Mărturia creației despre Dumnezeu

„Fiincă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți;” (Romani 1:19-20)

Apostolul Pavel spune că Dumnezeu a așezat dovezi ale existenței Lui în modul cum l-a alcătuit pe om. Astfel, conștiința, legea morală din om, este o mărturie despre Dumnezeu. Deasemeni, măreția și complexitatea creației vorbește despre atributele lui Dumnezeu oricui privește cu atenție. Astfel că omul, chiar și fără să fi auzit Cuvântul lui Dumnezeu, este responsabil.

Pentru a ajunge la o cunoaștere primară și elementară a lui Dumnezeu, omul nu trebuie să meargă prea departe, este suficient să privească în el însuși. Fizica, chimia, biologia, psihologia, într-un cuvânt, științele moderne, ne dezvăluie misterul existenței. Bacon, filozof englez, spune: „Puțină știință îndepărtează pe om de Dumnezeu, dar multă știință îl apropie”. Ioan Hrisoston, supranumit Ioan Gură de Aur, spune: „Ideea de Dumnezeu, cunoașterea lui Dumnezeu, este născută în om”.

Cât privește creația, ea oferă o mărturie puternică despre Creatorul ei. Psalmistul spune: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrările mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și asta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, și glasul lor merge pănă la marginile pământului”. (Psalmul 19:1-4) Astronumul german Kepler, spunea: „În creație parcă îl pipăi pe Dumnezeu cu mâinile”.

În privința acestui subiect iată câteva cuvinte scrise de John Stott, în comentariul la Epistola lui Pavel către Romani:

„Convingerea că Dumnezeu se descoperă pe Sine prin universul creat continuă să aibă înțeles pentru noi astăzi, în secolul XX. Deși cele cinci argumente așa-zise „clasice” în favoarea existenței lui Dumnezeu formulate de Toma d’Aquino în lucrarea sa, Summa Theologiae în secolul al XIII-lea, nu mai sunt în vogă astăzi, creștinii cred totuși că puterea, priceperea și bunătatea lui Dumnezeu sunt demonstrate de frumusețea, echilibrul, complexitatea și caracterul inteligibil al universului, pe care oamenii de știință continuă să îl studieze.

De exemplu, după detectarea de către un satelit a durerilor nașterii universului, eveniment anunțat de Societăți Americane de Fizică, în aprilie 1992 un colaborator anonim al publicației Guardian scria: „Este dificil de precizat care ar trebui să fie reacția adecvată la o asemenea descoperire care ne tulbură simțurile și sentimentele; singura care ne vine în minte este să cădem în genunchi, în deplină umilință, și să îi aducem mulțumiri lui Dumnezeu sau Big Bang-ului sau amânduora, pentru modul iscusit în care a plănuit să îngăduie acestei porțiuni infinitezimale a universului denumit Pământ să fie dăruit cu acel ceva numit Aer”. La cealaltă extremă pe scara mărimilor, un chirurg consultant mi-a scris cu câțiva ani în urmă: „Sunt cuprins de aceeași mirare și umilință când contemplu câte ceva din ceea ce se întâmplă într-o singură celula, ca și atunci când contemplu cerul într-o noapte senină. Coordonarea activităților complexe ale celulei în vederea urmăririi unui țel comun îl impresionează cu o forță extraordinară pe omul de știință din mine, oferindu-i-se ca cea mai puternică dovadă în favoarea existenței unui Tel Ultim”. De asemenea, antropologii au identificat un simt moral universal, prezent în oameni, astfel încât, deși conștiința este modelată, desigur, într-o oarecare măsură de cultură, ea continuă să mărturisească în fiecare om, pretutindeni, că există o deosebire între bine și rău și că răul merită să fie pedepsit... Pavel își încheie afirmația prin următoarele cuvinte: așa că nu se pot dezvinovăți ”.

Sunt o categorie de oameni care își motivează necredința: „Eu nu L-am văzut pe Dumnezeu; mie nu m-i s-a descoperit; eu nu am chemare; ... ” Dacă ești om, dacă ai ochi, dacă ai fost înzestrat cu rațiune, nu te poți dezvinovăți, căci dovezile dumnezeirii se văd clar în creație și în viețile noastre. Sigur, se văd dacă vrei să le vezi, dacă nu ești prea ocupat, dacă nu ești superficial, ci te uiți cu atenție, cu băgare de seamă.

Poate aici o rugăciune adresată lui Dumnezeu ne ajută: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrările minunate ale Legii Tale!” (Psalmul 119:18)