Credincios în suferință

Credincios în suferință

Ezechiel 37:1-6

Mâna Domnului a venit peste mine și m-a luat în Duhul Domnului și m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase.

M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur, și iată că erau foarte multe pe fața văii și erau uscate de tot.

El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oasele acestea să învieze?” Tu știi lucrul acesta!”

El mi-a zis: „Proorocește despre oasele acestea și spune-le: „Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului!

Așa vorbește Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului!

Așa vorbește Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh și veți învia!

Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi și veți învia. Și veți ști că Eu sunt Domnul!”

Dacă întoarcem filele istoriei poporului lui Dumnezeu, vom observa că, după ieșirea din robia Egiptului, în timpul exodului, după ce s-a terminat pâinea cu care a ieșit din Egipt și numai avea resurse pentru hrana zilnică, poporul a primit din partea lui Dumnezeu, mana, pâinea coborâtă din cer, pe care o puteau aduna în fiecare zi, în răcoarea ei, chiar înainte de ivirea zorilor.

Dar niciodată, timp de patruzeci de ani, pe durata exodului, nu puteau aduna mai mult decât pentru consumul zilei respective, cu excepția zilei a șasea, când trebuiau să culeagă și pentru ziua Sabatului.

Domnul Dumnezeu a rămas același; dar vremurile s-au schimbat și în cel de al doilea exod, în care am intrat, prin harul lui Dumnezeu, ieșind din robia păcatului și al morții, (pentru că trebuie să recunoaștem cu bucurie că suntem într-un exod, o călătorie cu ținta fixă, reală, spre noul Canaan ceresc) și avem din partea lui Dumnezeu, înlesnirea aceasta, să adunăm „mana", sau pâinea care purcede de la Tatăl luminilor, în orice ceas, zi și noapte, fără nici o restricție.

De data acesta, Domnul Dumnezeu nu ne-a mai dăruit „pâinea îngerilor”, ci ne-a pus înainte o „Pâine”, mult mai bună, mult mai gustoasă (cine încă nu a încercat-o, este invitat de către psalmistul David, în Psalmul 46:8 să o guste, ca să vadă cât este de bună), pentru că Pâinea este trupul Domnului Isus.

Ioan 6:48-51: „Eu sunt Pâinea vieții.

Părinții voștri au mâncat mană în pustie și au murit.

Pâinea care se coboară din cer este de așa fel ca cineva să mănânce din ea și să nu moară.

Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; și pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii.”

Pâinea aceasta trebuie să o „adunăm” neîncetat, de dimineața până seara, până într-o zi când vom auzi chemarea divină; și atunci vom lăsa pâinea aceasta (Biblia), deschisă ca o mărturie a credinței noastre.

Iar noi ca un stol de porumbei albi, îmbrăcați în neprihănire ne vom lua zborul și vom intra în Țara de sus, făgăduită de către Domnul și Mântuitorul nostru. Nu, nu este o halucinație și nu este o scornire a vreunui om fără minte, ci dimpotrivă, mărturisim că este cel mai mare adevăr pe care omul muritor poate să-l trăiască: nădejdea că își va petrece veșnicia în cer lângă Domnul Dumnezeu.

În virtutea acestui adevăr, haideți să culegem împreună câte o măsură bună, din „mana” aceasta cerească, Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, și să o punem în visteria inimilor noastre, ca o hrană grasă și miezoasă.

Cuvântul Domnului este hrana nesecată, care satură sufletul și care ne ține sănătoși în credință.

Oasele mele erau sfărâmate după cum am văzut radiografia și după cum ne-a spus medicul ortoped, cam în 10 bucăți de așchii și medicul căuta metoda să le adune pe toate ca să refacă osul.

Însă Domnul Isus în care mă încred din toată inima, mi-a dat o pace mare, pentru că am citit în Scriptură, că Tata din cer a adunat la o clipeală din ochi, o Vale plină cu oase; le-a pus la olaltă, le-a îmbrăcat cu carne și piele și a pus în ele duh de viață. M-am gândit atunci: oare nu va putea Tata să facă la fel și cu oasele mele?

Tot eu mi-am dat răspunsul: da, Domnul poate!

Numai că dacă citim cu atenție Cartea lui Ezechiel, capitolul 37 începând cu versetul unu, observăm că Domnul Dumnezeu a poruncit fiului omului să adune toate oasele din vale și să le pună în ordine, pe fiecare la locul lui.

Erau în vale, poate zeci de mii, sau sute de mii de oase.

Eu aveam vreo zece frânturi… Dar trebuia ca omul, de data aceasta, medicul ortoped să le adune, să le pună cap la cap, să pună carnea pe ele, să coase pielea și apoi, Domnul Dumnezeu să le dea viață.

Pentru că ceea ce poate face omul, rămâne în sarcina lui, iar ce nu poate face omul, face Dumnezeu.

„Dați piatra la o parte”. A zis Domnul Isus!

Omul poate să miște pietrele, să sape șanțuri, să înalțe ziduri și așa mai departe, dar ceea ce nu poate face omul, face Dumnezeu!

Oamenii din Betania, în oricât de mare număr s-ar fi adunat, nu puteau să redea viața lui Lazăr.

Dar Domnul poate, pentru că El este Domnul vieții!

„Lazăre, ieși afară din locuința morților”.

Nu era o joacă de-a va-ți ascunselea, ci era porunca biruitoare a Domnului Isus Cristos asupra morții.

„Eu sunt Învierea și viața, zice Domnul”.

Un frate pastor care a trecut printr-o grea încercare cu familia, mi-a spus că cel mai important lucru în încercare, după rugăciune, este credința în făgăduințele lui Dumnezeu.

O, cât adevăr este în cuvintele acestea!

Mărturisesc faptul că eu am trecut prin toate încercările, încrezându-mă cu toată inima în Domnul.

Cine se încrede în Domnul, are viața mai frumoasă, încercările sunt mai ușor de suportat și vindecarea trupului, a sufletului și al duhului este certitudine.

Încrede-te în Domnul, suflet drag, oricare va fi „Valea” prin care vei trece, pentru că Cel ce poate să te scoată la liman este credincios făgăduințelor Sale.

Dumnezeu să te binecuvânteze!