13 Propoziţii afirmate de Baptiştii istorici

13 Propoziţii afirmate de Baptiştii istorici
După Edward T. Hiscox
(Această secţiune face parte din cartea Principles and Practices for Baptist
Churches, de Edward T. Hiscox, capitolul 1, Propositions and Statements, p. 11-14,
Kregel Publications, 1982)
Traducere de Raul Enyedi
Propoziţia I: Biblia este o Revelaţie Divină dată de Dumnezeu oamenilor şi este un
ghid şi un standard autoritar complet şi infailibil în tot ce ţine de religie şi morală; orice
învaţă trebuie crezut, şi orice porunceşte trebuie ascultat; orice recomandă trebuie
acceptat ca drept şi util; orice condamnă trebuie evitat atât ca greşit cât şi ca dăunător; dar
ceea ce nici nu porunceşte, nici nu învaţă nu trebuie impus asupra conştiinţei ca obligaţie
religioasă.
Propoziţia II: Noul Testament este constituţia Creştinismului, carta Bisericii
Creştine, singurul cod autoritar de lege ecleziastică şi baza şi justificarea tuturor
instituţiilor Creştine. Numai în el sunt aduse la lumină viaţa şi nemurirea, este descoperită
calea de scăpare de mânie şi este clar prezentat tot ce este necesar mântuirii; mesajele lui
fiind o evanghelie a păcii pe pământ şi a speranţei pentru o lume nemântuită.
Propoziţia III: Fiecare om, prin natura sa, posedă dreptul opiniei particulare în
interpretarea Scripturilor şi în toate interesele religioase; are privilegiul de a citi şi a-şi
explica sieşi Biblia, fără să i se dicteze sau să depindă de cineva, fiind responsabil numai
înaintea lui Dumnezeu pentru felul în care foloseşte adevărul sacru.
Propoziţia IV: Fiecare om are dreptul de a susţine opiniile religioase despre care
crede că sunt învăţate de Biblie, fără a fi atins sau împiedicat de cineva din acest motiv,
atât timp cât nu afectează sau nu vatămă prin aceasta drepturile altora.
Propoziţia V: Toţi oamenii au dreptul, nu doar de a crede, dar de a mărturisi şi
declara deschis orice opinii religioase ar susţine cu condiţia să nu fie contrare moralităţii
comune şi să nu cauzeze vreo injustiţie altora.
Propoziţia VI: Toţi oamenii posedă dreptul comun de a se închina lui Dumnezeu
după învăţăturile Scripturilor, aşa cum le înţeleg ei, fără piedică sau molestare, atât timp
cât nu lezează sau nu vatămă prin aceasta drepturile altora.
Propoziţia VII: Autorităţile civile, conducătorii şi magistraţii trebuie respectaţi şi
ascultaţi în toate problemele temporale ce nu sunt contrare conştiinţei şi Cuvântului lui
Dumnezeu; dar aceştia nu au nici o jurisdicţie în interesele spirituale şi nu au nici un
drept de dictare sau control sau amestec în probleme de religie; ci sunt obligaţi să
protejeze pe toţi cetăţenii buni în exercitarea paşnică a drepturilor şi privilegiilor lor
religioase.
Propoziţia VIII: Nici o legătură organică a Bisericii cu Statul nu ar trebui tolerată,
ci trebuie menţinută o separare totală: Biserica nu ar trebui nici să ceară, nici să accepte
susţinere din partea autorităţii civile, deoarece aceasta ar implica dreptul de dictare şi
control civil. Susţinerea religiei este responsabilitatea celor care o mărturisesc.
Propoziţia IX: Creştinii trebuie să fie cetăţeni buni, împlinitori ai legii, care susţin
şi apără autoritatea sub care trăiesc în toate lucrurile ce nu sunt contrare conştiinţei şi
Cuvântului lui Dumnezeu; iar acea autoritate este obligată să îi apere în exercitarea
deplină a tuturor drepturilor şi privilegiilor lor, atât civile cât şi religioase.
Propoziţia X: Religia trebuie să fie liberă şi voluntară în ce priveşte credinţa,
închinarea şi slujirea; nici conformarea faţă de o religie, în orice formă a ei, nici
susţinerea acesteia, nu au voie să fie coercitive. Credinţa şi practica Creştină ţin de
conştiinţă şi alegere personală, şi nu se supun unei dictări oficiale; iar ca o autoritate
civilă sau ecleziastică să impună conformarea, să pedepsească disidenţa sau să oblige
susţinerea oricărui fel de închinare înseamnă un delict împotriva drepturilor omului, o
asumare a unor prerogative divine şi trădare faţă de Cristos, singurul Domn al conştiinţei
şi Suveran al sufletului.
Propoziţia XI: Doar persoanele regenerate, şi numai acestea ar trebui să fie şi pot fi
de drept membre într-o Biserică Creştină, care este un corp spiritual separat de lume şi
distinct de Stat, trebuind să fie alcătuit doar din membri spirituali.
Propoziţia XII: Nu este permis ca păstorii să fie impuşi bisericilor, nici să fie
îndepărtaţi fără consimţământul acestora, ci trebuie să fie aleşi de ele, fiecare alegând
pentru sine, după propria-i opinie, ca oameni liberi în Cristos care au dreptul selectării şi
alegerii învăţătorilor lor religioşi.
Propoziţia XIII: Cristos este singurul Cap peste bisericile Sale şi singurul
Legiuitor. În consecinţă, bisericile nu pot face legi, ci pot doar să le execute pe cele date
de El. Nici un om sau un grup de oameni nu poate da legi bisericilor. Doar Noul
Testament este codul lor de legi, prin care, fără a-l schimba, trupul lui Cristos trebuie să
se conducă.