Ajutorul meu, este la Dumnezeu

Ajutorul meu, este Dumnezeu

Psalm 63:3,4, 7,8

„Fiindcă bunătatea Ta prețuiește mai mult decât viața, de aceea buzele mele cântă laudele Tale. Te voi binecuvânta, dar, toată viața mea, și în Numele Tău îmi voi ridica mâinile. Căci Tu ești ajutorul meu, și sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale. Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijină.”

Mulți dintre noi gândim și spunem că furtunile, sau suferințele, bolile, necazurile, loviturile, sau oricum cum vrem să le numim, se abat asupra oamenilor credincioși din cauza neascultării de Dumnezeu, sau în urma unor păcate săvârșite și nemărturisite.

Nu putem spune că nu se întâmplă și așa, dar toate acestea se abat în viața unui credincios chiar dacă străbate calea fără să coboare din „corabie”, ca să pășească pe ape ca și Petru, la chemarea lui Isus.

Domnul Isus Cristos ne spunea încă pe când era pe pământ, să nu ne facem iluzii crezând că odată urcați în „corabie” am scăpat de necazuri!

„În lume, zicea Domnul, veți avea necazuri, dar îndrăzniți, pentru că Eu am biruit lumea.”

Uneori suntem loviți de valuri, trântiți la pat de boală, sau copleșiți de necazuri, totuși suntem mai mult decât biruitori cu Isus, Domnul și Mântuitorul sufletelor noastre. El nu Își lasă nici odată copiii la greu și este „ajutorul nelipsit din viața credinciosului”

Avem multe exemple în Scriptură cu privire la „furtunile” care au „lovit” în viețile credincioșilor, atunci când s-au așteptat mai puțin și totuși au învins, pentru că s-au încrezut în Dumnezeu.

Este adevărat că Iona nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu, când l-a trimis la Ninive, de aceea, Domnul a stârnit o furtună teribilă pe mare, astfel că era gata să scufunde corabia cu care voia să fugă de la fața lui Dumnezeu.

Dar, s-a stârnit o mare furtună și pe lacul Galileii în noaptea în care, ucenicii dimpotrivă, au ascultat de Domnul Isus, care le zisese: „haidem să trecem în partea cealaltă.”

Peste Iov, omul cu care se lăuda Dumnezeu din cer, a venit o mare și grozavă suferință. Într-o zi, în care stătea liniștit în casa sa, a primit cele mai cumplite vești prin slujitorii care au scăpat de urgie: Turmele de oi, boi, măgărițe, cămile, chiar și cei zece copii i s-au luat, au fost omorâți.

Într-o asemenea „furtună” (veste), nu rezistă numai cei care sunt ancorați în Dumnezeu.

Apostolul Pavel a suferit mult, slujind cu toată inima Domnului Dumnezeu. 2 Corinteni 11:24-27 „De cinci ori am căpătat de la Iudei, patruzeci de lovituri, fără una. De trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am fost în adâncul mării…” Să fii în slujba Domnului și totuși să treci prin „furtună”, ai nevoie de o credință puternică în Cel ce te scapă.

Prin urmare, suflete drag Domnului, înainte de a rosti o judecată și înainte de a rosti o sentință în dreptul unui copil de Dumnezeu, care trece prin suferință, sau furtună, gândește-te la faptul ca oricând poți să cazi în „ambuscada”, celui rău. Pentru că după cuvintele Domnului Isus, nimeni nu este scutit pe pământ de necazuri, dar cei ce se încred în Domnul nu rămân în „furtună”, ci sunt izbăviți.

Dacă ești în corabia în care este Isus, Domnul nu înseamnă ca ești scutit de pericol și că nu te va atinge și pe tine furtuna.

Ucenicii erau împreună cu Isus pe mare când s-a iscat furtuna gata să le scufunde corabia și au strigat: „Învățătorule, nu-Ti pasa ca pierim~_?"&~.

Ba, da! Tocmai pentru că Îi pasă, de aceea, niciodată, El nu ne lasă singuri.

„Eu Mă duc la Tatăl, dar nu vă voi lăsa orfani (singuri), ci vă voi trimite un alt Mângâietor, care va fi cu voi și în voi.”

Duhul Sfânt, care ni S-a dat, ne călăuzește pașii pe urmele Domnului Isus și dacă vom ține calea dreaptă, fără să ne abatem la stânga sau la dreapta, chiar trecând prin furtună, vom ajunge la liman.

Îmi aduc aminte de vremea copilăriei mele.

Erau alte vremuri! Oamenii se întâlneau, se salutau, vorbeau unii cu alții.

La noi acasă veneau mereu vecinii, după ce se însera și terminau lucrul zilei.

Stăteau de vorbă, nu era atât de multă politică, nu era bârfă, dar deschideau împreună Scripturile și învățau din „Cărți”, apoi se rugau împreună.

Se întăreau în credință și se încurajau unii pe alții atunci când în „barca” vieții lor, lovea câte o „furtună”.

Astăzi oamenii sunt preocupați de alte lucruri.

Nu mai au timp nici să dea un telefon, să întrebe pe cineva de sănătate, cu toate că se vorbește gratis.

Oare, trăim vremea din urmă, despre care Domnul Isus spunea că oamenii vor deveni mai reci, că dragostea va îngheța „la mal”, sau că oamenii vor deveni insensibili la durerile și problemele altora?

Da, putem să spunem fără să greșim că aceasta este vremea sfârșitului, când oamenii (și nu vorbesc de cei din lume), au devenit imuni la problemele altora. Probabil și din cauza faptului că nu pot ei înșiși să iasă din încercuirea celui rău. Au uitat că Duhul Domnului ne cheamă mai aproape de Isus, Domnul. Ne cheamă să ne lipim de El ca să fim biruitori: „Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijină.”

Este foarte important să nu ne răcim față de Domnul Isus și să nu ne pierdem credința în El; pentru că atunci am pierdut totul și ne vom da seama, prea târziu, că ne-am irosit viața.

Domnul să ne păzească și să ne ajute să trecem biruitori prin toate „furtunile”, pe care le vom întâlni în viață.