Un slujitor credincios ”Stăpânului” său
” Și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei, ci pentru Cel Ce a murit și a înviat pentru ei. Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos și ne-a încredințat slujba împăcării.” (2Corinteni cap. 5:15,17,18).
Deoarece Domnul Isus Hristos a murit pentru noi la cruce și apoi a înviat și noi să trăim o viață cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, o viață de credință și de dragoste în ascultare de toată voia și poruncile Lui. Aceasta presupune naștere din nou (Ioan cap. 3:3,5 și cap.14:15). Pentru că Domnul ne-a iertat și ne-a curățit de tot trecutul păcătos, pentru atunci când nu-L cunoșteam pe Dumnezeu și mântuirea Sa și noi să trăim o viață nouă fără de păcat și în sfințenie.” În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce in dragostea Lui,ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său.” (Efeseni cap.1:4-7). Suntem oameni noi, înnoiți înlăuntrul și în duhul nostru prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat (Efeseni cap.1:13,14). Prin credința în Domnul Isus Hristos suntem împăcați cu Dumnezeu, prin curățirea și neprihănirea Domnului Hristos atribuită nouă (2Corinteni cap. 5:21).
Fiind răscumpărați din robia păcatului și de sub puterea Satanei, Domnul ne-a dat dreptul să fim copii ai Săi (1Corinteni cap.1:30; Ioan cap.3:12 și 1Ioan cap.3:1-3). Slujba împăcării încredințată nouă de către Dumnezeu presupune din partea noastră o slujire din dragoste și ascultare de Dumnezeu pentru slava Sa. Ne-am despărțit de lume, de toate obiceiurile păcătoase pe care le făceam altădată și ne-am conformat celor spuse:” De aceea: "Ieșiți din mijlocul lor și despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat și Eu vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic” (2Corinteni cap.6:17,18).” Deci fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu” (2Corinteni cap.7:1).
Deci, toată viața aceasta cât ne este dată de Dumnezeu, până la ultima suflare a noastră să ne străduim în permanență și în fiecare zi să ducem o viețuire sfântă, neprihănită și care să onoreze și să slăvească pe Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a creat și ne-a răscumpărat. O viață în frică de Dumnezeu pentru a nu ne abate cu nimic de la voia Sa sfântă. Să fim foarte atenți cu noi înșine (să veghem) pentru a nu păcătui și în orice moment să nu-L uităm pe Dumnezeu, binefacerile și binecuvântările Sale ce ni le dăruiește (Ps.103). Pentru aceasta se cuvine să iubim pe Dumnezeul nostru bun și milostiv, să-I fim recunoscători, să-L slăvim și să-L respectăm prin comportament sfânt și de lumină și prin rugăciuni și cântări de laudă.
În Evanghelia lui Matei cap. 24:24-30, Domnul Isus Hristos prezintă” Pilda talanților”. În această prezentare se înțelege adevărul că Dumnezeu cheamă pe robii Săi la slujire și le-a încredințat avuția Sa, ca s-o administreze bine și să lucreze pentru a aduce rod. Rezultatul slujirii și lucrării depinde de seriozitatea, credincioșia și interesul pe care și l-a dat fiecare, dar și de posibilitatea ce au avut-o fiecare de a lucra.
Stăpânul a încredințat slujitorilor Săi avuția Sa, ca ei să lucreze cât El era plecat. Unuia a încredințat cinci talanți, altuia doi talanți și unuia i-a încredințat un singur talant. Se observă că administrare și slujire Stăpânul a dat tuturor. Nu a dat tuturor același număr de talanți, ci a dat fiecăruia după puterea lui de a lucra.
Primii doi robi s-au achitat cu credincioșie de slujba ce le-a fost dată și punând banii în negoț, au câștigat pentru Stăpânul încă pe atât: încă cinci talanți și doi talanți. La întoarcerea Sa, Stăpânul i-a chemat pe fiecare să le ceară socoteală de slujba ce le-a fost încredințată și de rezultatele aduse. Primii doi robi, cel care a primit cinci talanți și cel care a primit doi talanți, au lucrat cu credincioșie pentru Stăpânul lor, aducând rod însutit. Pentru rezultatele bune Stăpânul i-a lăudat și le-a dat plata cuvenită. Acești robi au câștigat încrederea Stăpânului lor, care avea să-i folosească mai departe în slujba Sa.
Ultimul rob căruia Stăpânul i-a încredințat un talant, să-l administreze, să-l folosească lucrând pentru a aduce și el folos Stăpânului, se deosebește de primii robi, care și-au arătat credincioșia. Acest rob s-a dovedit a fi necredincios și neascultător prin faptul că nu a vrut să lucreze cu talantul ce i-a fost încredințat.
Această pildă a talanților reprezintă pe Dumnezeu și pe slujitorii Lui credincioși – membrii Bisericii Sale, care fiecare au primit diferite slujbe, ce trebuie să le îndeplinească cu credincioșie, pe lângă viața de sfințenie și de neprihănire personală ce trebuie să o aibă. Slujirea este acordată după puterea și capacitatea fiecăruia de a o duce la îndeplinire. Fiecare credincios este chemat la slujire în cadrul Bisericii sale, dar și în afară, prin lucrarea misionară (1Corinteni cap.12). Niciunul din membrii Bisericii nu poate spune că nu are niciun talant. La toți Dumnezeu le-a dat slujbe și răspunderi mai mari sau mai mici.
Robul necredincios Stăpânului Său căruia i-a fost încredințat un talant pentru a lucra, a ascuns în pământ banii Stăpânului Său și nu a voit să lucreze. Acest rob reprezintă pe cei care, deși își cunosc responsabilitățile față de darurile primite și față de harul mântuirii date de Dumnezeu prin Isus Hristos, nu ascultă de Domnul și de Cuvântul Evangheliei și nu lucrează pentru mântuirea lui și a altora. A făcut după voia lui și nu a respectat voia lui Dumnezeu. La Judecata lui Dumnezeu se vor vedea lucrarea și rezultatele fiecăruia.
De ce sunt persoane în biserică care nu lucrează pentru Dumnezeu? Motive pot fi:
- Acest rob este leneș, nu s-a sacrificat cu nimic pentru lucrarea Domnului;
- Este răzvrătit, nemulțumit și a găsit motive pentru care nu a vrut să lucreze pentru Domnul și Stăpânul Său. Nu vede mila și bunătatea lui Dumnezeu, dar vede asprimea Sa. Caută să se îndreptățească prin încumetare și obrăznicie față de Dumnezeu, considerând că nu este cu nimic dator Domnului, dându-i înapoi banii încredințați.
- Acest rob a ascuns banii Stăpânului în pământ și nu i-a folosit, încât nimeni să nu mai știe că și el avea răspunderea administrării și folosirii talantului său cât mai eficient. Ca acest rob necredincios și neascultător sunt acei care au primit harul și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru mântuirea lor, dar ei nu lucrează cu bucurie, cu dăruire și cu lepădare de sine ca un adevărat ucenic al Domnului Hristos. Acest rob nu arată dragoste pentru Dumnezeu și nu prețuiește cum se cuvine mila și bunătatea Domnului arătată și dăruită lui și nu iubește nici pe aproapele lui. Orice slujire și închinare aduse Dumnezeului nostru trebuie să fie făcute și motivate de dragostea și recunoștința pentru folosul sufletelor care au nevoie să fie aduse la pocăință și la mântuire. Este posibil ca unui astfel de rob” netrebnic” să-i fie rușine cu Domnul Isus Hristos. Aceasta pentru că nu a experimentat o pocăință autentică și este încă nedespărțit de lume și de pretențiile ei.” Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, se va rușina și Fiul Omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri” (Marcu cap.8:38).
Pentru robul neascultător lucrarea pentru Dumnezeu nu are prioritate și importanță, este delăsător și superficial. Nu are credință, este ca fecioarele neînțelepte, fără roade pentru Împărăția lui Dumnezeu și nu a fost lumină pentru lume. La judecata lui Dumnezeu acest rob va căuta să se justifice pentru nelucrarea lui, numai că Domnul va judeca drept și-i va da și lui și tuturor celor ce n-au ascultat de Dumnezeu plata cuvenită:” Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei cap.25:30).
Apostolul Pavel și-a dovedit credința, credincioşia și dragostea sa pentru Dumnezeu și pentru semenii săi prin lucrarea adusă la îndeplinire cu toată dăruirea și cu toată lepădarea de sine. La chemarea Domnului pentru a-l trimite în lume să vestească Evanghelia și mântuirea, acest om devotat lui Dumnezeu a lăsat totul și s-a predat în slujba Lui (Faptele Ap. Cap. 9:15,16). Devotamentul sfânt a lui Pavel l-a însoțit până la ultima suflare de viață. Acest slujitor devotat lui Dumnezeu, la fel ca mulți martori credincioși slujirii lor, destoinici în totalitate pentru împlinirea lucrării lui Dumnezeu și pentru mântuirea oamenilor sunt ca acei ispravnici credincioși Stăpânului lor. Ei au lucrat cu credincioșie și într-o totală ascultare de Dumnezeu aducând rod bogat de suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu. Să citim Faptele Apostolilor și epistolele scrise de Pavel către bisericile lui Dumnezeu! Domnul Isus Hristos pe pământul acesta a mers pe un drum al suferințelor de tot felul, care a sfârșit cu încercarea cea mai mare, pentru salvarea omenirii: moartea Sa ca jertfă de ispășire a păcatelor noastre pe Crucea de la Calvar. Și pentru Pavel drumul nu i-a fost ușor, dar a lucrat pentru Domnul, vestind Evanghelia tuturor, acolo unde era trimis de Duhul Sfânt, întâmpinând împotrivire, suferințe, boală, bătăi, închisoare (2Corinteni 4:7-15). Dar, în orice situație grea în care era, a vestit mesajul Evangheliei și chemarea la pocăință și la mântuire tuturor, cu multă îndrăzneală, plin de Duhul Sfânt, cu dorința lui sinceră de a aduce la mântuire și a-i câștiga pentru Hristos cât mai multe suflete:” Te-am ales din mijlocul norodului acestuia și din mijlocul Neamurilor, la care te trimit ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu; și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfinți.” (Faptele Ap.Cap. 26:17,18). Dumnezeu se descoperă direct lui Pavel, îi vorbește și-l cheamă pentru a-l trimite în lucrarea misionară de vestire a Evangheliei. Pavel este conștient de importanța chemării lui de către Domnul și-și dă seama de răspunderea ce o avea înaintea lui Dumnezeu, la aducerea la îndeplinire a acestei chemări sfinte. Acest slujitor al Domnului, devotat lucrării la care este chemat cu trup, duh și suflet dorește să-și sfârșească cu bine slujba încredințată lui, cu bucurie. Bucuria lui Pavel este că, vestind Cuvântul Evangheliei, mulți vor fi mântuiți. Pavel a făcut tot ce i-a încredințat Domnul, încât mărturisește că nu a ascuns nimic din ce i-a dat Domnul să vestească și este curat de sângele tuturor. Nu ține atât de mult la viața lui, cât ține ca să-și fi îndeplinit cu bucurie slujba. Spre sfârșitul luptei și a vieții sale, Pavel simțea că momentul plecării lui este aproape, mărturisind: ”Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. De aceea vă mărturisesc astăzi, că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Faptele Ap. Cap.20:24,26).
Lucrarea lui Dumnezeu și slujba pe care o făcea cu bucurie pentru salvarea sufletelor pentru Domnul Hristos era mai scumpă și decât viața lui. Apostolul prețuiește viața numai în condițiile trăirii și ascultării de Dumnezeu. Mărturisește cu credință și sinceritate: ”Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig” (Filipeni cap.1:20-21). Sfârșitul luptei lui Pavel se apropie și simțea că momentul plecării lui este aproape:” Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da ”în ziua aceea” Domnul, Judecătorul Cel Drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2Timotei cap.4:6,7,8).
” Ajută-ne Doamne și trezește-ne, să te putem iubi pe Tine și venirea Ta mai mult decât orice altceva”!
Amin
Olga Bucaciuc, Suceava
Decembrie 2011