text Predici scrise

Isus profețit (Isaia 53:1-12)

Isus profețit (Isaia 53:1-12)

Categorie: studii biblice, predici scrise

 

 

„ISAIA 53:

1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? 2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă. 3. Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. 4. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. 5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. 6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. 7. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. 8. El a fost luat prin apăsare şi judecată. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? 9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui. 10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. 11. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. 12. De aceea, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.

 

 

Isaia este un profet din Vechiul Testament care a scris aceste prorocii cam cu 700 de ani înainte de Cristos.
 

 

 

Să vedem câteva adevăruri care ne sunt prezentate despre Robul Domnului – Mesia:
 

1. N-avea nici frumusețe nici strălucire ca să ne atragă privirile.
Isus la cruce la Golgota arăta așa cum îl vede Isaia aici.
 

2. Disprețuit și părăsit de oameni.
La judecata și cruce toți L-au părăsit. Oamenii L-au disprețuit atunci și acum sunt milioane care îl disprețuiesc și resping.
 

3. Suferințele noastre le-a purtat.
El, Fiul lui Dumnezeu a venit să ne poarte suferințele, să se atingă de bolile noastre, să ne ajute în greutăți.
 

4. El era străpuns pentru fărădelegile noastre.
El, Isus Cristos a fost răstignit pentru noi păcătoșii. Păcatul nostru este rezolvat la Golgota. Noi nu trebuie decât să acceptam aceasta Jertfă, deși pentru mulți este atât de greu, mai bine mor cu păcatele asupra lor.
 

5. Noi rătăceam cu totii.
Nici unul pe pământ nu este fără păcat. Noi toți ne naștem în păcat.
 

6. Isus este Mielul de jertfă.
Mielul lui Dumnezeu, adică Isus, a murit să rezolve problema păcatului nostru. El n-a deschis gura deloc, ca un miel care-l duci la măcelărie, spune Isaia.
 

7. După ce își va da viața ca jertfaă va vedea o sămânță de urmași.
Acest minunat Rob al lui Dumnezeu nu va sta mort ci va învia și va vedea o sămânță de urmași, cei ce vor crede în El și-n jertfa Lui.
Este minunat cum Isaia, prin Duhul Sfânt, vede toate aceste realități care se vor împlini în Isus Cristos, peste circa 700 de ani. Nu-i minunat?
Ce dovadă mai clară poate fi pentru atei, că Dumnezeu este viu. Și aceasta este doar una din sutele de mărturii ale Scripturii.
Te rog suflete, crede în Cristos și nu dispera în problemele tale, Isus este viu. Și să știm toți care credem în acest Cristos, El a zis : „veți fi urâți de toți oamenii din pricina Numelui Meu”
 

Și azi oamenii, nu vor să audă de acest Isus. De ce? Fiindcă este Cel care pretinde predare totală în Mâna Lui și aceasta doare. Aceasta înseamnă să te lași de mândrie, răutate, eu-l tău, să te lepezi de sine, să lași păcatul și să-ți iei crucea (adică batjocurile care le primești că aparții lui Isus) în fiecare zi și să-L urmezi pe El.
Este minunat să știi că ești copilul Robului lui Dumnezeu, a Împăratului Împăraților, iar într-o zi vei moșteni UNIVERSUL .

 

 

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>