Vremea sfârșitului

Vremea sfârșitului

1Ioan 2:18

„Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti - prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.”

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să trăim și să umblăm în lumea aceasta, ca niște străini și călători, în căutarea unei patrii mai bune, luându-ne în bagaje: credință, nădejde și iubire de Dumnezeu.

Dar umblarea noastră nu trebuie să fie pe căi „străine”, sau prin hățișurile acestei lumi „întunecate”, ci fiecare dintre noi trebuie să călcăm pe urmele Domnului Isus Cristos, avândul „ghid”, pe Duhul Sfânt.

Dacă în primele versete, apostolul Ioan ne avertizează că putem oricând să călcăm alături și să păcătuim înaintea lui Dumnezeu, îndemnându-ne la prudență în tot ce facem sau vorbim, în versetul de mai sus, ne atenționează să fim cu mare băgare de seamă la tot ce se întâmplă în jurul nostru, pentru că putem foarte ușor, să cădem într-un mare pericol al deznădejdii și al necredinței, dacă nu rămânem în învățătura apostolică.

În vremea din urmă s-au strecurat în „turmă”, tot felul de învățători, cu învățături subtile, abia percepute de credincioși, învățături care sunt alături de Scriptură.

De acea, credincioșii trebuie să fie foarte atenți la învățăturile, celor ce neagă Trinitatea și să rămână tari în credința pe care au primit-o odată pentru totdeauna.

Bunăoară, sunt semne clare arătate pentru Biserică de către Domnul Isus Cristos pentru sfârșit și pentru revenirea Sa, în Evanghelia după Matei 24 și Luca 21, iar pentru poporul Evreu, pentru Iacov, sunt semnele date în Apocalipsa. De aceea, nu trebuie să ne uităm la nori și la semnele cerului pentru a-l aștepta pe Domnul, ci să ne uităm cu băgare de seamă la învățătuă.

Faptele Apostolilor 1:10-11 „Și cum stăteau ei (ucenicii), cu ochii pironiți spre cer pe când se suia El (Isus), iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb și au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”

Tot ce se întâmplă în jurul nostru mai aproape, sau mai departe, arată că venirea Domnului este iminentă și vrem ca evenimentul acesta să ne găsească pregătiți de plecare.

În vremea lui Ieremia, poporul Domnului era în mare fierbere și în mare suferință. Tinerii erau duși în robie, familiile erau despărțite de părinți, de fii…

Oare nu se întâmplă și astăzi lucrurile acestea, când tinerii din țările „despotice”, sunt smulși de lângă părinți și sunt duși cu forța pe front, în războaie, iar copiii sunt smulși din familii și sunt duși în centre „sociale”?

Să ne rugăm Domnului să nu se întoarcă vremurile acelea și la noi, să ne vedem tinerii legați și duși în „robie” în alte țări, sau pe front în războaie.

Să nu ne vedem copii și nepoții smulși din case, de lângă părinți și duși în robia sodomiților.

Să nu ne vedem Bisericile „dărâmate”, sau spurcate de pedofili și sodomiți, să nu ne vedem bătrânii plângând și copiii murind de foame.

Doamne, către Tine strigăm…!

În conflictul de la graniță sunt două armate rivale, care se luptă cu înverșunare și fiecare armată are steagul cu însemnele ei. Tragedia este cu atât mai mare cu cât, fiecare armată, luptând sub aceste steaguri, are pierderi și în fiecare zi mor oameni nevinovați și de o parte și de cealaltă.

De aceea, astăzi vreau să ridic un steag sub care nu există pierderi, nici moarte, ci doar biruințe.

Este steagul pe care stă scris cu sânge sfânt, un Nume măreț: Isus Cristos, Împăratul. Și ori cine se înrolează în „armata Împăratului” și luptă sub steagul acesta, este învingător în lupta cu vrășmașul și nu are nici o pierdere.

Luptând fără Isus nu este altceva decât: amăgire, nimicire și goană după vânt.

Cu Isus dimpotrivă, ești biruitor în lupte și ai bucurii nespuse. Și lupta noastră nu este cu carnea și sângele, după cum ne spune apostolul Pavel în Efeseni capitolul 6:12, „ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”

„Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă.” „Vegheați”

În vremea aceasta rea și grea din toate punctele de vedere, Biserica este chemată să slujească lui Dumnezeu și nu politicului, sau intereselor personale, ca să nu dea satisfacție vrășmașului.

Nu este vremea să se „premieze” pastori, sau să se „cumpere”, enoriașii cu cadouri. Dimpotrivă, este vremea pocăinței reale, curate.

În mod special, predicatorul este învestit cu putere de la Duhul Sfânt ca să predice Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia curată, nu știri de la televizor și nu ce spun oamenii și nici părerile lor, ci ceea ce spune Dumnezeu.

Aceasta trebuie să fie îndeletnicirea lucrătorului în via Domnului. Oare cum va crește credința în noi și cum vom face față provocărilor, dacă nu știm ce ne spune Dumnezeu?

Noi, copii ai lui Dumnezeu, trebuie să ne formăm caracterul, sau chipul după modelul Tatălui nostru care este în cer și nu după chipul lumii, prin exemplele ei și nici nu trebuie să ne formăm caracterul după oamenii „religioși”.

Suflete dragi Domnului, este vremea din urmă!

Haideți să strângem rândurile în jurul Celui ce poate să ne mântuiască și să ne țină credincioși pe cale; Domnul Isus Cristos!