text Predici scrise

ÎNVAȚĂ-TE SĂ LUPȚI CU PLICTISEALA

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

La capitolul 7, din cartea Proverbe, găsim descrierea tânărului, care este “fără minte.” El este acela, care a auzit adevărul, dar nu l-a luat în serios: el “ascultă” Cuvântul Lui Dumnezeu, ci “nu-L împlinește” cu fapta.

“Stăteam la fereastra casei mele şi mă uitam prin zăbrele. Am zărit printre cei neîncercaţi, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte. Trecea pe uliţă, la colţul unde stătea una din aceste străine, şi a apucat pe calea care ducea spre locuinţa ei. Era în amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă. Şi iată că i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată.” (Proverbe 7:6-10)

Aici îl avem pe tânărul curios, care conștient s-a dus noaptea spre casa femeii binecunoscută ca una imorală. Dacă acest tânăr ar fi înțeles învățătura părinților săi, și dacă ar fi ascultat-o, nu s-ar fi dus în acel loc. Dar el crede că părinții lui, trăiesc în necunoștință. Ei pur și simplu îl lipsesc de oportunitatea de a se veseli, de aceea a decis să se ducă și să guste singur.

Al 8 – a verset ne spune, “Trecea pe uliţă, la colţul unde stătea una din aceste străine”. Mai concret, se plimba, ci nu se deplasa dintr-un loc în altul. Când te plimbi, înseamnă că te plictisești, și vei fi ispitit(ă) să faci ceea, ce nu trebuie făcut!

Este foarte important să ne învățăm să biruim plictiseala! Uneori putem să credem (sau nu noi, ci copii noștri), că nu avem ce face și vom simți disconfort în suflet. Firea te va îndemna la păcat, iar Duhul te va îndemna să te îndrepți spre Cuvântul Lui Dumnezeu, să te rogi.

Trebuie să înțelegem, că aceste momente sunt acele clipe deosebite, pe care Dumnezeu dorește să le petreacă cu noi! Atunci în loc, din cauza disperării și plictiselii să alergi spre necaz, te vei îndrepta spre Sfintele Scripturi – vei începe să Le studiezi, să cugeți cu privire la ceea ce ai aflat din Ele, să te rogi cu privire la lucrurile pe care le-ai aflat, să asculți fișiere audio cu învățături bune, sau vei citi o carte bună – fii mult mai puternic(ă) în Domnul.

Dar tânărul, care se plimba pe drum, era cârmuit doar de egoism și de curiozitate. Iar în acel moment când femeia desfrânată s-a apropiat de el, el a fost deschis pentru minciună și durere.

- Păzește-ne Dumnezeule pe noi și pe copiii noștri de aceasta! Fie ca să tind spre adăpostul Tău, Dumnezeul cel Preaînalt, să chem numele Tău, să permit cuvântului Tău să locuiască din belșug în inima mea, pentru ca să trăiesc o viață deplină și fericită în Tine, Domnul meu, datorită Căruia nu mă voi plictisi! În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

Cele mai recente resurse scrise - Atentionari si sfaturi

Poarta cea strâmtă
Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțin... Citeste mai mult >>
Adam și Eva
https://www.youtube.com/watch?v=y5gPHuPabPw
Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit (Matei 5:38-48)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Matei 5:38. Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.” 39. Dar Eu vă spun: să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oric... Citeste mai mult >>
Vorbirea noastră (Iacov 3:1-11)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Iacov 3:1. Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră. 2. Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte... Citeste mai mult >>
Vrei să te faci sănătos? (Ioan 5:1-15)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Textul acesta face parte din seria de vindecări făcute de Domnul Isus în umblarea Lui pe acest pământ. Motivul principal nu a fost ca oamenii să-L... Citeste mai mult >>
Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau (Evrei 12:16-17)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Evrei 12:16. Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. 17. Ştiţi că... Citeste mai mult >>
Vase de cinste și vase de ocară (2 Timotei 2:19-26)
Categorie: studii biblice, predici scrise  2 Timotei 2:19. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine ros... Citeste mai mult >>
Urmăriți sfințirea
Categorie: studii biblice, predici scrise  Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. (Evrei 12:14) Sfințirea are un rol important,... Citeste mai mult >>
Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Fapte 5:17-42)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Fapte 5:17. Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, 18. au pus mâinile pe apos... Citeste mai mult >>
Trăirea creștină un exemplu, prin disciplina personală a fiecăruia (Tit 2:1-10)
Categorie: studii biblice, predici scrise  Tit 2:1. Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă. 2. Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cump... Citeste mai mult >>