text Predici scrise

Rămâi tare în fața falimentelor

de Igor Opincă
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Scriptura ne vorbește că „cel neprihănit de şapte ori cade şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire. (Proverbe 24:16) Dar cum este în cazul tău? Măcar că există împrejurări, care îți vorbesc că trebuie să încetezi să depui efort, totuși, probabil deseori renunți în vremurile dificile ale vieții? Nu-i așa? Oare se merită să-ți irosești timpul, pentru ca să te gândești la falimentele și greșelile din trecut? Este normal – să privești la trecut, atât cât este nevoie, pentru ca să înveți o lecție din faptele greșite, dar nu trebuie să construiești un monument trecutului! Când mergi la volan, trebuie să privești doar puțin în oglinda retrovizoare, dar dacă vei privi tot timpul, atunci cu siguranță vei face vreun accident!

Doamne! Tu îi îmbraci cu putere pe cei slabi, îi înalți pe cei smeriți, păzești calea sfinților Tăi (1 Samuel 2:4,7, 9)! Arunc asupra Ta toate îngrijorările, întristările și grijile mele, mă smeresc sub mâna Ta cea tare (1 Petru 5:6-7)! Să nu se răcească credința mea, în fața greutăților vremelnice și în fața falimentelor! Îmbracă-mă cu putere, pentru ca să împlinesc toate dorințele Tale, și păzește-mă în calea vieții! În numele Domnului Iisus te rog, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

„Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:13-14)

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iosua și Caleb: un duh de credință"
Categorie: Personaje biblice Cu un duh de credință, piedici care par imposibile pot fi depășite.6 minute · M. van der Staal Când avem un duh de credință, Dumnezeu ne poate ajuta să depășim p...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să-L iubești activ pe Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Lecția care a șters ștresul și neliniștea din viața mea.6 minute · Dan Schapf „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Moștenirea de la Smith"
Categorie: Invataturi biblice  În 1898, singur pe o barcă marină norvegiană, Johan Oscar Smith s-a pocăit la Dumnezeu. Peste o sută de ani mai târziu, mii de oameni stau cu recunoștință pent...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ghedeon: Dintr-un nimeni, în erou"
Categorie: Personaje biblice Ai conduce 300 de oameni împotriva la o armată?7 minute · Frank Myrland „Domnul este cu tine, viteazule! Vei izbăvi pe Israel din mâna Madianiților!”Aceste cuvin...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu că acesta este adevărul"
Categorie: Invataturi biblice  Am fost crescută într-o familie creștină, dar ce m-a convins să aleg creștinismul pentru viața mea?10 minute · A. Hunter Sunt sute de religii și filozofii...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"6 întrebări despre duhul vremii din lume"
Categorie: Invataturi biblice  Există un duh în această lume care este o opoziție puternică la Duhul lui Dumnezeu.4 minute · CreștinismActiv Există un duh în această lume care este o op...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sfințire: Ce înseamnă și cum o pot primi și eu?"
Categorie: Sfintenie Tu ești chemat să ai parte de natura lui Hristos!7 minute · Helen Simons O transformare radicalăScripturile spun răspicat că sfințirea este vitală pentru creșterea și de...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea unei bucurii neclintite"
Categorie: Invataturi biblice  Lucrez în domeniul de servicii clienți și întâlnesc tot felul de temperamente în timpul zilei.7 minute · Anne-Marie Dime Lucrez în domeniul de servicii cl...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Atitudinea lui Iosif"
Categorie: Personaje biblice Putem învăța mult din atitudinea lui Iosif.6 minute · Ann Steiner Răspunsul rugăciunilor mamei lui. Favoritul fiul al tatălui său. Visător de vise profetice. – E...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață netrăită în zadar"
Categorie: Invataturi biblice  Exemplul vieții lui Markus vorbește mai puternic decât orice cuvinte.7 minute · C. Fossnes „Fiecare situație poate devenit mântuirea ta!”Propoziția pare c...
de Marga Buhus 29 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise