Introducere în epistolă partea 1

1.1.Autorul epistolei

„ Iuda rob al lui Isus Hristos și fratele lui Iacov ... ” – În Noul Testament sunt mai multe persoanaje care poartă acest nume, Iuda.

1.1.1.                  Primul și cel mai cunoscut personaj este Iuda Iscarioteanul sau din Cariot, fiul lui Simon Iscarioteanu (Ioan 6:71 / 12:4 /13:26).El era unul din cei doisprezece apostoli, care s-a făcut vânzător (Matei 10:2-4; Luca 6:13-16), dar s-a spânzurat (Matei 27:5 / Fapte 1:16-18).

1.1.2.                  Al – doilea este tot un apostol. În Evanghelia după Luca, Ioan și Faptele Apostolilor este identificat ca fiind Iuda a lui Iacov, pentru că așa redă textul original din limba greacă (Luca 6:16 / Ioan 14:22 / Fapte 1:13). Este posibil ca fiind fiul unui om numit Iacov. Mai poartă numele și de Levi sau Tadeu (Matei 10:3 / Marcu 3:18), iar el este cel care în timpul cinei, în odaia de sus, I-a pus o întrebare Mântuitorului (Ioan 14:22). „Tradiția referitoare la Tadeu i-a stabilit lucrarea în Persia, unde a și fost martirizat”.

1.1.3.                  Al – trei-lea este Iuda din Damasc. Acest om l-a găzduit pe Pavel în timpul celor trei zile, în care a fost orb, până ce Anania s-a dus la el trimis de Domnul, pentru vindecare, și tot odată pentru botezul lui (Fapte  9:11 / 17-18).

1.1.4.                  Al – patru-lea este un prooroc din Ierusalim, care era și unul din liderii Bisercii. Numele lui era Iuda Barsaba (Fapte 15:22 / 32). El a fost ales de liderii și de apostolii din Ierusalim pentru a transmite hotărârea luată de consiliu, cu privire la tăierea în prejur asupra neamurilor care se întorceau la Domnul.

1.1.5.                  Al – cinci-lea este un revoluționar pe nume, Iuda Galileanul (Fapte 5:37). „În anul 6 d.Hr., Quirinius a fost trimes de Cezar în Siria și în Iudea pentru a face un recesământ și să vândă averile lui Arhelau”. „Iuda Galileanul, originar din Gamala, împreună cu fariseul Sadduc s-au împotrivit recesământului, susținân că lucrul acesta nu aduce decât sclavia, iar datoria neamului era să lupte pentru libertate. Iuda a deschis o școală în care învățăturile lui sunt aceleași cu ale fariseilor, doar că promovau libertatea încât o apărau cu înverșunare”. „Quirinius i-a înfrânt pe rebeli iar Iuda a fost omorât”.

1.1.6.                  Iar al șase-lea și ultimul, este Iuda fratele lui Iacov (Iuda 1:1). Dacă în în cazul lui Iuda fiul lui Iacov, originalul grecesc nu redă cuvântul fiu, ci este numai Iuda a lui Iacov, aici este redat cuvântul grecesc adelphos adică frate  și este tradus, Iuda fratele lui Iacov.

Iacov, despre care Iuda afirmă că este fratele lui, nu este nici unul din apostolii descriși în evanghelii. Despre Iacov fiul lui Alfeu, nu se știe nimic, nici ce a făcut, nici cum a murit, iar despre Iacov fratele lui Ioan, fiul lui Zebedei, cel care a fost cu Ioan și Petru pe Muntele Schimbării la față și în grădina Ghetsimani, a fost primul martir dintre apostolii (Fapte 12:1-2). „Irod Agripa I l-a decapitat în anul 44”.

Iacov, este unul din frații de trup a Domnului Isus (Matei 13:55). Apostolul Pavel când s-a suit la Ierusalim el spune: n-am văzut pe niciunul altul dintre apostoli, decât pe Iacov, fratele Domnului (Gal 1:19).

El este cel care conduce primul consiliu Bisericesc din Ierusalim în anul 49-50” și „tot el este cel care i-a hotărârea finală ca rezultat al consfătuitorilor”. Frații îl priveau ca pe un „stâlp” al Bisericii (Galateni 2:9). Autoritatea pe care o avea, era atăt de mare încât chiar apostolul Pavel primește de la el permisiunea de a predica Evanghelia neamurilor.

Prin urmare și Iuda este fratele de trup al Domnului Isus, cel descris în Matei 13:55.

Iuda este un evanghelist itinerant, nu un apostol (Iuda 17), iar în epistola către Corinteni citim că era căsătorit și călătorea împreună cu soția sa (1 Cor. 9:5). În Evanghelia după Ioan citim că în timpul vieții Domnului Isus, Iuda nu credea în El, împreună cu ceilalți frați (Ioan 7:5).

Când Domnul a înviat dintre cei morți, S-a arătat prima oară lui Iacov dintre frații Lui (1 Cor. 15:7), care este foarte posibil să se fi ocupat de convertirea lui Iuda În momentul Cincizecimi, în odaia de sus, vedem acolo amintiți și frații lui Isus (Fapte 1:14), printre care, posibil să fie și Iuda.

 „Hegesipus, un cronicar creștin din secolul I, spune că nepoții lui Iuda au fost fruntași ai bisericilor și că în jurul anului 81-96 în timpul domniei lui Domițian, au fost interogați cu privire la linia împărătească davidică din care făceau parte. Împăratul văzându-le mâinile bătătorite de munca câmpului, le-a dat drumul considerându-i inofensivi”.

1.2.Data scrierii epistolei

Data nu se știe cu exactitate când a fost scrisă. Este foarte posibil să fi fost scrisă  în a doua jumătate a secolului 1 după căderea Ierusalimul. Căderea Ierusalimului s-a produs în anul 70 d. Hr., iar autorul vorbește despre apostoli la timpul trecut când spune: „ Dar voi, preaiubiților, aduceți-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului, nostru Isus Hristos” (Iuda 17).

„Cei mai mulți comentatori cred că epistola a fost scrisă între anii 68-80 d.Hr. Iuda probabil a fost influențat de epistola lui Petru scrisă în jurul date 67-68 d Hr. (Iuda 17). Petru a prezis apariția învățătorilor mincinoși care vor trăi după poftele lor (2 Pt. 2:1; 3:3), iar Iuda spune că ei au apărut deja printre ei (Iuda 4)”.

1.3.Destinatarii epistolei

Destinatarii sunt evreii din diaspora. În primul rând are stilul profetic al celor din vechime prin ilustrații. Apoi se prezintă ca fiind fratele lui Iacov care era un prezbiter în Biserica din Ierusalim. În versetul 5 dă exemplul Evreilor eliberați din Egipt și le spune „vreau să vă aduc aminte, măcar că știți... aceste lucruri”. Vorbește de îngerii căzuți vs. 6. Vesetul 11 vorbește de trei personaje ale Vechiului Testament, Cain, Core, Balaam. Citează din două cărți apocrife, din cartea lui Enoh (Iuda 14-15) și din Înălțarea lui Moise (Iuda 9), care erau cunoscute de evreii tin timpul său. „Referințele la întâmplările din Vechiul Testament și la literatura extrabiblică îi identifică pe cititori drept oameni care înțelegeau aceste referințe fără să fie vorba de explicații, deoarece erau familiarizați cu istoria Vechi Testamentală și probabil cu literatura apocrifă”.

Dar tot odată este și o epistolă generală, către cei chemați (Iuda 1). Către cei care au fost sfințiți, consacrați de către Dumnezeu Tatăl.