Despre suferință

„Isus plângea.” (Ioan 11:35)

Primul gest al omului când vine pe lume este un țipăt. Dacă acest plâns zdravăn lipsește, este o problemă. Strigătul acesta de la naștere este ca o premonițe: „Omul se naște ca să sufere”. (Iov 5:7^a) Se spune că pe pământ există doar trei tipuri de oameni: cei care au ieșit din suferință, cei care sunt în suferință, și cei care vor intra în suferință. Atunci când apare suferința, apar și întrebările (... ). Ca și creștini, în problema suferinței, a răului în general, trebuie să ne formăm o perspectivă biblică.

Dumnezeu ne-a oferit un început bun. „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune”, notează Biblia. (Genesa 1:31) Dacă Domnul Dumnezeu a calificat lumea pe care a adus-o la existență foarte bună, putem fi siguri că era chiar foarte bună. Eden înseamnă frumos, plăcut, încântător. Așa era pământul și universul la început. Apoi, Dumnezeu a dat lumea pe mâna omului și au apărut problemele. Libertatea, care ne este atât de dragă, are problema acesta că poate fi greșit folosită. Răul pe care-l săvârșim, voluntar sau involuntar, aduce suferință. Sigur că Satana este cauza primară a tuturor relelor, însă el nu poate lua decizii în locul nostru. Înainte de a învinovăți pe Dumnezeu sau pe Satan pentru modul cum arată astăzi lumea, ar fi mai corect să ne asumăm răul. Domnul Dumnezeu a creat o lume foarte bună. Atunci când a hotărât să-l facă pe om o ființă liberă a anticipat că acesta ar putea eșua și a pregătit un plan de salvare și un viitor fără suferințe. Iar până la desăvârșirea acestui plan, El limitează în suveranitatea Sa manifestarea răului și oferă în încercări întotdeauna mijloace de a reuși într-un fel s-au altul. (1Corinteni 10:13)

Îngăduie Dumnezeu suferința? O provoacă? ... Pentru unii vor părea întrebări dificile. Nu sunt! Dumnezeu nu a scăpat lumea de sub control. El permite suferința pentru rațiuni pe care le cunoaștem doar în parte. Dumnezeu îngăduie răul pentru o vreme și în măsură limitată pentru împlinirea scopurilor Sale veșnice și perfecte. Și da, Dumnezeu provoacă suferința în măsura în care se vede nevoit să judece răul, păcatul. Niciodată Cel Atotputernic nu pedepsește cu plăcere, ci din necesitate, și întotdeauna cu maximă reținere. Te întrebi, citind istoriile sângeroase din Vechiul Testament, de ce Dumnezeu care este sfânt și bun, intră în logica de violență a oamenilor? Dar oare, ar fi mai bine ca Dumnezeu să nu se amestece deloc în istoria noastră? Ce fel de lume am avea fără împlicarea Lui? Dar oare ar mai fi astăzi o lume fără El?

Aici în Valea umbrei morții, până la înnoirea tuturor lucrurilor, Dumnezeu este aproape de toți cei suferinzi în diferite moduri: „Căci așa vorbește Cel Prea Înalt, al cărui locuință este veșnică și a cărui Nume este sfânt. „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite, și să îmbărbătez inimile zdrobite”. (Isaia 57:15) Peste tot în Scriptură Dumnezeu arată compasiune pentru cei în suferință. El care se numește pe Sine apărătorul văduvelor și orfanilor, arată cel mai bine compasiunea pentru o lume în suferință prin cuvintele și faptele Fiului Său. Priviți-L pe Domnul la mormântul lui Lazăr... Încearcă să înțelegi lacrimile vărsate pentru Ierusalim... Să pătrundem mesajul Crucii și vom înțelege inima lui Dumnezeu.

Ca și popor al Domnului, trebuie să avem totdeauna o atitudine Biblică față de suferință, chiar dacă în mijlocul încercărilor nu este întotdeauna ușor. Este scris că suferințele, dizabilitățile, chiar și moartea, lucrează pentru binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său”. (Romani 8:28)

În suferință:

-cultivăm dependența de Domnul,

-ne modelează Duhul Sfânt cel mai bine,

-învățăm lecțiile disciplinării,

-exersăm compasiunea.

„În întuneric se vede cel mai bine cerul”, spune un proverb. Oricât de dramatică ar fi viața unora, avem un Dumnezeu suveran și iubitor, care ne ține în palmele Sale. Joni Earicson, o femeie care în urma unui accident în adolescență a rămas paralizată, spune: „Oricum ar fi, noi știm că, oricât de tragică ar fi viața unora, avem un Dumnezeu iubitor, care controlează toate circumstanțele vieților noastre, și le folosește spre un bine ulterior”.

Fie că provoacă sau doar îngăduie suferințele, decât să ne judecăm cu Dumnezeu, mai productiv ar fi să ne cercetăm pe noi înșine, să ne încedințăm soarta în Mâna Celui care înviază morții, și să ne odihnim la umbra suveranității Lui.

Plânsul lui Isus este altul decât cel al cântării de jale comune. Lacrimile Lui izvorăsc din compasiunea făță de dramele umane, din durerea față de tristețea de nespus a oamenilor în lumea actuală. El suferă alături de oamenii pe care vrea să-i salveze.