Credința neclintită

Credință neclintită

Evrei 11:1

„Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.”

Credința în Dumnezeu este principiul de bază al apropierii de Domnul și al biruinței față de păcat și de atacurile celui rău. Și fără credință, spune apostolul în versetul 6, că: „…nu-I suntem plăcuți lui Dumnezeu…”. Nu poți fi plăcut și nici mântuit, fără credința că, El este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.

Prin credință, ne spune Scriptura, că au biruit oamenii pe care Însuși Domnul Dumnezeu îi numește eroi, în capitolul 11.

Recapitulând Cartea scrisă către Evrei, observăm câteva lucruri foarte importante pentru cei ce s-au înscris prin jertfa Fiului lui Dumnezeu, în marele „Exod” către cer.

Astfel în capitolul 3, credincioşii sunt numiţi părtaşi ai chemării cereşti și sunt îndemnați să privească țintă la „Apostolul și Marele Preot, al mărturisirii de credință, adică la Isus.” Versetul 1.

Acest lucru înseamnă că, deşi ne aflăm pe pământ, suntem chemaţi să „mărșăluim” către cer, ascultând glasul Celui ce ne vorbește blând și duios.

În capitolul 9, ni se descoperă faptul că, pentru cel credincios, cerul a fost asigurat prin Isus Cristos care a intrat chiar acolo înaintea lui Dumnezeu, pentru noi. Ioan 14.

În capitolul 10, ni se spune că, cei credincioşi au fost sfințiți, puși deoparte pentru cer prin lucrarea de mântuire a lui Cristos, astfel că, încă de acum de pe pământ, cei spălați în sângele Mielului pot intra prin Duhul în bucuria cerească dincolo de perdeaua care altă dată îi despărțea.

În capitolul 11 ni se descoperă calea pe care credincioșii sunt chemați să o străbată, în drumul lor spre cer, chiar trecând prin pustia acestei lumi.

Duhul Sfânt ne descoperă în mod clar faptul că, de la început până la sfârşit, chiar dacă drumul este „anevoios”, el este unul al credinţei, fără abatere nici la stânga nici la dreapta.

Capitolul 10:38 „Și cel neprihănit va trăi(va călători), prin credință: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el.” Zice Domnul!

Capitolul 11 este o frumoasă dezvoltare a citatului din profetul Habacuc 2:4: „…cel neprihănit va trăi prin credinţa lui“.

La baza credinței noastre, stau patru „stâlpi” care dau stabilitate și statornicie pe Cale, oricăruia care caută să fie plăcut și să facă voia lui Dumnezeu; și sunt aceștia pe care ni i-a lăsat evanghelistul Luca, în Cartea Faptele Apostolilor, 2:42

„Ei, stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii, și în rugăciuni.”

Aici ne spune Scriptura, că „ucenicii Domnului, stăruiau, în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii, și în rugăciuni”, îndeletnicire, care le-a dat putere să rămână credincioși lângă Domnul, chiar dacă mulți dintre ei au trecut „testul” prigoanei și al martirajului.

Rugăciunea, frângerea pâinii, învățătura apostolilor și părtășia frățească, sunt patru stâlpi care pornesc din Unul și același Dumnezeu, și sunt înrădăcinați adânc în Duhul Sfânt.

Și dacă Duhul Sfânt este dat la o parte, numai de lângă unul dintre acești stâlpi, atunci toată „clădirea” se prăbușește.

Să stăm câteva clipe să privim pe scurt spre acest fundament al credinței.

„Învățătura apostolilor” nu stă în ritualuri, nici în imitarea altor oameni, sau a altor Biserici, ci stă în citirea Cuvântului, în predicarea lui curată și împlinirea acestei învățături, în viața de credință în adunare, în familie și personal fiecare credincios, fără abatere, zi de zi, ceas de ceas.

În ce privește „rugăciunea”, ea trebuie practicată, făcută neîncetat și după cuvintele apostolului, ea trebuie făcută și cu mintea, dar și cu Duhul.

Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că, trebuie să treci prin filtrul minții toate cuvintele pe care le rostești înaintea Domnului, și la un moment dat, Duhul Sfânt să-ți învăluiască ființa și să-ți pună El cuvintele pe limbă; cuvinte de laudă, de adorare la adresa Dumnezeului celui viu.

„Frângerea pâinii” este o îndeletnicire care se face în părtășie, adică împreună, în unitate cu Biserica, ca o împlinire a dorinței Domnului Isus scrisă în Testamentul pe care ni l-a lăsat noua tuturor.

Împlinind și zidind împreună pe acești patru stâlpi ai credinței, de fapt și de drept, aducem jertfe de bun gust și de bun miros înaintea Domnului, astfel ca jertfa noastră să fie primită.

Cel mai important lucru în viață este faptul de a fi zidit, sau de a fi clădit credința ta, pe Stancă.

Dacă ți-ai zidit credința pe nisip, crezând că în casa ta nu va bate niciodată furtuna, te înșeli...

Furtuna se iscă în viață atunci când te aștepți mai puțin. Nu te anunță ca să te pui la adăpost, nu sună alarma ca să te ferești; ea vine și iți sapă la temelia oricăruia din acești patru stâlpi, până cazi în deznădejde și până iți pierzi credința.

Dar dacă ești ancorat bine pe Stanca, Isus Cristos, pot să vină șuvoaiele, poate să bată crivățul de miază noapte, poate să trântească boala în pat, tu stai neclintit, pentru că Stanca te protejează, te apără, te ridică dacă se întâmplă să aluneci.

Stânca iți dă o pace întinsă ca o mare, sau adâncă și nesecată, cum este fântâna.

Pentru că Stânca este Cristos. Și Cristos este Dumnezeu și cel ce vrea să ajungă în cer, se ține tare în credință prin El.

Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze!