Evanghelia/Marcu 1:14-15

„... Isus a venit în Galileia, și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea? „S-a împlinit vremea, și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă, și credeți în Evanghelie.” (Marcu 1:14-15)

SĂ PRIVIM CU ATENȚIE LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU:

1) „Isus... propovăduia Evanghelia” - Ce este Evanghelia? Literal, evanghelie înseamnă „veste bună”. Care este această veste bună? Evanghelia este o veste bună pentru că anunță posibilitatea salvării omului din starea de păcat și întoarcerea în prezența lui Dumnezeu prin Domnul Isus.

2) „Evanghelia lui Dumnezeu” - Ceea ce dă valoare infinită Evangheliei, veștii bune, este că e de la Dumnezeu, nu de la îngeri, nici de la oameni.

3) „S-a împlinit vremea” - În planul lui Dumnezeu era o vreme, anticipată prin profeți, pentru aducerea Jertfei. Tot așa, în planul lui Dumnezeu este un timp pentru Glorificare.

4) „Împărăția lui Dumnezeu este aproape” - Aproape în sensul că Dumnezeu este în mijlocul oamenilor prin Fiul Său, aproape în sensul că Duhul Sfânt urma să coboare în inimile oamenilor, aproape în sensul că deznodământul final este aproape.

5) „Pocăiți-vă, și credeți în Evanghelie” - Vestea bună anunță disponibilitatea lui Dumnezeu de a-l ierta pe om și a-l readuce în paradisul pierdut, condiția este pocăința și credința. Pentru a fi admiși în Împărăție, oamenii trebuie să facă stânga-mprejur în vieților lor și să creadă în Isus Hristos.

Înțeleg, acceptă oamenii, oferta de pace a lui Dumnezeu? Pilda nunții fiului de împărat, rostită de Domnul Isus, ne sugerează că mai degrabă NU. (Matei 22:1-14)

Friedhelm Konig în cartea de ilustrații „Despre tine este vorba” poveștește următoarea întâmplare:

Un mare latifundiar din Irlanda, în același timp un creștin devotat, a ținut o predică oamenilor care lucrau pe moșia lui. Aceasta a fost foarte originală și impresionantă. Într-una din zile, el puse niște afișe în locurile principale ale domeniilor sale cu următorul text: „Lunea viitoare între orele 10-12 mă voi afla în biroul vilei mele de la țară. În timpul acesta sunt hotărât să achit toate datoriile pe care muncitorii de pe moșia mea le au. Aduceți cu dumneavoastră toate conturile neachitate”.

Zile la rând acest anunț a fost un subiect de comentarii pentru muncitori. Peste tot se vorbea de această ofertă neobișnuită. Unii o socoteau drept propunere neinspirată, naivă. Alții ziceau „aici este ceva la mijloc”. Unii erau de părere că moșierul ar fi înebunit de-a binelea, căci cine a mai auzit vreodată, ca un om cu o judecată sănătoasă să facă asemenea oferte de binefacere. Când a sosit ziua stabilită, nenumărați oameni se îndreptau spre biroul moșierului. Iar când s-a făcut ora 10 în fața biroului se adunară o adevărată mulțime de oameni. Exact după un minut, latifundiarul împreună cu secretarul său sosesc cu mașina și, fără a scoate vreun cuvânt, intră în birou, după care închid ușa. Oamenii de afară încep o discuție aprinsă: „Să fie ceva la mijloc, sau nu? Să fi luat în serios anunțul, sau vrea să-și bată joc de noi? Poate că vrea să-i ducă de nas și să-i umilească pe aceia care în mod cinstit își vor prezenta datoriile”. Alții, la rândul lor, amintesc că semnătura lui proprie se află sub anunț. Desigur că nu va abuza de propriul său nume ca să se facă nedemn de încredere pentru totdeauna.

În felul acesta se scurge o oră întreagă, fără ca măcar un singur om să fi intrat pentru a-și prezenta conturile neachitate. Iar când vreunul îndemna pe un altul ca totuși să încerce, acesta primea răspunsul: „Eu nu am așa mari datorii ca tine... Eu n-am nevoie... Încearcă tu mai întâi... ” Și așa se scurse timpu prețios. În cele din urmă se făcuse 11:30, când o pereche de oameni vârsnici care locuiau la hotarul cel mai îndepărtat al moșiei se apropie de biroul moșierului. Bătrânul ținea în mână o legărură de conturi și facturi. Cu vocea tremurândă el întrebă pe un oarecare: „Este adevărat, vecine, că moșierul plătește toate conturile celor ce vin acum la el?” Dar răspunsul disprețuitot răsună: „Eu cred că totul este numai o șarlatanie!” Când cei doi bătrâni au auzit aceste vorbe, li s-au umezit ochii de lacrimi, iar femeia zicea ca pentru sine: „Și noi credeam că este adevărat, ne bucuram că putem muri fără datorii”. S-au întors să plece necăjiți, când cineva le strigă: „Încă n-a încercat nici unul. De ce nu mergeți înăuntru?” Atunci îl iau pe moșier pe cuvânt și cu sfială deschid ușa și intră în birou. Acolo li se spune: „Bun venit”. Ca răspuns la întrebările îngrijorătoare, dacă anunțul est adevărat, secretarul răspunde: „Credeți dumneavoastră că domnul moșier v-ar putea înșela? Dați-mi toate conturile neplătite!” Ei le-au prezentat pe toate. Sumele au fost adunate la un loc și primesc un cec semnat de moșier. Cu inima săltând de bucurie, ei vor să părăsească biroul: „Vă rog să mai rămâneți aici încă puțină vreme, până ce biroul se va închide la ora 12”. La care ei răspund că afară așteaptă mulți să li se spună că oferta este adevărată. Moșierul însă rămâne la hotărârea sa și spune: „Dumneavoastră m-ați luat pe cuvânt și ați întrat. Și cei de afară trebuiau să facă același lucru, dacă voiau să le fie plătite datoriile”. Așa au trecut minute prețioase... . În fine, fix la ora 12, perechea de bătrâni iese afară cu fețele radiind de bucurie. „Și-a ținut cuvântul?”, întreabă mulțimea pe cei doi. „Da, uitați-vă, aici este cecul prețios ca aurul curat!”

Imediat iese și moșierul urmat de secretarul său și se grăbesc spre automobil. Ei sunt asaltați de către mulțime, oamenii întind spre ei conturile neachitate. Unii strigă nerăbdători: „Nu vreți să ne achitați și nouă datoriile, cum a-ți făcut cu cei doi?” „ Acum este prea târziu. A-ți avut prilejul și suficient timp. Eu v-aș fi achitat toate datoriile voastre, însă voi nu m-ați crezut”, spune moșierul. Apoi folosește ocazia pentru a compara evenimentele din dimineața aceea cu modul în care oamenii nesocotesc oferta lui Dumnezeu, și anume, de-a le fi iertate păcatele, prin Isus Hristos Cel răstignit și înviat”.