacrei"
Categorie: Familia crestina O poveste despre o soacră, iritație, cartofi sărați și o soluție surprinzătoare.4 minute · Janne Epland „N-ai uitat să sărezi cartofii?” – intră soacra gălăgioasă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A șaptea promisiune extraordinară: Vei sta cu Mine pe scaunul Meu de domnie"
Categorie: Invataturi biblice A șaptea și ultima din seria răsplăților eterne.3 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Eu voiam să cedez la credință, dar Dumnezeu nu voia să cedeze la mine"
Categorie: Incercarea credintei Uitasem ceva esențial – răsplata mea incredibilă!4 minute · Julia Albig Acum doi ani am trecut printr-o perioadă foarte dificilă. Eram foarte descurajată în l...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
“Chiar trebuie să fac asta, Dumnezeu?”
Categorie: Invataturi biblice  Ai simit vreodată că prețul pe care Dumnezeu Îl cere uneori, pentru un lucru, este prea mare?4 minute · Ann Steiner Am eu credința simplă ca să fiu ascult...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Duhul Sfânt vs. duhul vremii: care dintre ele te controlează?”
Categorie: Duhul Sfant Ce te conduce – duhul vremii sau Duhul Sfânt?6 minute · Louise Nielsen „Omul este stăpânul propriei sorți,” spune o zicală. Dar, în ultimii ani, pare să fie influențe...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Secretul simplu care oprește stresul"
Categorie: Invataturi biblice  Uneori, se simte ca și cum vine presiune din toate direcțiile.4 minute · Eunice Ng A fi tânăr astăzi poate fi la fel cu a trăi într-o oală cu presiune. Aș...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise