Dovezi de dragoste ale lui Dumnezeu

Dragostea este de la Dumnezeu şi “Dumnezeu este dragoste”.

Dragostea este acel sentiment pe care îl are omul de la creaţiune şi prin care adoră şi preţuieşte pe cineva, iar ţinta urmărită de dragostea inimii sale este binele şi fericirea altora, chiar mai presus decât propriile interese. Dumnezeu în toată creaţiunea şi-a pus dragostea Sa. A creat prima pereche de oameni, pe Adam şi pe Eva cu toate calităţile funcţionale ale fiinţei lor: calităţi fizice, intelectuale, cu discernământ şi raţiune. Domnul i-a creat după chipul şi asemănarea Sa, sfinţi şi fericiţi şi cu capacitatea de a deosebi binele de rău, de a cunoaşte dragostea şi voia lui Dumnezeu şi cu capacitatea de a iubi pe Dumnezeu şi creaţiunea Sa şi de a se iubi unul pe altul. Toată creaţiunea din natură, pământul cu tot ce cuprinde, vegetaţie, animale, păsări, lumină, căldură, aer, apă, create cu măreţia înţelepciunii, a puterii şi a dragostei Sale, Dumnezeu Tatăl a pus-o la dispoziţia celor doi soţi, Adam şi Eva, să o stăpânească, să o îngrijească şi să se folosească de aceste daruri ale Sale, pentru ca ei să fie fericiţi şi plini de bucurie. Toate acestea, create într-un chip minunat, vorbesc despre puterea, de înţelepciunea şi dragostea Marelui nostru Creator şi Dumnezeu Tatăl care a creat totul în univers, în cer şi pe pământ, împreună cu Fiul Său, Isus Hristos şi cu Duhul Sfânt (Geneza cap.1 şi cap.2:1-24; Ioan cap.1:1-3). Dumnezeu, Creatorul, prin puterea Să şi după legile Sale susţine şi conduce toată creaţiunea de pe pământ şi din univers. “Credincioşia Ta ţine din neam în neam; Tu ai întemeiat pământul şi el rămâne tare. După legile Tale stă în picioare tot astăzi; căci toate lucrurile îţi sunt supuse” (Psalmi cap.119:90-91). Numai că, ceea ce a adus nenorocirea şi moartea asupra pământului şi asupra omenirii a fost încălcarea de către prima pereche de oameni a poruncii lui Dumnezeu. A fost nesocotirea dragostei lui Dumnezeu şi călcarea Legii Sale sfinte, care este şi Legea iubirii. Idealul lui Dumnezeu şi scopul Său iniţial pentru omenirea creată de El era şi este să asculte de poruncile Sale, să le respecte şi să trăiască prin ele. Aceasta este condiţia fericirii şi a vieţii veşnice pentru omul creat de Dumnezeu. Omenirea de pe pământul acesta a avut menirea să trăiască veşnic în fericire, în sfinţenie, în armonie, în pace şi în comuniune cu prezenţa lui Dumnezeu şi dependenţi de dragostea Sa.

Deşi căzută lumea în necaz şi nenorocire, Dumnezeu ne dă speranţă. Prin Domnul Isus Hristos suntem în atenţia milei şi iubirii Sale, fiind pus în aplicare planul de mântuire. A trimis pe Fiul Său pe pământ pentru a arăta unei lumi păcătoase, descendenţi ai lui Adam (Romani cap.5:12-21) dragostea şi mila Sa şi prin care a dorit iertarea şi salvarea ei. Toată lucrarea Domnului Isus Hristos de pe pământ şi cuprinsă în planul de mântuire: învăţăturile Sale şi predicarea Evangheliei, minunile şi binefacerile Sale făcute oamenilor bolnavi şi nenorociţi şi apoi jertfa şi moartea Sa de la calvar, vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu pentru o lume păcătoasă şi sortită morţii veşnice. Dumnezeu, prin harul şi prin jertfa Fiului Său pentru noi, păcătoşii de pe pământ, ne-a adus de la moarte la viaţa. Avem nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice şi, după făgăduinţele Domnului, odată vom ajunge acolo în Împărăţia Lui cea veşnică. Domnul Isus Hristos a murit pentru a plăti cu viaţa Sa sfânta păcatele întregii omeniri. Cel mai măreţ şi preţios dar al harului şi dragostei lui Dumnezeu pentru noi este Domnul Isus Hristos oferit ca Miel de jertfă (Ioan cap.1:29,34), singură şi unică speranţă a păcătosului. Pentru această se cuvine toată slava, lauda şi gloria Bunului nostru Dumnezeu care ne-a creat şi Domnului Isus Hristos, Fiul Său cel Sfânt şi Preaiubit şi Duhului Sfânt în vecii vecilor! (Ioan cap.3:16; Filipeni cap.2:6-11).

Dumnezeu a dorit şi doreşte să ne aducă la acea stare de iertare, sfinţenie şi comuniune cu El, la acea stare de unde au căzut în păcat Adam şi Eva şi să refacă chipul Său în noi, chip care a fost pervertit din cauza păcatului. Prin Domnul Isus Hristos şi prin marea Sa jertfă de la cruce suntem împăcaţi cu Dumnezeu căci prin păcătuire, omenirea, începând cu primii noştri părinţi, a fost despărţită de Dumnezeu şi în vrăjmăşie cu El. Prin harul şi prin dragostea Sa şi prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru, legătura dintre Dumnezeu şi om a fost refăcută. Domnul Isus Hristos a plătit cu sângele Său Sfânt vărsat la cruce, a murit şi a făcut ispăşirea păcatelor pentru fiecare păcătos de pe pământ. Aceasta este cea mai mare dovadă de dragoste a lui Dumnezeu, prin care am primit darul mântuirii, al iertării şi făgăduinţa vieţii veşnice în raiul Său, acolo de unde cei doi, Adam şi Eva, au fost izgoniţi (Ioan cap.3:16; Romani cap.5:8-11; 1Ioan cap.4:9). Acest măreţ dar al salvării şi al răscumpărării din păcat, de sub puterea Satanei şi de pedeapsa veşnică este pus la dispoziţia fiecărui om păcătos, a întregii lumi şi ne cheamă să venim la El cu credinţă şi pocăinţă să ne predăm Domnului Hristos pentru a ne împăca cu El. Condiţia mântuirii impusă de Dumnezeu pentru noi este să răspundem chemării Sale iubitoare (Marcu cap.1:15). Pentru aceasta Dumnezeu vine în întâmpinarea omului cu iniţiativa încheierii unui legământ de pace, un legământ al dragostei Sale pentru cei care doresc acest act şi angajament al credinţei lor faţă de Dumnezeu. Pentru toţi cei care au primit şi au răspuns chemării iubitoare a lui Dumnezeu şi au intrat într-o relaţie de pace cu El, Domnul şi-a arătat grija şi iubirea Lui părintească într-un mod deosebit faţă de ei. Încă de la început, conform celor scrise în Vechiul Testament, Dumnezeu a avut, ca mărturii, oameni care L-au iubit şi I-au fost credincioşi. Aceştia şi-au arătat dragostea şi respectul lor pentru Domnul şi au fost credincioşi legământului şi poruncilor Sale. Noe, Avraam şi descendenţii lor – poporul Israel şi cei ce L-au primit pe Domnul Isus Hristos şi care s-au angajat să-L urmeze (Geneza cap.9:8-9 şi cap.15:18; Exod cap.19:5; Psalmi cap.25:10; Matei cap.26:28; Marcu cap.16:16). Pe aceştia, care au încheiat legământul lor de credinţă Dumnezeu, El i-a socotit poporul Său, biserica Sa de pe pământ. Tuturor celor ce vor dori să iubească şi să asculte de Dumnezeu, El va face cu ei cum a făgăduit pentru poporul Israel: “Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne, ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.” (Ezechiel cap.11:19-20).

Toţi cei care am încheiat legământul cu Dumnezeu, ne-am angajat înaintea Domnului, înaintea cerului întreg şi în faţa bisericii, a membrilor ei, că vom sluji pe Dumnezeu cu credinţă, cu pocăinţă şi în ascultare de toate poruncile Sale şi, în felul acesta, am răspuns chemării Sale la pocăinţă şi la mântuire. Naşterea din nou presupune o schimbare şi o înnoire totală a inimii dată de Duhul Sfânt (Romani cap.6:4). O înnoire a fiinţei noastre, a gândurilor, hotărârilor din inimă şi a faptelor. Aceasta înseamnă începutul unei vieţi noi de credinţă, de pocăinţă. Înseamnă despărţire de lume şi de tot ce este păcătos. Este o viaţă nouă pe care să o trăim după voia şi poruncile lui Dumnezeu, sub călăuzirea Duhului Sfânt, având ca lumină pe cărarea vieţii învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu şi Sfânta Evanghelie (2Timotei cap.3:16-17). Domnul Isus ne spune în Ioan cap.3:5: “Adevărat, adevărat vă spun că dacă nu se naşte cineva din apă şi din duh nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”. Acesta este legământul nostru cu Dumnezeu, botezul în apă şi botezul cu Duhul Sfânt, căci înnoirea noastră este lucrarea Duhului Sfânt care ia în stăpânire inima. Mărturisirea credinţei şi angajamentul de slujire al celui care încheie legământul cu Dumnezeu şi se botează cu apă, trebuiesc făcute dintr-un cuget şi o inimă curată şi cu pocăinţă (Evrei cap.8:10-12). Legământul credinţei noastre ce l-am încheiat cu Dumnezeu l-am făcut cu răspunderea de a-l respecta toată viaţa, pentru câte zile ne vă mai dărui Dumnezeu să trăim pe pământ. Toţi cei care am făcut angajamentul solemn al legământului am intrat într-o relaţie de pace cu Dumnezeu şi o relaţie de ascultare de poruncile Sale ca o dovadă a dragostei noastre pentru El (Ieremia cap.31:31-33). O dată cu aceasta, Dumnezeu, în marea Lui dragoste ne oferă iertarea de tot trecutul păcătos şi ne scrie numele în Cartea Vieţii (Ezechiel cap.18:20-22 şi cap.33:16). Ne socoteşte membrii ai poporului Său cel Sfânt – Biserica Sa. Dumnezeu, prin meritele şi răscumpărarea de la cruce făcute de Domnul Isus Hristos, ne-a dat dreptul şi ne numeşte copii ai Săi, născuţi din Cuvântul Său (Ioan cap.1:12; 1Ioan cap.3:1). Acesta este o dovada extraordinară a dragostei lui Dumnezeu pentru noi. Ajută-ne Doamne să putem înţelege pe deplin măreţia şi greutatea harului de mântuire şi însemnătatea actului legământului Tău încheiat cu omul păcătos! Dumnezeu se angajează să ne ierte păcatele trecute şi, o dată cu încheierea legământului şi a naşterii din nou, El ne curăţeşte inimă şi ne îmbracă cu haina neprihănirii Domnului Isus Hristos, “haina de nuntă”, căci El a plătit pentru păcatele noastre ca înlocuitor, prin moartea Sa de la calvar (2Corinteni cap.6:21). Ne socoteşte neprihăniţi şi sfinţi ca şi cum nu am păcătuit niciodată, pentru a fi vrednici moştenitori ai Împărăţiei Sale veşnice. După învierea Sa, Domnul Isus Hristos s-a înălţat la ceruri unde şade la dreapta Tatălui şi, ca Mare Preot, primeşte rugăciunile noastre şi mijloceşte la Dumnezeu Tatăl pentru noi şi pentru poporul Său (Efeseni cap.4:5; Evrei cap.5:9-10). Noi am primit acest adevăr şi ne-am conformat prin credinţa noastră în tot ce a făcut Dumnezeu prin Domnul Isus Hristos pentru iertarea şi salvarea noastră. În acest fel ne este asigurată făgăduinţa mântuirii şi a moştenirii vieţii veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu. În haina nouă a neprihănirii cu care suntem îmbrăcaţi şi care este o înnoire totală a inimii, a gândurilor şi a faptelor noastre determinate de un caracter sfinţit, noi trebuie să umblăm şi să trăim până la sfârşitul vieţii noastre de pe pământ şi până la măreaţa zi a întâlnirii cu Domnul Isus (Efeseni cap.5:25-27). Dumnezeu, ca parte a Sa, a îndeplinit cea mai mare parte a legământului pentru salvarea noastră veşnică din păcat, ceea ce nouă, oamenilor căzuţi în păcat, ne era imposibil să ne salvăm de la judecata finală şi de la pedeapsă veşnică. Totul a făcut Bunul nostru Tată ceresc împreună cu scumpul Său Fiu Isus Hristos şi împreună cu Duhul Său cel Sfânt, din dragoste şi milă pentru omul păcătos care nu avea nici o altă şansă de salvare. Legământul încheiat de Dumnezeu cu toţi aceia care L-au primit pe Domnul Isus Hristos are la bază respectarea de către cei răscumpăraţi a Legii Sale Sfinte – cele zece porunci. Cele zece porunci, date de Dumnezeu, reprezintă în esenţă cele două mari precepte ale Legii: dragostea pentru Dumnezeu şi dragostea pentru aproapele nostru, pentru semenii noştri oricare ar fi ei. Acestea trebuie respectate cu stricteţe de către fiecare dintre noi (Exod cap.2:24; Deut. Cap.7:9, cap.9:11; Psalmi cap.25:10; Daniel cap.9:4). În scrierile întregii Sfinte Evanghelii este scoasă în evidenţă dragostea lui Dumnezeu pentru omenire şi ni se arată cum, prin multe mijloace, caută să o ajute şi să o salveze de la distrugere: dragoste şi purtare de grijă deosebită faţă de poporul Său, dar şi dreptatea Sa faţă de cei ce nu-L iubesc şi nu doresc să asculte de poruncile Sale. Dreptatea lui Dumnezeu este arătată prin ocrotirea poporului Său şi a celor neprihăniţi şi prin judecăţile şi pedepsele Sale trimise peste oamenii răi şi nelegiuiţi. Potopul din timpul lui Noe (Geneza cap.6); nimicirea cetăţilor Sodoma şi Gomora (Geneza cap.19; Romani cap.6:23). Faţă de poporul Său Dumnezeu este credincios legământului Său dar ne cere şi nouă credincioşie şi ascultare de toate poruncile Sale ca parte a aceluiaşi legământ (Eclesiastul cap.12:13).

Citind cu atenţie Sfânta Scriptură vedem că este plină de făgăduinţele şi binefacerile lui Dumnezeu dăruite fiinţelor create de El, datorită dragostei Sale pentru creaţiunea Sa.

Amin