De ce trebuie să îndemnăm pe ucenici la dărnicie?

Apostolul Pavel i-a condus pe creştinii din Corint la Hristos şi i-a învăţat din Sfintele Scripturi. El nu a ascuns nimic din planul lui Dumnezeu nici faţă de Corinteni, nici faţă de alţi ucenici de ai săi. De aceea, i-a învăţat şi despre subiectul dărniciei, iar acolo unde ei au prins mai greu această învăţătură, el i-a îndemnat la dărnicie. Despre Corinteni spune Pavel că încă un an înainte de scrierea epistolei a doua către ei, au venit singuri cu iniţiativa unei strângeri de ajutoare pentru sfinţii care erau în nevoie. Dar, până la acel moment, Corintenii încă nu isprăvise această binefacere. Pavel îi îndeamnă din nou la dărnicie şi iată de ce face aceasta.

De multe ori oamenii intenţionează să facă anumite donaţii şi sacrificii, dar când ajung nemijlocit la momentul când trebuie să dea, se răzgândesc, sau amână pentru altă dată. Am auzit despre un caz cum un creştin, a mers la moară şi când se întorcea spre casă cu căruţa plină cu saci de făină, Dumnezeu i-a pus pe inimă să lase un sac unei văduve cu mulţi copii. Când a ajuns în dreptul porţii acelei văduve, stătea la dubii iar caii duceau căruţa mai departe. Atunci, bunul nostru creştin, a întors caii înapoi şi a spus: „Înapoia mea Satano, că dacă îmi mai spui un cuvânt, voi da trei saci, iar acum voi da doi saci acestei văduve şi copiilor ei.” Cazul acesta arată că atunci când o bună intenţie de dărnicie se amână, este în pericol să nu se mai realizeze, sau isprăvească nici odată. Iată de ce Apostolul Pavel a trimis la Corinteni pe Tit şi le-a scris:

Noi dar, am rugat pe Tit să isprăvească această strângere de ajutoare, pe care o începuse. (2 Corinteni 8:6)

Creşterea spirituală a unui creştin este asemănătoare cu prelucrarea unui diamant. Dacă la această piatră scumpă rămâne cumva o latură ne-prelucrată, nici odată nu va avea frumuseţea, strălucirea şi splendoarea pe care o cunoaştem toţi. Calităţile caracterului creştinului sunt ca şi laturile acestui diamant, iar dărnicia este una din aceste laturi. De aceea, nu putem spune că avem o bună creştere spirituală sănătoasă dacă nesocotim dărnicia, aşa cum spune Apostolul Pavel:

După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în cuvânt, în cunoştinţă, în orice râvnă, şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere. (2 Corinteni 8:7)

Exemplele frumoase de dărnicie totdeauna au trezit râvna şi dorinţa creştinilor să fie darnici. Astfel, în biserica primară din Ierusalim, creştinii au practicat o dărnicie deosebită şi au fost motivaţi unul de altul la dărnicie. Iată ce exemplul frumos ne relatează Scripturile:

Iosif, numit de apostoli Barnava, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru, a vândut un ogor, pe care-l avea, a dus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor. (Faptele Apostolilor 4:36-37)

Aceşti bani erau folosiţi de apostoli pentru împlinirea nevoilor sfinţilor şi pentru înaintarea Evangheliei.

Apostolul Pavel însă nu le porunceşte Corintenilor să dea din averile lor, ci prin acest îndemn, şi prin exemplul Macedonenilor doreşte să le trezească râvna lor şi apoi, prin dărnicia Corintenilor să trezească râvna altora care încă mai stăteau neroditori. El a scris:

Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora, şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre. (2 Corinteni 8:8)

Acesta este un alt motiv menţionat de Pavel în versetul citat la punctul anterior. Cuvintele de dragoste sunt importante, dar putem cunoaşte cu adevărat cât de mult iubim pe cineva doar judecând după măsura implicării noastre în viaţa lor.

Pavel le-a scris:

Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi. (2 Corinteni 8:9)

Noi cunoaştem acest mare har al Domnului Isus Hristos nu din auzite de la alţii, sau din cărţi despre harul Lui, ci din propria experienţă. Noi am experimentat şi experimentăm acest mare har prin care am fost mântuiţi şi prin care putem să trăim o viaţă evlavioasă. Aceasta a fost posibil numai datorită dărniciei Domnului nostru Isus Hristos, care nu şi-a cruţat viaţa pentru noi. De aceea, suntem chemaţi să urmăm exemplul Lui de dărnicie, să simţim cu alţii şi dacă este nevoie, să ne dăm viaţa pentru alţii.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!