Isus, Călător neobosit

Isus, Călător neobosit

Luca 9:51-56

„Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat a cer, Isus, Si-a îndreptat fața hotărât să meargă la Ierusalim.

A trimis înainte niște soli, care s-au dus și au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit.

Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus se îndrepta să meargă spre Ierusalim.

Ucenicii Săi, Iacov și Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?”

Isus S-a întors spre ei, i-a certat și le-a zis: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți!

Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.” Și au plecat într-un alt sat.”

Scriptura spune că fiind întrupat și îmbrăcat în trup omenesc, Domnul Isus, umbla din loc în loc, străbătea cetățile și satele din Iudea, Samaria și până în Sidon, sau Decapole. Parcurgea sute de kilometri, mergând pe jos, prin văi, pe dealuri și se oprea acolo unde era primit cu bucurie, ca să vorbească despre Împărăția lui Dumnezeu și să vindece bolnavii.

În Decapole, spre exemplu, nu a fost primit nici chiar după ce l-a vindecat pe omul îndrăcit, scoțând din el o legiune de demoni.

Nu a fost primit nici într-un sat al samaritenilor, după cum relatează apostolul Luca.

Chiar și aici în România secolului 21, sunt sate în care nu este niciun credincios pentru că oamenii nu-L primesc pe Isus.

Grav este faptul că, de două mii de ani, oamenii aleg moartea în detrimentul vieții; aleg nelegiuirea și nelegiuiții în locul dreptății și al neprihănirii.

Așa a ales poporul când a fost întrebat de către Pilat din Pont: Pe cine alegeți, pe Isus Regele, sau pe Baraba nelegiuitul? Tot norodul a strigat într-un glas diabolic: Alegem pe Baraba!

Și cu Isus ce să fac?

La moarte cu El! Răstignește-L!

De două mii de ani, sunt aceleași alegeri, pentru că lumea zace în păcat și în cel rău și nu este în stare să se elibereze din încătușarea păcatului!

În Scriptură citim despre chemarea pe care o face Domnul, prietenului Său, Lazăr, care era mort de patru zile:

„Lazăre, ieși afară... "

Neobosit, trece Isus și astăzi chemându-ne „afară” pentru că fiecare dintre noi, zăceam în „mormântul” rece al nepăsării, al necredinței și al păcatului, gâdilându-ne firea ca să-i dăm satisfacție.

Firea din noi își cere drepturile și este avidă, este flămândă după nelegiuire și păcat și am putea spune că ține la ceea ce poate pierde când Îl întâlnește pe Isus (puterea de influiență asupra „cărnii”), de aceea ține cu tot dinadinsul de faptele ei.

Și oriunde ne-am duce, oriunde ne-am întoarce: dacă ne-am duce la Mare, sau la Munte; sau așa cum spune regele David în Psalmul 139: dacă am lua aripile zorilor și am zbura cât mai departe, tot nu scăpăm prin forțele noastre de fire.

Pentru că firea se găsește și în avion, și în racheta zburătoare și este ca iarba rea din holde: „pirul” care înăbușe sfințenia și curăția spirituală și face atât de multă stricăciune în sufletul omului, dar de care nu poți scăpa numai dacă este scos din rădăcină.

Și cum oare altfel poți să-l stârpești, dacă nu primindu-L pe Isus ca Domn în viața ta?

Lazar era mort de patru zile, dar noi zăceam în fire, în groapa pieirii și a morții, unii de douăzeci de ani, sau treizeci și chiar mai mulți, pană într-o zi când Domnul Isus S-a oprit datorită dragostei Sale, în fața „mormântului" nostru și ne-a strigat pe nume: „... ieși afară... ”

Nici unul dintre noi nu ne-am fi putut salva, fără intervenție divină.

Numai El, Domnul Isus în bunătatea Lui, Sa îndurat de noi. De aceea, astăzi putem să spunem că am înviat împreună cu Cristos, Domnul și nu vom pieri, după cuvântul lui Dumnezeu din Ioan 3:16, pentru că noi credem în dumnezeirea și în jertfa Domnului Isus.

Astăzi Domnul, fiind dezbrăcat de trupul muritor și îmbrăcat în nemurire, adică, îmbrăcat în slava lui de Dumnezeu, a rămas același veșnic „Călător", prin lumea de păcate.

El străbate cerurile neobosit și Se oprește din mersul Lui oriunde se adună doi sau trei în Numele Său și oriunde este chemat cu drag și credință.

Traian Dorz scria într-o poezie, cuvintele acestea, pline de har și adevăr:

/„Isuse, veșnic călător/ Prin lumea de păcate, /

/Tu bați, străin și iubitor, / La ușile-ncuiate. /

/Nimic Tu nu ceri nimănui :/ Când bați și-aștepți să vină... /

/Ai vrea să lași, în viața lui, / Iertare și lumină. /

Isus, răbdător și iubitor, stă la ușa inimii multor oameni și așteaptă să fie invitat înlăuntru ca Domn și Mântuitor; dar firea aceasta care își cere drepturile, împiedică salvarea și bucuria mântuirii.

Ce este de făcut fraților, pentru ca „iarba” aceasta rea „păcatul”, să nu ne sufoce credința și sfințirea?

Răspunsul îl găsim în Epistola lui Pavel către Romani 13:14 „…îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele.”

Nu mai sta nepăsător, suflete drag și nu-L lăsa pe Isus, să treacă pe lângă tine, fără să-I deschizi larg ușa inimii. Primește-L în viața ta, pentru că numai El te poate scăpa de moarte și de firea păcătoasă care te trage în jos.

Domnul să te binecuvânteze!