Oare, ne vor înghiți valurile?

Oare, ne vor înghiți valurile?

Luca 14:22-27

„Îndată după aceea, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă până va da drumul noroadelor.

După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înnoptase, și El era singur acolo.

În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.

Când se îngâna ziua cu noaptea, Isus a venit la ei, umblând pe mare.

Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat și au zis: „Este o nălucă!” Și de frică, au țipat.

Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți! „

Titlul acestei predici este o întrebare la care fiecare cititor este chemat să-și răspundă sieși, dar privind „țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Domnul Isus Cristos.”

Domnul Isus Însuși ne-a spus mai dinainte, ca să nu fim luați prin surprindere, că în vremea din urmă, vor fi zile grele și „valurile” se vor ridica, gata să înghită chiar și pe cei aleși.

Au trecut două mii de ani de când le vorbea Domnul, ucenicilor; dar fără băgare de seamă parcă, vremea a trecut și acum ne aflăm în „zilele acelea”, când tot ce a fost frumos, duhovnicesc, dumnezeiesc se ofilește, pentru că „ploaia” Duhului Sfânt s-a împuținat și o „secetă” mare se vede la orizont.

Este o vreme urâtă, când glasul celui rău, prin „argații săi” se aude din ce în ce mai puternic, iar glasul Domnului, prin slujitorii Săi, se aude tot mai slab.

Pe alocuri homosexuali, …Dej…. în altă parte violuri…. . Arad, Suceava ……. în altă parte certuri și îmbrânceli „sfinte”. Toate acestea și multe altele, se pot verifica în știrile pe surse și televiziuni, pentru că toate au ajuns în spațiul public.

Oare câți vor rămâne în (Biserică), „corabie”, când Domnul Dumnezeu o va zgâlțâi din toate încheieturile?

Pentru că Satan a „iscat” o vijelie care ridică „valuri” mari în Biserici (pe alocuri certuri, dezbinări, oameni ai lui satan, care duc în rătăcire) și numai cine se va agăța tare de Domnul Isus, Stânca, va fi salvat.

Este vremea când pocăiții trebuie să ia în serios pocăința, să se apropie de Domnul Dumnezeu cu toată inima, pentru ca să poată să se apere de toate „uneltirile diavolului”, care rage ca un leu și caută pe cine să nimicească.

Nu întâmplător, Domnul Isus întreabă: „…Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?” Luca 18:8b. Și întrebarea aceasta nu o adresează lumii, nici adunării, ci este o întrebare, cât se poate de serioasă, pe care o adresează Bisericii.

Mare atenție la „valuri!”

În viață, trecem de multe ori prin experiențe grele, unele chiar înfricoșătoare…

Dacă nu ar fi harul lui Dumnezeu, unele ne-ar înghiți și ne-ar trânti la pământ, fără putința de a ne mai ridica…

Și ucenicii Domnului Isus au trecut prin momente în care nu mai vedeau nici o scăpare; ca în cazul prezentat mai sus, când învăluiți de valuri s-au temut pentru viețile lor.

De frică, ucenicii au țipat! Dar și-au revenit când, cu vocea-I blândă, Domnul Isus le-a zis: „Eu Sunt!” Dumnezeu, nu vă temeți! Aceasta își dorește Satan să ne înspăimânte, pentru că în teamă nu poți să iei decizii corecte.

Cu Dumnezeu, ești întotdeauna învingător și El vine în întâmpinarea ta, cu pace, cu liniște, cu mângâiere. „Nu te teme!”

Nu este ascuns și nu este necunoscut faptul că lumea întreagă trăiește o vreme a descurajărilor, a deznădejdilor; adâncindu-se tot mai mult în „necunoscut” și se întreabă: ce va fi, cum va fi, cum vom ieși din teama care ne-a cuprins, din spaimele „valurilor”, care vin unul după altul?

Chiar și Biblia vorbește despre valuri care vin, chemându-se unul pe altul și despre popoare întregi care se cutremură la vuietul lor.

Împărățiile se clatină, neamurile se frământă la propriu, pentru că se apropie vremea judecății.

În aceste condiții, Împărăția lui Dumnezeu trebuie să stea neclintită ca o stâncă de veacuri, iar poporul Domnului trebuie să stea liniștit la adăpostul aripilor Împăratului care guvernează Împărăția, cu putere mare.

Este adevărat că și noi suntem oameni cu slăbiciuni și țărână neputincioasă, dar avem în cer un Tată care zilnic ne poartă povara; de aceea, ne ridicăm degrabă din starea de temere, ne punem nădejdea în Domnul și El ne scapă.

El ne cheamă de departe și ne spune pe nume: „Eu sunt, Dumnezeu! Nu vă temeți!”

Nu un om și nu o organizație omenească ne asigură salvarea și biruința, ci Însuși Domnul Dumnezeul cerului și al pământului.

„Eu Sunt! Nu vă temeți!”

În mijlocul unei lumi în care nu mai găsești nimic bun; într-o lume în care nu-ți mai găsești bucuria și rostul, se aude un glas blând și dulce: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați... "

Este glasul irezistibil al Fiului lui Dumnezeu, dar ca să-L auzi, trebuie să ai inima și urechile deschise spre cer, și chiar dacă Satan urlă prin „argații săi”, tu să stai liniștit și să asculți șoapta dulce a Duhului Sfânt. Pentru că în Numele Domnului Isus, este nădejde. În Numele Lui este salvare. În Numele Lui este putere și mântuire...

Când este Domnul Isus la cârmă, „corabia” vieții noastre, plutește în siguranță spre „Limanul ceresc”, chiar dacă uneori se ridică valuri uriașe.

De aceea, te încurajez suflete drag, păstrează direcția și legătura strâns, cu Cel ce conduce „corabia” în siguranță spre limanul ceresc și niciodată „valurile”, nu te vor înghiți.

Amin!