text Predici scrise

Vom proceda înțelept, dacă ne vom păzi reputația

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

(Eclesiastul 10:1) “Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa, puţină nebunie biruieşte înţelepciunea şi slava.”

Eclesiastul remarcă, că înțelepciunea adevărată, și cinstea (slava) este precum untdelemnul negustorului de unsori, precum untdelemnul mirositor, precum vasul cu mir prețios, care este foarte plăcut și foarte scump. Dar când muștele ajung în acest untdelemn, și nu sunt în stare să iasă de acolo, mor, și nu doar distrug mirosul plăcut, dar de asemenea îl fac să miroase foarte urât.

Da, muștele sunt insecte mici, iar negustorul de unsori este mai mare decât muștele. Dar, chiar și acest mărunțiș, face ca untdelemnul să miroase atât de urât, încât este mai simplu să-l arunci, decât să scapi de mirosul, pe care îl răspândește. La fel este și atunci când pui o lingură de gudron într-un butoi cu miere.

La fel este și în cazul oamenilor. Omul își face reputația unei persoane înțelepte, și este onorat de ceilalți, dar printr-o singură lovitură, printr-o acțiune nesăbuită, poate să distrugă totul. Oamenii vor ține minte o greșeală foarte mică, această “lingură de gudron”, câteva “muște moarte”, și vor uita cât de mult te-ai trudit, și cât ai reușit să obții. De asemenea nu trebuie să uităm, că oamenii din invidie, tălmăcesc printr-o metodă foarte rea, greșelile din viața acelor oameni, care sunt binecunoscuți ca oameni înțelepți, și le folosesc pentru a le face rău.

De aceea să nu credem și să nu facem aceasta: “să-mi permit o singură dată puțină nebunie, căci în toate celelalte lucruri, mă stărui să împlinesc toate poruncile, iar nimic nu se va întâmpla, dacă voi face puțină nebunie.” Ține minte, chiar și puțină nebunie, poate să distrugă, și să agite moralitatea și demnitatea unui om, să-i devalorizeze înțelepciunea și onoarea lui! Câteva “muști mici” distrug “cele mai bune arome”!

De aceea, cât este de important ca oamenii înțelepți să fie foarte atenți, să umble cu băgare de seamă, să se ferească de orice rău, și să nu se apropie de el, căci mulți veghează, dacă vor greși, și iar dacă vor greși, atunci reputația lor va fi atacată și se strică numele lor cel bun. Fie ca Dumnezeu să păzească astfel de oameni!

Doamne! Ajută-mă să fiu atent(ă), pentru ca să nu acționez nechibzuit, căci puțină nebunie, este o pată foarte mare pentru reputația unui om, care este respectat pentru înțelepciunea lui, și care este onorat de ceilalți. În numele Lui Iisus Hristos te rog, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“Înţeleptul se teme şi se abate de la rău, dar nesocotitul este îngâmfat şi fără frică.” (Proverbe 14:16)

Cele mai recente resurse scrise - Atentionari si sfaturi

Poarta cea strâmtă
Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțin... Citeste mai mult >>
Adam și Eva
https://www.youtube.com/watch?v=y5gPHuPabPw
Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit (Matei 5:38-48)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Matei 5:38. Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” 39. Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oric... Citeste mai mult >>
Vorbirea noastră (Iacov 3:1-11)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Iacov 3:1. Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră. 2. Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte... Citeste mai mult >>
Vrei să te faci sănătos? (Ioan 5:1-15)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Textul acesta face parte din seria de vindecări făcute de Domnul Isus în umblarea Lui pe acest pământ. Motivul principal nu a fost ca oamenii să-L... Citeste mai mult >>
Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau (Evrei 12:16-17)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Evrei 12:16. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. 17. Ştiţi că... Citeste mai mult >>
Vase de cinste și vase de ocară (2 Timotei 2:19-26)
Categorie: studii biblice, predici scrise  2 Timotei 2:19. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine ros... Citeste mai mult >>
Urmăriți sfințirea
Categorie: studii biblice, predici scrise  Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12:14) Sfințirea are un rol important,... Citeste mai mult >>
Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fapte 5:17-42)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Fapte 5:17. Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, 18. au pus mâinile pe apos... Citeste mai mult >>
Trăirea creștină un exemplu, prin disciplina personală a fiecăruia (Tit 2:1-10)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Tit 2:1. Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă. 2. Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cump... Citeste mai mult >>