text Predici scrise

Chemarea apostolului Pavel și exemplul personal de slujire (2 Timotei 1:11-14)

Categorie: studii biblice, predici scrise

 

 

2 Timotei 1:11. Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor. 12. Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. 13. Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus. 14. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.

 

INTRODUCERE


După ce apostolul Pavel îndeamnă la slujire, așa cum am învățat în lecția trecută, în lecția de astăzi ne uităm la exemplul personal al apostolului Pavel, chemarea făcută lui de Dumnezeu și exemplul personal.

 

 

PREZENTAREA LECȚIEI

 

1. Apostolul Pavel a fost chemat, echipat și pus de Dumnezeu ca apostol al Neamurilor
2 Timotei 1:11. Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.

 

a) Chemarea apostolului Pavel a fost făcută de Dumnezeu și confirmată în viața personală a apostolului Pavel
Fapte 9:13. „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim; 14. ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.” 15. Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; 16. şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”

 

b) Apostolul Pavel a fost investit cu putere și cu dar de la Duhul Sfânt să împlinească chemarea făcută de Dumnezeu
Fapte 9: 17. Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.” 18. Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat şi a fost botezat. 19. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc. 20. Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu. 21. Toţi cei ce-l ascultau rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?”

 

 

2. Apostolul Pavel a suferit pentru slujba în care l-a așezat Dumnezeu însă s-a încrezut în El prin orice încercare
 

2 Timotei 1:12. Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.
Pe fiecare din noi Dumnezeu când ne-a mântuit ne-a chemat la o slujbă, automat vom trece prin suferințe și încercări, de aceea trebuie să ne încredem în Dumnezeu, urmând exemplul apostolului Pavel.
Matei 10: 22. Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
1 Petru 1:5. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! 6. În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, 7. pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, 8. pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită, 9. pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.

 

 

3. Apostolul Pavel a fost omul care a iubit integritatea și doctrina sănătoasă, aceasta fiind o țintă bine păzită în lucrarea încredințată Lui
 

2 Timotei 1:13. Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus. 14. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi.

 

Învățătura sănătoasă este un standard pe care trebuie să-l urmărim fiecare din noi și să-l folosim pentru sănătatea personală, a familiei și a bisericii.
 

Tit 1: 7. Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav; 8. ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat; 9. să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici. 10. În adevăr, mai ales printre cei tăiaţi împrejur, sunt mulţi nesupuşi, flecari şi amăgitori, 11. cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învăţând pe oameni, pentru un câştig urât, lucruri pe care nu trebuie să le înveţe.

 

 

APLICAREA LECȚIEI 
 

Suntem învățați în lecția de astăzi că Dumnezeu care ne mântuiește, El ne dă și-o chemare la slujire, ne echipează cu un dar și putere, ca astfel să fim de folos Împărăției Lui , în același timp ne face conștienți că vom suferi în slujire, vom fi încercați, însă trebuie să ne încredem în El toată viața și să rămânem loiali învățăturii sănătoase din Cuvântul Scripturii.

 

ÎNTREBĂRI:
 

1. După ce Domnul te-a mântuit, ai simțit chemarea, ai fost echipat și împuternicit prin Duhul Sfânt la slujire în biserică?
2. Ce atitudine ai avut și cum ai reacționat când slujind lui Dumnezeu ai avut parte de suferințe și încercări?
3. Cum stai cu integritatea și doctrina biblică, rămâi în ea sau renunți ușor la Norma Scripturii în funcție de circumstanțe?
 

 

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse scrise - Personaje biblice

Isaac și Rebeca
https://www.youtube.com/watch?v=0ophcQsR4NA
Profetul Isaia
https://www.youtube.com/watch?v=ESn2U-Zjfyw& lc=UgzUvRygt5jVbrakiBl4AaABAg
Tinerețe binecuvântată, alegeri și viitor (Judecători 14:1-4)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Privim astăzi la Samson: ales de Dumnezeu să fie judecător în Israel,  venirea lui fiind anunțată de o Teofanie,  viața lui fiind însoțit... Citeste mai mult >>
Tăierea împrejur sau Circumcizia (Geneza 17:1-14)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Versetul de aur: „Voi face un legămînt între Mine şi tine şi te voi înmulţi nespus de mult.” (Geneza17:2) Semnele legămintelor lui Dumnez... Citeste mai mult >>
Strategia luptei spirituale date nouă de Dumnezeu (Efeseni 3:1-8)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Introducere Am aflat până acum modul minunat de lucru al lui Dumnezeu prin care ne-a ales în Hristos Domnul să avem parte de Cer, să fim sfinț... Citeste mai mult >>
Ștefan chemat să depună mărturie (Fapte 6:1-8)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Versetul de aur: „De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfînt şi înţelepciu-ne, pe care îi vom... Citeste mai mult >>
Sfârșitul celei de-a doua și începutul celei de-a treia călătorii misionare a apostolului Pavel (Fapte 18:18-28)
Categorie: studii biblice, predici scrise  NTRODUCERE Ne aflăm la sfârșitul celei de-a doua și începutul celei de-a treia călătorii misionare a apostolului Pavel, după o perioadă lungă... Citeste mai mult >>
Saul transformat, integrat în biserică și folosit pentru Împărăția lui Dumnezeu
Categorie: studii biblice, predici scrise  Fapte 9:17. Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drum... Citeste mai mult >>
Să învățăm de la femei din poporul lui Dumnezeu (Exod 1:15-22)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Exod 1:15. Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor evreilor, numite una Şifra, şi cealaltă Pua, 16. şi le-a zis: „Când veţi împlini slujba de moaşe... Citeste mai mult >>
Relația apostolului Pavel cu Timotei un model pentru credincioși (2 Timotei 1:3-4)
Categorie: studii biblice, predici scrise  2 Timotei 1:3. Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi ş... Citeste mai mult >>