text Predici scrise

Permite-I Domnului să te scape de supărări

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

Supărările se încep, când împotriva noastră păcătuiește cineva. Uneori fără să voiască, uneori intenționat. În orice caz este dureros. Iar felul cum ne purtăm, atunci când suntem supărați și când suntem dezamăgiți în viața de zi cu zi, va decide felul cum vom fi: mai buni decât am fost, sau mai supărați și mai iritați, decât în trecut.

Poți să te întrebi: „Ce să faci cu toate supărările, care s-au strâns, cu tot gunoiul emoțional, care până acum mă chinuie, cu amintirile, care mă fac să mă agit puțin? Ce să fac cu toate acestea?”

În cartea lui Iov este scris: „Nebunul piere ucis de mânia lui, prostul moare ucis de aprinderea lui.” (Iov 5:2). De ce să te superi și să te iriți este așa de prostește, de ce doar cei nepricepuți fac aceasta, și de ce este atât de dăunător? Pentru că supărarea nu aduce vreo daună celui, care te-a supărat. Ea doar ție îți aduce daune. Acea persoană poate să nu știe, că te gândești la ea. Ea trăiește mai departe. Unii nu încetează să se îngrijoreze din cauza supărărilor din trecut, și prin aceasta permit oamenilor din trecut, din nou și din nou să le supere. Într-adevăr, nu este înțelept să faci aceasta. Trecutul rămâne în trecut. Acești oameni nu-ți mai pot cauza vreo daună, dacă vei înceta să cugeți cu privire la supărările care ți le-au cauzat oamenii în trecut. De fiecare dată, când te gândești la ceea ce ți-au făcut, când faci aceasta, din nou vine supărarea în inimă. Probabil, persoana, care te-a supărat a murit demult, dar nu încetează să-ți aducă durere supărarea pe care ți-a cauzat-o, chiar dacă este deja în mormânt. Nu este înțelept aceasta! Din cauza supărării tale, el nu simte nici rece și nici cald. Dacă vei păstra în inimă supărarea și neiertarea, atunci îți vei face rău doar ție însuți.

„Oare pentru tine, care te sfâşii în mânia ta.” (Iov 18:4) – deci, dacă te mânii, atunci doar îți rănești sufletul.

Dar ce e de făcut cu aceste supărări? Cu supărările pe acei oameni, care ne-au pricinuit durere?

Romani 12:19 'Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. ' Viața nu este dreaptă din cauza tuturor păcatelor pe care le fac oamenii. Dumnezeu niciodată nu ne-a dat vreun prilej să ne așteptăm, că pe acest pământ vom găsi dreptate. Aceasta este lumea de pe pământ, ci nu Cerul, unde întotdeauna se înfăptuiește voia Lui Dumnezeu cea bună. Uneori aici suferă oameni, care nu sunt vinovați cu ceva, iar cei vinovați și cei nelegiuiți au parte de prosperitate. În această lume cu noi nu se vor purta după dreptate. Ea este plină de păcate. Dar Dumnezeu a promis, că odată răzbunarea va avea loc. Odată El va face raportul cu privire la tot ce s-a întâmplat, va face calculul, va corecta nedreptatea ce a avut loc, va rezolva problemele, care nu au fost rezolvate, va scoate la iveală tot ce a fost în realitate – infracțiunile, deciziile nedrepte, prejudecățile, rasismul, discriminările, violurile, uciderile, violența, supărările. În acea zi toți vor da socoteală înaintea Lui Dumnezeu. Dar până atunci Biblia ne învață să nu ne răzbunăm singuri. Căci supărările și dorința de a te răzbuna, te va distruge dinăntru. Dar ce trebuie să faci în loc de aceasta?

„Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:31-32) Cu siguranță Împărăția Cerurilor există, și iadul de asemenea. Odată Dumnezeu va răsplăti pe fiecare, după faptele lui. Dar până atunci El ne poruncește să lepădăm orice fel de răutate și să ne iertăm unii pe ceilalți, precum El ne-a iertat pe noi. Dacă tu a-i fost iertat(ă), atunci Dumnezeu se așteaptă de la tine, ca să ierți pe ceilalți. Niciodată nu va trebui să ierți mai mult celor din jur decât ceea ce ți-a iertat Dumnezeu.

De aceea, dacă oamenii din trecut nu încetează până în prezent să-ți aducă durere, nu permite ca ei să facă aceasta! Încetează! Ei nu pot să-ți pricinuiască suferințe noi, fără ca tu să le permiți. Trecutul rămâne în trecut. Deci, adu supărările tale la picioarele Lui Dumnezeu! Domnul Iisus să-ți vindece sufletul tău de la durere și să ți-l umple cu pace!

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău.” (1 Corinteni 13:4-5)

Cum să ne slujim unii pe ceilalți cu dragoste? (Ioan 13)

https: //www. facebook. com/Repalovveaceslav/videos/2222977301122231/

Cele mai recente resurse creștine scrise

Viața cu Domnul.
Viața cu Domnul.Toate le-am lăsat în urmăSub o mantie de ceațăAm pornit cu Domnul meuAstăzi într-o nouă viațăToate, toate mi le-a ștersCu a Lui sânge sfânt, curatCând cu lacrimi de căințăSub cruce m-a... Citeste mai mult >>
Eu spun atât
Eu nu spun dacă. Spun ca Ești.Te recunosc în tot suspinul meu.Din molecula harului mă creștiÎntru iertare, ca pe-un curcubeu.Eu nu spun poate. Spun că suntÎnveșmântat cu cel mai sacru rostȘi nu e unul... Citeste mai mult >>
Ziua voastră
Eu te cunosc, cum ştii, de multă vreme- Şi-oricine, ce ar îndrăzni să spună -Nu-mi schimb părerea şi nu mă voi temeC-am susţinut că eşti o fată bună!Ai fost dintotdeauna, cum se ştie,O veselă lumină,... Citeste mai mult >>
Astăzi este ziua
Astăzi este ziuaAlergăm în lumea-aceastaFără-a cugetaCă aici suntem o vremeCă mult nu vom sta,Fără-a știi că pe cărareNe putem gătiPentru lumea viitoareDacă vom dori. Astăzi este ziua-n care Domnului... Citeste mai mult >>
Isus este jertfa lumii dată
Isus este jertfa lumii dată,Jertfa fără nici-o pată,Găsită în toate privințele curată.Cum cere Cerescul Tată!Isus e Mielul fără cusur,În toate găsit vrednic, pur.Isus este Omul Dumnezeu,A șters tot pă... Citeste mai mult >>
Frumusețile dragostei Tale, Doamne
Din Împărăţia Ta de cânteceFără vreo mărginire,De la minunea şoaptelor ierbiiFoşnind a iubireŞi până la măreţia dreptăţiiRevărsată-n cascadă de tunete,Doamne, ai pus şi la îndemâna meaVreo şapte sunet... Citeste mai mult >>
Așteaptă
De trebuie s-aștepți, așteaptăDar nu oricum, ci-n voia Lui.Smerit, umil, în sus îndreaptăA tale cereri Domnului.Spune-I doar Lui ce te apasă,Descarcă-ți focul inimii,Iar Dumnezeu, iubitul Tată,La piep... Citeste mai mult >>
Vrem trezire
Vrem trezireMai adu Doamne trezireaPentru cei ce vor apropiereaDe Tine, să trăiască în neprihănire,Mai lasă în biserici iarăși o trezire.Vedem bine că ne-am îndepărtatȘi nu mai slujim cu foc Celui Pre... Citeste mai mult >>
Fericiți sunt fiii
Fericiți sunt fiii ce-i urmeazăVrednic pe părinții sfinți.Cei mai mulți sunt niște josnici,Nu-s pe calea sfântă rodnici.Prea puțini sunt cei cumințiCe fac cinste la părinți.Toate-s. deopotrivăOamenilo... Citeste mai mult >>
Nimic nu ne va despărți!
Nimic nu ne va despărți!Am îmbrăcat haină cernită,Mă simt atât de vinovat,N-am ales calea potrivităPe drumul Tău cel drept, n-am sta. tAzi plâng, sunt plin de supărare,Și mă rog Ție neîncetat,Isus iub... Citeste mai mult >>