text Predici scrise

Marele Preot Isus, sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri (Evrei 7:15-28)

Marele Preot Isus, sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri (Evrei 7:15-28)

Categorie: studii biblice, predici scrise

 

 

Evrei 7:15. Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, 16. pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare. 17. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. 18. Astfel, pe de o parte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei – 19. căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit – şi, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu. 20. Şi, fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ – 21. căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut Preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat şi nu Se va căi: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” – 22. prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezaşul unui legământ mai bun. 23. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururi. 24. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul. 25. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei. 26. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, 27. care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi. 28. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.

 

 

INTRODUCERE


În Epistola aceasta către evrei, Duhul Sfânt într-un mod plin de înțelepciune, cu meticulozitate, descoperă tainele promise de Dumnezeu prin Vechiul Legământ, o umbră a realității și promisiunii Mântuirii prin Hristos Domnul, iar în lecția de astăzi prezintă într-un mod minunat chemarea și numirea lui Isus ca Mare Preot, beneficiile extraordinare pentru cei care acceptă Planul lui Dumnezeu împlinit în Isus.

 

 

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA LECȚIEI
 


1. Marele Preot Isus este pus prin puterea unei vieți nepieritoare
Evrei 7:15. Lucrul acesta se face şi mai luminos când vedem ridicându-se, după asemănarea lui Melhisedec, un alt preot, 16. pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare. 17. Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”1 Timotei 6:12. Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori. 13. Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, 14. să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, 15. care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, 16. singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin.
Ioan 10:17. Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. 18. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” 19. Din pricina acestor cuvinte, iarăşi s-a făcut dezbinare între iudei. 20. Mulţi dintre ei ziceau: „Are drac, este nebun; de ce-L ascultaţi?”
Preoția Domnului Isus este una diferită de preoția Vechiului Legământ, ea nu este temporară, ci este în veac, izvorăște din Dumnezeul Cel veșnic și este numită și pusă prin puterea lui Dumnezeu.

 

 

2. Marele Preot Isus a desființat porunca veche privitoare la Lege punând în loc o nădejde mai bună prin care să ne apropiem de Dumnezeu
Evrei 7:18. Astfel, pe de o parte, se desfiinţează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinţei şi zădărniciei ei – 19. căci Legea n-a făcut nimic desăvârşit – şi, pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.Evrei 9:15. Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită.
1 Ioan 2:1. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. 2. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

 

 

3. Marele preot Isus S-a făcut chezașul unui legământ nou, mai bun ca primul și Preoția Lui nu poate trece de la unul la altul
Evrei 7:20. Şi, fiindcă lucrul acesta nu s-a făcut fără jurământ – 21. căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut Preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Domnul a jurat şi nu Se va căi: „Tu eşti Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” – 22. prin chiar faptul acesta, El S-a făcut chezaşul unui legământ mai bun. 23. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururi. 24. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul.

De aceea aici pe pământ nu mai poate nimeni aduce jertfe și mijloci pentru om, deoarece Domnul Isus a instituit un legământ nou, făcându-se garant cu Viața Lui pentru noi și în contextul vieții evreilor, ei nu mai trebuie să trăiască după Vechiul Legământ.

 

 

4. Marele Preot Isus poate mântui în chip desăvârșit, având caracter de Dumnezeu, fiind desăvârșit și mijlocind prin Jertfa adusă de El la Golgota
25. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei. 26. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, 27. care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi. 28. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie.
 

 

APLICAREA LECȚIEI
Ne dăm seama ca și creștini în biserică, de Harul minunat care L-a avut Domnul față de noi, descoperindu-ne aceste taine și cât de tragic este că foarte mulți evrei au ochii acoperiți și nu pote vedea tainele Preoției Domnului Isus, nu aud chemarea de-a intra în Noul Legământ. Acest lucru este un îndemn pentru noi de-a aprecia binecuvântările pe care le avem prin Domnul Isus, mijlocirea Lui pentru noi, poruncile date de Domnul în Noul Legământ, chemarea la sfințire, la un caracter duhovnicesc, văzând aceasta trebuie să acționăm prin practica și trăirea noastră ca exemple în acestă societate, cât mai mulți să aibă parte de Harul Mântuirii.
 


ÎNTREBĂRI:
Ce beneficii am avându-L pe Domnul Isus ca Mare Preot în viața mea și ce implică acest Adevăr în trăirea mea?
La început de An Nou, ce pot aplica și face ca scop pentru viața de credință pentru Noul An din lecția de astăzi?
Ce învăț din modul de expunere a epistolei către evrei, ca modalitate de-a prezenta altora Evanghelia, evrei sau neevrei? Cum trebuie s-o facem să fie mai eficient?

 

 

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>