Veniți la dialog

Veniți la dialog

Isaia 1:16-20

„Spălați-vă deci și curățiți-vă!

Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul.

Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!”

„Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.

De veți voi și veți asculta, veți mânca cele mai bune roade ale țării;

Dar de nu veți asculta, de sabie veți fi înghițiți, căci gura Domnului a vorbit.”

Dumnezeu ne-a arătat o dragoste mare în zilele de izolare. Ne-a păzit de ciumă, de molimă, de viruși și chiar dacă unii dintre noi am fost atinși de boală, nu ne-au biruit. Pentru că ne-a ocrotit Dumnezeu cu mâna Lui tare și ne-a ferit de oameni răi, de oameni înșelători, de amenzi usturătoare.

El a izolat Biserica de lume, pentru că a vrut cu tot dinadinsul să „termine”, să scoată lumea din noi în perioada aceasta.

Dumnezeu vrea să ne dezbrace de haina răutății și de hainele murdare ale păcatului, ca să ne îmbrace apoi în hainele de mireasă, dar noi ne încăpățânăm să rămânem în starea urâtă și nu vrem să lăsăm obiceiurile lumii, nu vrem să ne debarasăm de ritmurile ei, de faptele lumii și venim înaintea Domnului tot cu starea noastră, neschimbată.

Nu ne mai pasă de faptul că, Domnul nu mai gustă jertfele noastre; că nu mai răspunde rugăciunilor și nu ne mai însoțește în lucrare.

„Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul.”

Păcatul este atât de dezgustător în ochii Dumnezeului celui sfânt, încât nu mai poate să se uite spre el; dar nu mai poate să privească nici spre oamenii care sunt cuprinși de această „boală” cumplită a păcatului și care nu vor să se „trateze” de urgență.

Păcatul înaintea Domnului este ca o rană purulentă, deschisă, fără nici un leac alinător, fără balsam peste ea și care duce inevitabil la întinare morală și prăbușire spirituală, nemaipomenită.

Este ca o carne vie, alterată, urât mirositoare!

David plânge înaintea Domnului în Psalmul 38:5 și spune despre fărădelegile și păcatele care „săpau” adânc în carnea sa și mai ales în sufletul său: „Rănile mele miroasă greu și sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele.”

Așa compară Domul Dumnezeu, păcatele și fărădelegile poporului care nu vrea cu nici un chip să se pocăiască de păcatul care aduce omul într-o stare nerecuperabilă și o stare egală cu moartea.

El nu mai poate să suporte mirosul păcatului și al răului care a cuprins lumea și o parte din poporul Său.

„Spălați-vă, deci și curățiți-vă!

În Cartea Genezei, 19:10-11, cuvântul Domnului a vorbit lui Moise ca să pregătească poporul pentru întâlnirea cu El pentru un dialog deschis: „Și Domnul a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfințește-i azi și mâine, și pune-i să-și spele hainele.

Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul se va pogorî, în fața întregului popor, pe muntele Sinai.”

Jertfele aduse la altar fără o pocăință curată și fără o lepădare de sine sinceră, nu au nici o valoare înaintea lui Dumnezeu.

De aceea, Dumnezeu cheamă Biserica Sa, ca și pe poporul Său în pustie, la curăție de inimă, la lepădare de sine, la lepădarea gândurilor rele, a faptelor care nu fac cinste Tatălui și de asemenea, la lepădare de orice fel de răutate.

„Spălați-vă, curățiți-vă!” Zice Domnul!

Tăiați păcatul de la rădăcină, ca să nu mai dea nici un lăstar. Numai în felul acesta, Domnul Dumnezeu se bucură de prezența omului în jurul Său.

Totuși în versetul 8 Domnul Dumnezeu, face o strigare în care cheamă poporul la pocăință și veghere, ca să nu ajungă singur și împresurat de întunericul veacului acestuia, un întuneric dens, un întuneric murdar, care cuprinde încet și sigur întreaga omenire.

Nici țara noastră nu este scutită de această „pandemie” a păcatului, care de fapt este o strategie a celui rău pentru nimicirea poporului lui Dumnezeu.

Nu mai este vreme de joacă și nu mai este vreme de pierdut!

Trebuie să ne unim și să strigăm către Domnul, pentru că în bunătatea Lui, El ne cheamă la dialog.

El vrea să stea de vorbă cu noi în odăiță, dar și în adunare, de aceea ne cheamă la sfat și la ascultare de El.

Nu este întâmplător faptul că a îngăduit un virus, care să cuprindă lumea întreagă, pentru că Domnul Dumnezeu a vrut să ne închidă în case, în cămăruțe împreună cu Cristos, pentru ca în felul acesta să ne putem apropia de El mai mult ca oricând, cu smerenie, pocăință și rugăciuni fierbinți.

Se pare că în libertate, credinciosul uită de importanța părtășiilor petrecute împreună cu frații și cu Domnul în intimitate, pentru că ne-am pierdut gustul și apetitul după Evanghelie, ne-am pierdut foamea după Adevăr.

După ce David a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, scrie Biblia (printre rânduri) că, s-a smerit până în țărâna pământului, s-a rugat și a strigat cu lacrimi amare:

„Curățește-mă cu isop, și voi fi curat; spală-mă și voi fi mai alb decât zăpada.” Psalmul 51:7.

Apoi, în versetul 10, el și-a recunoscut, în dialogul pe care l-a avut cu Dumnezeu, mizeria care l-a acoperit și care i-a murdărit sufletul; de aceea, L-a rugat pe Dumnezeu să-i schimbe inima.

„Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic.”

David și-a venit în fire, și-a dat seama că păcatul lui s-a ridicat ca un zid înalt de despărțire între el și Dumnezeu. De aceea spune în Psalmul 61:2 „Du-mă pe stânca pe care nu o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine.”

Zidul este prea înalt, nu pot să urc singur, nu pot să-l sui cu starea mea păcătoasă, de aceea, mă pocăiesc în sac și cenușă.

Domnul, Dumnezeu cheamă poporul la un dialog deschis, la o discuție liberă, sinceră, cu supunere pioasă, pentru că El este singurul Sfetnic care poate să îl povățuiască pe cărări drepte și pe calea cea îngustă, care duce la cer.

În dialogul acesta, noi trebuie să ne arătăm starea de păcat, rănile provocate de neiertare, de necredință, de ură, de invidie, de mândrie; răni care supurează și se întind ca o cangrenă, pentru că El, Domnul vrea să le curețe, să le vindece și să ne arate o cale mai bună pe care să mergem fără să ne poticnim.

Domnul vrea să ne arate și să ne îndrume pe o cale curată, sfântă, dreaptă fără piedici și fără popasuri ale răutății.

Pentru că Domnul nu dorește moartea păcătosului, ci mai degrabă El vrea însănătoșirea lui și dorește din toată inima, să facă bine făpturii mâinilor Sale.

Versetul 18: „Veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face albe ca lâna.”

Numai într-un dialog cu Dumnezeu și numai într-o stare sinceră de recunoaștere a „bolii”, și numai într-o recunoaștere sinceră a păcatului care persistă în viața sa, omul poate să fie salvat de la moarte, prin bunăvoința și dragostea de Tată a lui Dumnezeu.

Versetul 19: „De veți asculta…”

Dumnezeu promite o roadă bogată și o îndestulare a trupului, a sufletului și a duhului, în urma ascultării și a stării de vorbă cu El.

Binecuvântările revărsate din bogăția harului lui Dumnezeu, sunt bucurii nemărginite în Duhul Sfânt; viață veșnică și nu moarte, împreună cu pâinea cea de toate zilele, care nu va lipsi de pe masa celui ce se oprește din alergarea lui și stă de vorbă cu Domnul, recunoscându-L pe El, ca Mântuitor personal. Dumnezeu să se îndure de noi!